În țările din America de Sud au fost mai multe valuri de căldură în ultima lună, cel mai recent aducând temperaturi de peste 45 C în Argentina și de aproape 47 C în Bolivia, deși acolo este primăvară australă.

Un drum periculos in BoliviaFoto: Rui Baiao, Dreamstime.com

La Villamontes, în Bolivia, la 400 m alt, au fost două zile consecutive cu maxime de +46,5 C, în timp ce la Las Lomitas, în Argentina, au fost 45 C. În Paraguay au fost aproape 44 C ziua și nopți cu minime de peste 30 C, maxime istorice.

Bolivia, fiind o țară uriașă, când la Villamontes erau 46 C, în capitala La Paz, la peste 4.000 m alt, erau doar 18 C.

Marți au fost +43,6 C într-o localitate din Paraguay, Pozo Colorado, iar în Mexic, la Hermosillo, au fost tot 43,5 C. Foarte foarte cald a fost în Brazilia, cu o maximă de +42,4 C la Corumba.

Un alt val de căldură sever a atins America de Sud și în jurul datei de 25 septembrie, când temperaturile au trecut de 40 C în mai multe zone din Brazilia.

Și în timpul iernii australe au fost temperaturi excepționale: pe 1 august au fost +37 C într-o localitate din Chile denumită Vicuna, iar la Rivadavia, în Argentina, erau +38 C.

Surse: Ogimet, WeatherOnline UK