Trebuie să reducem inegalităţile din interiorul ţărilor, nu dintre ele, şi să investim în viitorul tuturor europenilor. De la alegerea unor guverne anti-europene în ţări de pe tot cuprinsul Uniunii Europene, şi cu Brexit fiind iminent, nu se mai poate continua ca până acum. Nu putem aştepta pur şi simplu noi plecări sau şi mai multă destrămare fără a opera nişte schimbări fundamentale la Europa actuală. Continentul nostru este prins între mişcări politice al căror program se reduce la vânarea străinilor şi refugiaţilor, pe de o parte, iar pe de altă parte există cei care pretind că sunt europeni, dar în realitate continuă să considere că liberalismul de linie dură şi răspândirea competiţiei sunt suficiente pentru a defini un proiect politic. Ei nu sesizează că această lipsă de ambiţie socială este lucrul care duce la sentimente de abandon, potrivit The Guardian, citat de Rador.
Există unele mişcări care încearcă să pună capăt acestui dialog fatal şi să abordeze problemele structurale ce au apărut după decenii de criză economică. Nu ducem lipsă de asemenea situaţii critice specifice Europei: investire deficitară structurală în sectorul public, mai cu seamă în instruire şi cercetare, o ascensiune a inegalităţii sociale, accelerarea încălzirii globale şi o criză în ce priveşte primirea imigranţilor şi refugiaţilor. Însă aceste mişcări au adesea dificultăţi în a formula un proiect alternativ coerent şi în a descrie precis cum ar dori ele să organizeze Europa viitorului.
Acesta este motivul pentru care noi, cetăţeni europeni proveniţi din medii şi ţări diverse, lansăm astăzi acest apel pentru o transformare profundă a instituţiilor şi politicilor europene. Manifestul nostru conţine propuneri concrete, în special un proiect privind un tratat de democratizare şi un proiect de buget - iar toate acestea le-am pus la dispoziţia publicului. Ideile noastre s-ar putea să nu fie perfecte, dar ele au totuşi meritul de a exista. Publicul le poate accesa şi le poate îmbunătăţi. Ele se bazează pe o convingere simplă: Europa trebuie să construiască un nou model pentru a asigura dezvoltarea socială echitabilă şi durabilă a cetăţenilor ei. Singurul mod de-ai convinge constă în abandonarea promisiunilor vagi şi teoretice. Dacă Europa vrea să restabilească solidaritatea cu cetăţenii ei, ea nu poate face acest lucru decât aducând probe concrete că e capabilă să pună bazele cooperării şi determinându-i pe cei care au avut de câştigat de pe urma globalizării să contribuie la finanţarea binelui sectorului public. Acest lucru înseamnă a le determin pe marile companii să plătească mai mult decât companiile mici şi mijlocii, iar pe contribuabilii cei mai bogaţi să plătească mai mult decât contribuabilii mai săraci. Astăzi lucrurile nu stau aşa.
Propunerile noastre se bazează pe constituirea unui buget pentru democratizare care va fi dezbătut de o adunarea europeană nouă şi suverană. Acest lucru îi va permite în sfârşit Europei să se înzestreze cu o instituţie publică şi capabilă să gestioneze imediat crizele din Europa şi să producă un set de bunuri şi servicii publice fundamentale, în cadrul de lucru al unei economii durabile şi bazate pe solidaritate. Promisiunea făcută în Tratatul de la Roma de "armonizare a condiţiilor de trai şi de muncă" va căpăta în sfârşit sens.
Acest buget, dacă adunarea europeană va dori astfel, va fi finanţat prin patru mari impozite europene, probe palpabile ale acestei solidarităţi europene. Impozitele li se vor aplica profiturilor marilor companii, celor mai mari venituri (peste 200.000 de euro pe an), celor mai bogaţi proprietari de avuţie (peste 1 milion de euro) şi emisiilor de carbon (cu un preţ minim de 30 euro per tonă). Dacă va fi fixat la 4% din PIB, cum propunem noi, acest buget poate finanţa cercetarea, instruirea şi universităţile europene, un program ambiţios de investiţii pentru a ne transforma modelul de creştere economică, finanţarea receptării şi integrării imigranţilor, precum şi sprijinul pentru cei care vor pune în practică această transformare. Ar putea conferi totodată un oarecare spaţiu de manevră statelor membre pentru a reduce impozitarea regresivă care apasă greu pe salarii ori consum.
Problema aici nu o reprezintă crearea unui transfer de plăţi la nivelul întregii Europe - a lua bani de la ţările "virtuoase" şi a-i da statelor care sunt mai puţin astfel. Proiectul limitează diferenţa dintre cheltuielile deduse ale unei ţări şi venitul plătit de ea la un plafon de 0,1% din PIB-ul ei - acesta va putea fi ridicat doar dacă va exista un consens în această privinţă. Acest plafon va putea fi ridicat doar dacă va exista un consens, dar problema aici rezidă în primul rând în a reduce inegalitatea veniturilor în interiorul ţărilor, iar nu între ele, şi de a investi în viitorul tuturor europenilor. Însă acele calcule ar exclude cheltuielile de pe urma cărora beneficiază toate ţările în mod egal, cum ar fi acţiunile pentru ameliorarea schimbării climei. Întrucât va finanţa bunuri publice europene de pe urma cărora vor beneficia toate ţările, bugetul pentru democratizare va încuraja de asemenea, de facto, şi convergenţa între state.
Fiindcă trebuie să acţionăm rapid, dar totodată trebuie să şi scoatem Europa din actualul impas tehnocrat, noi propunem înfiinţarea unei adunări europene. Ea va permite dezbaterea şi votarea acelor noi impozite europene, cât şi a bugetului pentru democratizare. Această adunarea europeană poate fi înfiinţată fără modificarea tratatelor europene existente.
Adunarea va trebui evident să comunice cu actualele instituţii care sunt factori de decizie (în special Eurogrupul - întâlnirea lunară informală a miniştrilor de finanţe din zona euro). Dar, în caz de neînţelegeri, adunarea ar urma să aibă ultimul cuvânt. În caz contrar, capacitatea ei de a fi un centru al unui nou spaţiu politic transnaţional în care partide, mişcări sociale şi ONG-uri vor fi în sfârşit capabile să se exprime va fi compromisă. La fel ar fi în joc şi eficienţă ei efectivă, întrucât ideea este aceea de a extrage în sfârşit Europa din inerţia eternă a negocierilor interguvernamentale. Nu ar trebui să uităm că regula unanimităţii fiscale aflată în vigoare în UE a blocat ani de zile adoptarea oricărui impozit european şi susţine eterna evaziune în dumping fiscal a celor mai bogaţi şi mai mobili, o practică persistentă chiar şi în ziua de azi, în ciuda tuturor discursurilor. Această situaţie va continua dacă nu se vor stabili alte reguli privind procesul de luare a deciziilor.
Având în vedere că o adunare europeană nou creată va avea abilitatea de a adopta impozite şi de a afecta însuşi nucleul acordurilor democratice, fiscale şi sociale ale statelor, parlamentarii naţionali şi cei europeni vor trebui să joace un rol central. Acesta e motivul pentru care noi propunem, în tratatul de democratizare disponibil online, ca 80% dintre membrii adunării europene să fie membri ai parlamentelor naţionale, iar 20% să fie membri ai actualului Parlament European. Această opţiune merită să fie discutată mai mult. În special, proiectul nostru ar putea funcţiona şi cu o pondere mai redusă a parlamentarilor naţionali (50%, de pildă). Însă, în opinia noastră, o reducere excesivă a acestei proporţii ar putea ştirbi din legitimitatea adunării europene ca implicându-i pe toţi cetăţenii europeni în direcţia unui nou pact social şi fiscal, iar conflictele de legitimitate democratică dintre alegerile naţionale şi cele europene ar putea submina rapid proiectul.
Astfel, alegerile naţionale se vor transforma de facto în alegeri europene. Parlamentarii aleşi la nivel naţional nu vor mai putea să arunce pur şi simplu responsabilitatea în braţele Bruxelles-ului şi nu vor avea nici o altă opţiune în afară de a le explica alegătorilor proiectele şi bugetele pe care intenţionează să le susţină în adunarea europeană. Aducându-i la un loc pe parlamentarii naţionali şi europeni într-o singură adunare, se vor crea cutume de co-guvernare, care în acest moment nu există decât între şefii de state şi miniştrii de finanţe.
Trebuie să acţionăm rapid acum. Deşi ar fi preferabil ca toate ţările UE să se alăture proiectului cât mai repede - în special cele mai mari patru ţări ale zonei euro (care deţin la un loc peste 70% din PIB-ul şi populaţia UE) - el este conceput astfel încât să poată fi adoptat şi implementat de către oricare set de ţări care ar dori să facă asta. El le permite acelora care vor să realizeze un progres imediat prin adoptarea acestui proiect să o facă chiar acum. Trebuie să ne asumăm cu toţii responsabilităţile de a participa la o discuţie detaliată şi constructivă privind viitorul Europei, fiindcă în caz contrar continentul nostru va fi lăsat să se afunde şi mai adânc într-o învrăjbire dăunătoare.
Ceilalţi semnatari ai manifestului: Sébastien Adalid, Michel Aglietta, Nacho Alvarez, Julie Bailleux, Marija Bartl, Pedro Bacelar de Vasconcelos, Marie-Layre Basilien-Gainche, Myriam Benlolo Carabot, Loïc Blondiaux, Karolina Borońska, Andreas Botsch, Patrick Boucheron, Emmanuel Bouju, Begnina Boza-Kiss, Hauke Brunkhorst, Bojan Bugarič, Klaus Busch, Julia Cagé, Luciana Castellina, Lucas Chancel, Christophe Charle, Christian Chavagneux, Amandine Crespy, Fabio De Masi, Anne-Laure Delatte, Donatella Della Porta, Yves Deloye, Paul Dermine, Brigitte Dormont, Guillaume Duval, Susanne Elsen, Emanuele Ferragina, Bastien François, Philippe Frémeaux, Diane Fromage, Miguel Gotor, Julien Grenet, Ulrike Guérot, Gabor Halmai, Pierre-Cyrille Hautcoeur, Stéphanie Hennette, Rudolf Hickel, Mario Hübler, Élise Huillery, Simon Ilse, Liora Israel, Michael Jacobs, Yannick Jadot, Luis Jimena Quesada, Christian Joerges, Kädtler Jürgen, Iphigénie Kamtsidou, Jakob Kapeller, Pascale Laborier, Justine Lacroix, Sylvie Lambert, Camille Landais, Sandra Laugier, Rémi Lefebvre, Steffen Lehndorff, Nicolas Leron, Ulrike Liebert, Pascal Lokiec, Philippe Maddalon, Mikael Madsen, Paul Magnette, Maria Malatesta, Francesco Martucci, Frédérique Matonti, Dominique Meda, Robert Menasse, Sophie Meunier, Gian Giacomo Migone, Zoltan Miklosi, Eric Millard, Robert Misik, Éric Monnet, Alberto Montero, Daniel Mouchard, Ulrich Mückenberger, Jan-Wener Muller, Olivier Nay, Sighard Neckel, Fernanda Nicola, Silke Ötsch, Walter Ötsch, Bruno Palier, Mazarine Pingeot, Martin Pigeon, Sébastien Platon, Thomas Porcher, Christophe Prochasson, Thomas Ribemont, Julie Ringelheim, Daniel Roche, Pierre Rosanvallon, Ruth Rubio Marin, Guillaume Sacriste, Emmanuel Saez, Gisele Sapiro, Francesco Saraceno, Thomas Sauer, Patrick Savidan, Frédéric Sawicki, Axel Schäffer, Pierre Schori, Alan Scott, Thomas Sterner, Julien Talpin, Stéphane Troussel, Laurence Tubiana, Erkki Tuomioja, Boris Vallaud, Álvaro de Vasconcelos, Fernando Vasquez, Antoine Vauchez, Brigitte Young, Gabriel Zucman şi Tana de Zulueta.
Articol de Thomas Piketty (profesor de economie la Şcoala de Economie din Paris), The GUaradian (preluare Rador)
3
0
