Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că ar fi o abordare total neserioasă ca Guvernul să vină cu alte modificări la Codul Fiscal la legea cu măsurile fiscal bugetare care a trecut de Curtea Constituțională.

Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Premierul spune că prioritatea va fi acum stabilirea creșterii salariului minim în Agricultură și Construcții, astfel încât prin plata CASS niciun angajat din aceste sectoare să nu se confrunte cu reducerea salariului net.

  • „Este esențial ca pachetul de măsuri fiscal bugetare a trecut de Curtea Constituțională și se poate aplica.
  • Acum trebuie să programăm urgent întâlniri cu patronate și sindicate ca să stabilim împreună cuantumul necesar creșterii salariului minim din Construcții și Agricultură, astfel încât prin plata CASS nimeni să nu piardă vreun leu la salariu.
  • Mai mult, din punctul meu de vedere ar fi o abordare total neserioasă ca să venim cu alte modificări la Codul fiscal la această lege de asumare.
  • Consider că prioritatea Guvernului și a Parlamentului este de a închide jalonul din cererea de plată numărul 4 (n.a din PNRR) - reforma fiscală care va avea aplicare în anul 2025.
  • Este total neserios sa venim cu alte modificari cand de abia acum legea de asumare a plecat către promulgare.”, a spus Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Ciolacu: Aștept propunerile de reorganizare de la ministere, agenții și companii

În plus, premierul spune că, după promulgarea legii, așteaptă propunerile de reorganizare de la ministere si instituțiile publice.

  • „Aștept, propunerile de reorganizare de la toate ministerele din Guvernul României, agențiile și companiile, după promulgare, având cadrul legal pentru a se face acest lucru.”, a spus Ciolacu.

Surse: Pachetul de măsuri fiscale asumat de Ciolacu ar putea fi modificat

Pachetul de măsuri fiscale al Guvernului Ciolacu ar urma să fie modificat, conform unor surse oficiale, citate joi de HotNews.ro.

Potrivit surselor HotNews.ro, săptămâna viitoare va fi o întâlnire tehnică la Ministerul Finanțelor pentru a se discuta despre posibilele modificări. Motivul este legat de faptul că sunt multe probleme în ceea ce privește interpretarea pachetului de creșteri de taxe, iar prima zi de la publicarea în Monitorul Oficial va fi începutul corecțiilor.

Legea a trecut miercuri de Curtea Constituțională și urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Una dintre propuneri va fi eliminarea impozitului de 1% pe cifra de afaceri la companiile mari cu o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro, dacă cel pe profit (de 16%) este mai mic. Momentan va fi doar o propunere și se va discuta pe temă, deoarece s-a constatat că ar fi „pedepsite” și companii naționale.

Propunerea ar fi ca această măsură să fie înlocuită de o alta, anume o inițiativă a cinci parlamentari PNL îndreptată direct către exportul profiturilor multinaționalelor.