Anunțând cea mai mare creștere a ratei dobânzii de politică monetară din ultimii patrusprezece ani, Banca Națională a României a transmis semnalul pe care analiștii și economiștii băncilor se așteptau să-l primească. Mai mult, ea a tranșat dezbaterea „inflație tranzitorie vs. inflație persistentă”, deoarece a declarat căprevede continuarea creșterii inflației, ca urmare a persistenței șocurilor globale pe partea ofertei, amplificate și prelungite de războiul din Ucraina și de sancțiunile aplicate Rusiei.
În ultima perioadă, au existat numeroase critici la adresa BNR că nu a a luat măsuri pentru combaterea inflației, în timp ce reprezentanții acestei instituții au arătat că inflația are mai ales cauze externe. Este necesară, într-adevăr, o distincție între factorii ,,exogeni’’ ai inflației (blocajele în lanțurile de aprovizionare mondiale, creşterea preţului internaţional al resurselor energetice, scumpirea unor produse agroalimentare importate, războiul din Ucraina etc.) și factorii „endogeni” (creșterea prețului energiei electrice pe piaţa locală concurenţială, majorarea accizei la carburanți, creşterea salariilor fără a ține cont de productivitatea muncii, creşterea deficitului bugetar etc.). Dintre aceştia din urmă, unul dintre cei mai importanţi este, după părerea noastră, creşterea deficitului bugetar. După cum am arătat în mai multe articole publicate în ultimii ani, deficitul bugetar determină creşterea ,,bazei monetare’’ – care este principalul factor care determină crearea de monedă de către sectorul bancar –, chiar şi în condiţiile în care legea interzice creditarea directă a statului de către banca centrală. Titlurile de stat (datoria publică), emise de guvern în prima fază pentru a-şi finanţa cheltuielile, sunt preluate în faza a doua de la băncile comerciale şi înlocuite cu monedă "primară" (monetizarea datoriei).[1]
Dincolo de aceasta, trebuie spus că atitudinea prudentă a BNR este asemănătoare cu aceea a Fed, Băncii Angliei, BCE și a celorlalte bănci centrale din „Sistemul European de Bănci Centrale”, care au ezitat să reacționeze la creșterea inflației pentru a permite economiei să profite de creșterea creditului și a cererii agregate.
Problema este că în România există o serie de cauze interne, specifice, ale inflației, dintre care cea mai importantă este este creșterea veniturilor nominale mai repede decât creșterea productivității muncii sociale. Este vorba, în primul rând, despre salariile angajaților din sectorul bugetar, pensii (inclusiv speciale), ajutoare, îndemnizații, alocații, subvenții, burse etc., dar și despre creșterea salariului minim, care se aplică în întreaga economie. Veniturile nominale suportate din bugetul consolidat al statului (care include bugetul asigurărilor sociale) determină amplificarea „deficitelor gemene” (deficitul bugetar și deficitul contului curent).[2] Mai departe, finanțarea deficitului bugetar de către sectorul bancar – în mod direct de către băncile comerciale și indirect de către banca centrală – antrenează crearea de monedă (scripturală și primară).[3] Iar după cum a spus M. Friedman, „inflația este întotdeauna și pretutindeni un fenomen monetar.” (deși nu doar monetar – am adăuga noi).
Alte cauze interne ale inflației sunt creșterea volumului creditelor în lei acordate de bănci companiilor și populației, deteriorarea anticipațiilor inflaționiste, scăderea încrederii în economie etc.
Modul și măsura în care afactorii amintiți au acționat în ultimul timp constituie probleme empirice, iar o analiză de acest gen este oferită de „Raportul asupra inflației” publicat recent de BNR (mai 2022). Conform acestui document oficial, creșterea inflației în trimestrul I 2022 a fost determinată în primul rând de factorii de pe latura ofertei și deteriorarea anticipațiilor, în timp ce condițiile cererii agregate au jucat un rol secundar. Astfel, se evidențiază majorarea semnificativă a cheltuielilor cu materiile prime, a celor cu transportul și cu utilitățile, precum și transmisia rapidă a acestor efecte asupra prețurilor în cazul produselor alimentare. De asemenea, se arată că majorările de prețuri la bunurile alimentare vor continua, probabil, pe parcursul mai multor luni. În fine, se relevă că presiuni inflaționiste pot să apară și în cazul costurilor cu forța de muncă, având în vedere majorarea salariului minim pe economie, precum și creșterea accelerată a inflației, a cărei influență se manifestă în cadrul renegocierii contractelor de muncă.
După părerea noastră, pe termen mediu și lung, presiunea salarială ar putea să se amplifice în România, deoarece îmbătrânirea populației și creșterea speranței de viață, creșterea ratei șomajului și emigrarea unei părți din populația activă duc la tensionarea pieței muncii. După cum se arată în documentul oficial citat, acest fenomen este deja vizibil (p. 27). Citeste mai departe pe Contributors.ro
