Cel putin 45 de persoane au fost ucise si alte 150 ranite joi in doua atentate sinucigase cu masini-capcana, in apropierea orasului sfant siit Kerbala, din sudul Bagdadului, anunta AFP.

Primul atentat a avut loc in jurul orei 15,00 (12,00 GMT), la 10 km nord de Kerbala. Al doilea s-a produs 20 de minute mai tarziu, la 15 km sud de acest oras, a precizat Mohamed Hamid al-Moussawi, seful consiliului provinciei Kerbala.

"Cel putin 45 de persoane, printre care femei si copii, au pierit iar alte 150 au fost ranite.

Pelerinii au inceput de mai multe zile sa se indrepte spre Kerbala pentru a celebra Arbaïn, care va marca marti sfarsitul doliului de 40 de zile care comemoreaza martiriului lui Hussein, nepotul profetului Mahomed si fiul imamului Ali.

Cel putin 116 persoane au fost ucise in ultimele trei zile in Irak. Marti, un kamikaze s-a detonat in mijlocul unui grup de oameni care doreau sa se angajeze in politie, ucigand 50 de persoane.

Aceasta recrudescenta a atacurilor contrasteaza cu reducerea violentelor observata anterior, dupa incheierea, in octombrie, a unui acord privind impartirea puterii intre diferite factiuni.

Dar, daca un nou guvern a fost in sfarsit instalat la Bagdad in decembrie, portofoliile strategice ale Apararii si Internelor, care sunt negociate intens, nu au fost inca atribuite.