Se joacă în același timp pe 10 terenuri la Centrul Național de Tenis, este o zi călduroasă de mai, iar o mulțime de copii din România și din alte țări se întrec la cel mai important turneu de tenis dedicat categoriei de vârstă sub 14 ani.
- Află povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult!
Pe terenul 1 a început un meci între doi băieți, iar unul îți atrage atenția de la depărtare, chiar dacă nu îl cunoști. Nu pentru că este mai diferit față de ceilalți, ci pentru că este mult mai scund și mai firav decât toți cei din jur. Chiar și racheta din mâna lui pare supradimensionată: este, însă, o rachetă ca oricare alta, dar Gabriel are 1 metru și 53 centimetri înălțime, iar despre adversarul lui s-ar spune ca în popor: că-i “cu un cap mai înalt”.
Din prima secundă în care am urmărit meciul, Gabi (așa cum este alintat de cei dragi) este jucătorul cu care ții fără să știi care este rezultatul. Pare outsider din cauza staturii, dar atunci când pășește pe teren emană o încredere ieșită din comun. Este sigur la fiecare pas, ține racheta cu fermitate și lovește de parcă n-ar mai exista ziua de mâine. Are o poftă de joc incredibilă și genul acela de chef care te inspiră să-i devii fan doar prin sentimentul pe care ți-l transmite.
Privind de la distanță și luând în calcul doar aspectele fizice ale celor doi jucători, probabil balanța ar fi înclinat în favoarea celui mai înalt și mai bine făcut. Însă puterea nu stă întotdeauna în fizic, ci mai ales în mental. Gabriel nu doar că era cel mai mic jucător din punct de vedere al înălțimii, ci și cel mai tânăr dintre toți cei de pe teren: aflat la un turneu dedicat jucătorilor sub 14 ani, unde majoritatea sportivilor au 13-14 ani, Gabi a pășit pe tabloul principal la vârsta de 11 ani și 6 luni.
Meciul n-a avut istoric, Gabi a câștigat repede cu 6-0 / 6-2. A avut emoții, dar n-a ezitat nici o secundă. Are pretenții mari de la el și se frustrează de fiecare dată când pierde un punct pe propria greșeală, dar știe să-și reprime frustrarea și merge mai departe indiferent de rezultat. Ca dovadă stă bucuria de la final, când ar fi putut urla cu entuziasm și, la drept vorbind, de ce n-ar fi făcut-o? Tocmai câștigase unul dintre cele mai importante meciuri din cariera lui: o victorie pe tabloul principal al unei competiții la care ar fi trebuit, în mod normal, să participe peste doi ani. Dar a ales să se bucure modest, să își felicite adversarul pentru efortul depus, apoi să meargă să-și îmbrățișeze familia. N-a pus mâna pe telefon ca să scrie pe social media despre rezultat și ne-a spus că revine la interviu după ce face recuperarea post-meci, aceasta fiind foarte importantă.
L-am așteptat 30-40 minute, cât a fost în sală și a făcut stretching, apoi s-a spălat și a venit pentru a discuta despre cariera lui de până acum, despre visele și speranțele lui. După ce și-a schimbat echipamentul am putut observa bronzul specific tenismenilor profesioniști: șosetele purtate în tot sezonul cald, care trasează niște linii ce transmit un mesaj simplu – “vara asta nu merg la mare în concediu, voi fi pe terenul de tenis”.
Ne-am așezat la o masă de lângă terenurile de tenis, iar Gabriel a început să povestească despre fratele lui, care este cu patru ani mai mare. L-a văzut jucând tenis de mai multe ori, iar astfel și-a dorit să încerce și el sportul cu racheta aceea. Nu știa nimic despre tenis, dar știa că-i place să-l vadă pe fratele lui în timp ce juca. Nu își mai amintește exact când s-a îndrăgostit de acest sport, dar ține minte momentul în care a luat o rachetă și o minge și a început să bată la peretele din casă. Avea trei ani atunci, dar știe sigur că i-a plăcut foarte mult senzația, motiv pentru care a vrut să meargă pe teren și să facă același lucru.
Își amintește însă foarte bine primul lui meci, pe care l-a jucat în compania tatălui său, cel care l-a și antrenat până la vârsta de 7 ani. N-a fost o partidă în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult un schimb prelungit de mingi, dar în mintea lui a rămas întipărit drept primul meci important. Faptul că a putut împărtăși pasiunea pentru sport cu cei din familie a fost unul dintre cele mai importante lucruri din viața lui Gabriel de până acum, iar momentele petrecute cu cei dragi îi definesc existența. Vorbește cald despre familia lui și este vizibil emoționat atunci când povestește despre primii pași în tenis, știind cât de mult a fost încurajat de cei din jur.
Am dus discuția către primul meci oficial, căci primul meci nu se uită niciodată, iar Gabi a spus fără ezitare: “Nu mai țin minte absolut nimic despre desfășurarea lui, dar sunt sigur că am pierdut”, apoi a zâmbit. Cum spuneam mai devreme, Gabi are o capacitate fantastică de a transforma orice moment nereușit într-unul plăcut. Imediat a mutat firul poveștii către cea mai frumoasă amintire pe care o obținut-o din tenis până acum: “Locul 4 la Campionatele Europene alături de lotul național al României, mi-a plăcut foarte mult atmosfera de la competiție”, dar repede aduce vorba despre colegii lui de echipă: Rareș Pieleanu și David Carteputredă, doar pentru a spune cât de mult îi apreciază și câț de multe învață de la ei. De asemenea, nu ezită să povestească despre prieteniile pe care a reușit să le lege cu alți sportivi de aceeași vârstă din alte țări precum Marea Britanie, Rusia sau Bulgaria.
Fanii tenisului au tendința de a polariza, iar unii dintre ei se împart în tabăra Federer, iar alții în echipa Nadal. Nu este cazul lui Gabriel, care consideră că amândoi sunt jucători de geniu și că poate învăța lucruri de la amândoi: “Îmi place stilul lui Federer, chiar dacă are aproape 38 ani (n.r. – la momentul scrierii articolului), eu îl consider cel mai bun din ATP. Nu cred că talentul l-a adus unde este, ci faptul că muncește în fiecare zi de parcă ar avea 20 de ani și ar dori să cucerească lumea. A făcut deja totul în tenis, însă determinarea lui are puterea de a inspira o întreagă generație. Pe de altă parte, pe Nadal îl apreciez pentru că este foarte serios pe teren și își vede de treabă, fără ca niciodată să se abată de la obiectivele pe care le are. Sunt mulți jucători care se enervează pe teren și sparg rachete, însă Nadal și Federer își păstrează cumpătul și eu mă simt motivat de atitudinea lor”.
L-am întrebat pe Gabriel care sunt calitățile pe care le apreciază la un om și care crede că sunt lucrurile pozitive care îl definesc în viața de pe teren, iar răspunsul venit de la un băiat de nici 12 ani a fost de o maturitate ieșită din comun: “Seriozitatea este primul lucru pe care îl caut la un om, iar în viața sportivă cred că atitudinea este singura care poate fi controlată: nu poți controla scorul, nici mersul unui meci, ci doar atitudinea. Cred că atitudinea este cea care face diferența la cel mai înalt nivel”.
Își amintește cu mare drag de cele mai mari realizări din cariera lui de până acum: Campion Național de Vară la 12 ani (simplu și dublu), Campion Național de Iarnă la 12 ani (dublu), cât și Campion la Naționalele pe echipe (2 fete și 2 băieți), dar crede că oamenii pe care i-a cunoscut prin intermediul sportului sunt cei care îi șlefuiesc viața și îl ajută să fie mai bun.
“David!”, răspunde fără să ezite. Îl întrebasem care este cel mai bun prieten al lui din lumea tenisului, iar întâmplarea făcea ca David Carteputredă, tot sub 12 ani, să participe și el la același turneu la care l-am cunoscut pe Gabriel (n.r. – turneul este dedicat celor sub 14 ani, așadar Gabriel și David erau cei mai mici sportivi din competiție). Joacă de peste 3 ani împreună, s-au cunoscut la Tenis 10 (n.r. – un circuit de tenis dedicat copiilor), iar motivul prieteniei nu sunt hobby-urile comune, ci faptul că “David este întotdeauna în fața mea, mă motivează zi de zi să fiu mai bun și să muncesc și mai mult, îl văd ca pe o inspirație constantă”.
Discuția curge lin către planurile de viitor și visele pentru următorii ani, iar Gabriel spune că și-ar dori să ajungă pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem (n.r. – unul dintre cele patru turnee majore din tenis: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon, US Open), iar dacă va izbuti să câștige un meci, ar fi o mulțumire și mai mare. Se simte foarte motivat de colegii lui de generație din România pentru că este o competiție foarte puternică la turneele naționale, iar competitivitatea nu face altceva decât să crească nivelul tuturor participanților. Crede că este norocos să facă parte dintr-o comunitate de sportivi ambițioși, iar astfel șansele de a ajunge în tenisul mare sunt din ce în ce mai mari.
Însă nici unul dintre aceste lucruri nu ar fi posibil fără ajutorul părinților, cărora Gabriel le mulțumește cu fiecare ocazie. “Familia mea, părinții și fratele meu, mă susțin necondiționat și acest lucru mă ajută să dau tot ce am mai bun”.
Viața de sportiv nu este ușoară atunci când în ecuație sunt antrenamentele, școala și viața personală. Am vorbit cu Gabriel despre cum arată o zi din viața lui și a povestit că se trezește în fiecare zi la 6:30 dimineața, mănâncă și apoi merge la un antrenament de la 7:30 la 10. După aceea ia metroul spre casă, se spală și mănâncă repede, apoi pleacă spre școală până la orele 17-18. În mod normal face teme după aceea, însă marțea imediat după școală merge la antrenament, iar vinerea are pregătire fizică. Totalizează astfel aproximativ 8 antrenamente în fiecare săptămână, cinci zile la școală, iar în weekend-uri, dacă sunt turnee, se adună câteva zeci de ore petrecute pe terenul de tenis.
“Din punct de vedere mental și fizic este foarte greu să te muți tot timpul dintr-un loc în altul: ba ești concentrat la meci, ba apoi la teză, ba apoi la teme, ba apoi școală, iar școală, iar meci”, cam așa arată realitatea din viața lui Gabriel. Departe de a-i fi ușor, el este nevoit să își refuze constant prietenii atunci când vine vorba de ieșit în parc: “Nu am timp să mă întâlnesc cu ei, fiecare zi are un program strict și nu mă pot abate de la ei, însă uneori duminica reușesc să mă văd cu prietenii mei”. Își aduce aminte de o zi de vineri în care a jucat un meci de simplu dimineața, apoi a comandat un taxi și s-a dus să dea teza la matematică, iar imediat după predarea lucrării s-a întors pe terenul de tenis pentru un meci de dublu în cadrul aceluiași turneu. Dar simte că fără ajutorul familiei, al colegilor și al profesorilor nu ar reuși să facă față, motiv pentru care vrea să le mulțumească, din nou, tuturor.
Ca ultima întrebare, am dorit să aflu care este recomandarea pe care Gabriel ar face-o către alți copii care vor să se apuce de tenis: “Le-aș recomanda să nu se dea bătuți ușor când întâlnesc greu, să continue chiar dacă trec prin greutăți”.
Afla mai multe despre campania Generatia de maine si povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult pe https://www.zuzufit.ro/
0
0
