Organismul judiciar francez însărcinat cu examinarea recursurilor persoanelor cărora li s-a refuzat azilul a anunțat vineri că a considerat că Fâșia Gaza se confruntă cu „o situație de violență nediscriminatorie de o intensitate excepțională”, deschizând calea protecției palestinienilor din regiune, potrivit AFP.

Mare parte din Fâșia Gaza s-a transformat în ruine după masivele bombardamente israelieneFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Printr-o decizie din 12 februarie, Curtea Națională pentru Dreptul de Azil (CNDA) a acordat azil unui cetățean din Khan Younès, pe motiv că, în cazul în care s-ar întoarce în această zonă, și „numai din cauza prezenței sale ca civil”, ar reprezenta „un risc real de a suferi o amenințare gravă la adresa vieții sau a persoanei sale”, a precizat Curtea într-un comunicat de presă.

CNDA consideră că aceasta este „consecința unei situații de violență, rezultată din conflictul armat dintre forțele Hamas și forțele armate israeliene, susceptibilă să se extindă fără discriminare asupra civililor, precum și a situației umanitare”.

Acest tip de decizie a CNDA, care se pronunță asupra cererilor de azil în apel, constituie în general un precedent pentru toate cazurile similare din Franța.

Curtea a reținut că bărbatul, născut în 1991, nu a putut obține statutul de refugiat de la Ofpra (Oficiul francez pentru protecția refugiaților și apatrizilor) deoarece nu era înregistrat la Agenția Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA).

Cu toate acestea, CNDA i-a acordat o altă formă de protecție în materie de azil, protecția subsidiară, prevăzută de legislația europeană.

Curtea explică faptul că și-a întemeiat decizia pe mai multe publicații ale ONU și ale OMS în special, care „evidențiază incidentele de securitate, numărul de victime și de persoane strămutate în interiorul țării și situația umanitară dramatică generată, începând cu 7 octombrie 2023, de luptele dintre forțele Hamas, care dețineau controlul teritoriului palestinian Gaza, și forțele armate israeliene”.

În trecut, această noțiune de „violență nediscriminatorie de intensitate excepțională” a fost utilizată de CNDA pentru a acorda protecție persoanelor din sudul Darfurului din Sudan, din regiunea Kabul din Afganistan și din zonele de conflict din Ucraina.