Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea fi folosit de guvernul proeuropean de la Chişinău drept bază pentru intrarea republicii în componenţa României, a declarat marţi seara pentru postul televiziunii publice ruse Rossia-24 fostul deputat fugar moldovean Ilan Şor, potrivit Agerpres.

Ilan Șor în timpul campaniei electorale din 2019Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

„Noi ştim că există scenariul ca, în cazul unui rezultat pozitiv la referendum, actualul regim prooccidental să încerce să facă totul pentru a găsi o formă juridică de unire cu România, pentru că aceasta va permite, în esenţă, să ocolească toate procedurile şi să devină imediat membru al UE", a declarat Şor, citat de agenţia de presă rusă oficială TASS.

După prăbuşirea URSS, Republica Moldova şi-a declarat independenţa, dar politicienii din România vecină consideră teritoriul drept parte a ţării lor şi promovează ideea unificării, scrie agenția rusă de presă TASS.

Bucureştiul susţine partidele politice de la Chişinău care militează pentru politici de unificare, cu acordul tacit al guvernului Republicii Moldova, adaugă sursa citată. Totodată, opoziţia parlamentară din Republica Moldova cere ca toate organizaţiile care susţin lichidarea statului moldovenesc să fie declarate ilegale, potrivit agenţiei de presă rusă, care adaugă faptul că, potrivit sondajelor de opinie publică, ideea unificării cu România nu se bucură încă de un sprijin larg.

Referendum constituţional privind integrarea europeană a Republicii Moldova

În iunie 2022, la summitul UE, Republica Moldova şi Ucraina au primit statutul de candidat la aderarea la UE, iar în noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu aceste ţări.

Autorităţile de la Chişinău intenţionează să organizeze un referendum pentru aderarea la UE pe 20 octombrie, la finalul căruia se propune adăugarea în preambulul Constituţiei a unei declaraţii privind ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova.

Declaraţia controversatului oligarh prorus Ilan Şor - condamnat în 2023 la 15 ani de închisoare în dosarul „Furtului miliardului" din sistemul bancar moldovean - intervine în contextul în care Curtea Constituţională a Republicii Moldova a dat undă verde marţi pentru organizarea referendumului constituţional privind integrarea europeană a R.Moldova care ar urma să aibă loc în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, în data de 20 octombrie 2024, comentează presa de peste Prut.

Rusia se folosește de oligarhul fugar Ilan Şor

Şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS), Alexandru Musteaţă, avertiza în martie că Rusia intenţionează să-l folosească pe oligarhul fugar Ilan Şor pentru a destabiliza situaţia din Republica Moldova în perspectiva alegerilor prezidenţiale din acest an şi a celor parlamentare de anul viitor.

În aceste acţiuni, Rusia urma să implice trei categorii de actori: actori politici deschis declaraţi pro-Federaţia Rusă, actori politici declaraţi pro-statalişti şi actori politici conectaţi la grupurile criminal organizate, a declarat atunci şeful SIS, citat de NewsMaker. Potrivit acestuia, se planifica generarea mai multor crize inclusiv în Găgăuzia sau în Transnistria, amplificarea tendinţelor radicale de natură separatistă în zona de sud a Republicii Moldova - cel mai important actor pe care mizează Federaţia Rusă fiind gruparea lui Ilan Şor.

În 2023, Partidul lui Şor a fost scos în afara legii, însă la scurt acesta a creat o altă formaţiune „Ai Noştri", condus de persoane din anturajul oligarhului aflat în prezent la Moscova.

De asemenea şi formaţiunea fostului preşedinte prorus Igor Dodon, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), a criticat decizia Curţii Constituţionale prin care s-a dat undă verde organizării referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană şi revizuirea Constituţiei în acest sens. Socialiştii consideră că, prin decizia luată, Curtea Constituţională şi-ar fi „depăşit în mod repetat atribuţiile" şi ar fi „ignorat toate argumentele juriştilor", notează NewsMaker.

Maia Sandu: Uniţi pentru Moldova Europeană vom reuși

„Insistăm pe ideea privind inadmisibilitatea încălcării Constituţiei cu privire la impunerea unei ideologii general obligatorii. PSRM consideră inviolabile principiile constituţionale cu privire la independenţa, suveranitatea şi neutralitatea Republicii Moldova, iar transferul total sau parţial al acestora unor organe supranaţionale - inacceptabil", susţine PSRM într-un comunicat.

Potrivit autorităţilor moldovene, scopul referendumului şi al modificării Constituţiei îl reprezintă afirmarea aspiraţiilor de integrare europeană, stabilirea direcţiei de orientare spre spaţiul de valori europene, precum şi stabilirea integrării europene drept obiectiv strategic pentru Republica Moldova.

„Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizaţie civică, cetăţean, ca împreună sa garantăm pacea şi bunăstarea pentru moldoveni. Uniţi pentru Moldova Europeană vom reuşi să îndeplinim obiectivul nostru comun - ca moldovenii să trăiască în pace, demn şi liber într-o ţară europeană puternică", a reacţionat preşedintele Maia Sandu la decizia Curţii Constituţionale într-o postare pe Facebook.