SBU, serviciul de informații interne al Ucrainei, a revendicat în premieră miercuri operațiunea de sabotaj care a avariat grav în octombrie anul trecut Podul Kerci care leagă Crimeea de Rusia, anunță Reuters.

Vladimir Putin la telefonFoto: Alexei Danichev / Sputnik / Profimedia

Declarații în acest sens au fost făcute miercuri seara de către Vasili Maliuk, directorul SBU, în timpul prezentării unui timbru comemorativ dedicat operațiunilor forțelor speciale ucrainene în timpul războiului declanșat de Vladimir Putin anul trecut.

„Au fost numeroase operațiuni diferite, operațiuni speciale. Vom putea vorbi despre unele dintre ele în public și cu voce tare după victorie, despre altele nu vom vorbi deloc”, a spus el în timpul ceremoniei care a fost difuzată de televiziunile ucrainene.

„Distrugerea podului Crimeii în data de 8 octombrie a anului trecut a fost una dintre acțiunile noastre”, a mai spus Maliuk.

Podul Kerci, cunoscut și sub denumirea de Podul Crimeii, a fost avariat sever într-o explozie puternică din data de 8 octombrie anul trecut și despre care oficialii ruși spun că a fost provocată de un camion care a fost aruncat în aer în timp ce traversa podul, ucigând 3 persoane. El nu a fost însă „distrus”, după cum a afirmat șeful SBU în intervenția sa de miercuri.

Oficialii ucraineni au negat la momentul respectiv responsabilitatea pentru atac.

Două zile mai târziu, Rusia a lansat un val de atacuri cu rachete împotriva orașelor ucrainene din întreaga țară. Acestea au fost lansate luni dimineața, tocmai pe când oamenii mergeau la locurile de muncă, pentru a maximiza numărul de victime în rândul civililor.

Luni după-amiaza președintele Vladimir Putin a ieșit personal pentru a revendica „atacuri de răzbunare” pentru lovirea Podului Kerci, operațiunea de sabotaj a forțelor speciale ucrainene având loc la o zi după ce liderul de la Kremlin a împlinit 70 de ani.

De ce este Podul Kerci atât de important pentru Vladimir Putin

Podul a fost construit de Rusia după anexarea ilegală a Crimeii în 2014, el conectând peninsula care nu are surse proprii de apă potabilă de Rusia prin strâmtoarea cu același nume care leagă Marea Neagră de Marea Azov.

Putin a inaugurat personal podul în primăvara lui 2018, acesta afirmând la momentul respectiv că „în mai multe momente ale istoriei, chiar și sub țari, oamenii au visat ca acest pod să fie construit. Au încercat din nou în anii 1930, 1940, 1950 și, în sfârșit, grație muncii și talentului vostru, acest miracol are loc!".

Podul Kerci este văzut drept cea mai mare realizare în materie de infrastructură în cei peste 20 de ani de când Putin se află la conducerea Rusiei. Atacul de anul trecut a avut și un simbolism puternic, dată fiind apropierea de ziua de naștere a lui Putin.

În ceea ce privește importanța sa militară, Rusia folosește podul pentru a transfera militari și echipamente în Crimeea, și de acolo în sudul Ucrainei, unde are loc principala direcție de atac a ofensivei pe care Ucraina a lansat-o în luna iunie.

Ucrainenii au obținut planurile detaliate ale Podului Crimeii în vara anului trecut

Serviciul de informații al armatei ucrainene a anunțat încă din iunie 2022 că a obținut planurile detaliate ale podului, o mutare pe care unii analiști au interpretat-o drept o sugestie că Ucraina ar putea bombarda podul.

Generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al NATO în Europa din 2013 până în 2016, a declarat anul trecut că podul reprezintă o țintă legitimă pentru Ucraina, o părere împărtășită de mai mulți foști și actuali oficiali militari din Occident, precum și de către analiști militari.

Vladimir Putin a inspectat personal Podul Kerci în data de 5 decembrie a anului trecut, după ce a fost redeschis în urma reparațiilor efectuate după atacul ucrainean.

Podul Kerci a fost ținta unui nou atac mai devreme în cursul acestei luni, oficialii ucraineni lăsând să se înțeleagă că Kievul ar fi în spatele său, fără a revendica direct acest lucru.

Însă câteva zile mai târziu președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că distrugerea podului reprezintă un obiectiv militar pentru Ucraina, subliniind că acesta trebuie „neutralizat”.

Urmărește ultimele evoluții din a 518-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.