Sebastian Lazaroiu: Masuri protectioniste precum cele luate de Spania nu ajuta proiectul Europei Unite

de D.G.     HotNews.ro
Sâmbătă, 20 august 2011, 17:17 Actualitate | Esenţial


Masurile de protectie pe care le adopta unele state europene pentru a depasi criza financiara vor duce la destramarea proiectului Europei, considera ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu.

"Europa se afla la rascruce. Nu exista decat o singura sansa pentru ca Europa sa ramana unita - ca toate statele sa respecte principiile pe care a fost construita Europa, lucru care nu se intampla. In general, in vremuri de criza, daca statele nu raman solidare, este foarte putin probabil ca lucrurile sa ramana legate. Daca nu ne gandim la ce ne uneste, ci mai degraba la ce ne desparte, nu avem nicio sansa sa mergem mai departe", a declarat, sambata, la scoala de vara de la Sulina, ministrul Muncii, citat de Agerpres.

Sebastian Lazaroiu a subliniat ca, in prezent, Romania are atu-ul ca a luat inaintea altor tari masuri de reducere a cheltuielilor bugetare.

"Avem acest avantaj ca am fost vizionari si am anticipat ca lucrurile o vor lua la un moment dat razna, ceea ce se si intampla, si am reusit sa depasim o situatie dificila. Daca ramanem prudenti in continuare, in sensul ca nu incepem sa aruncam cu banii, ca urmeaza un an electoral, cred ca Romania va fi una dintre cele mai stabile tari din spatiul european", a afirmat ministrul Muncii.

El a atras atentia asupra faptului ca masurile protectioniste luate de unele state europene, ca de exemplu Spania care a decis sa le interzica romanilor accesul pe piata fortei de munca, vor conduce pas cu pas la destramarea Europei Unite.

"Genul acesta de politici protectioniste nu vor ajuta niciodata aceste tari si in niciun caz proiectul Europei Unite. Cred ca Europa are aceasta singura sansa de a salva proiectul asa cum a fost el initial ramanand solidara si adancind integrarea. Dar tendinta nu este in aceasta directie. Acum tendinta este de izolare si fiecare incearca sa se salveze. Nicio tara europeana nu se va salva daca va merge pe drumul ei. Europa nu se poate salva din actuala criza decat prin solidaritate. Daca ma intrebati insa cat de optimist sunt, va spun ca nu sunt. Vazand ca fiecare stat european incearca sa-si creeze propriul culoar de salvare, mi-e teama ca proiectul este intr-o mare dificultate in acest moment", a opinat Sebastian Lazaroiu.

Ministrul Muncii a participat sambata la scoala de vara 'Comunitati romanesti, identitate europeana', organizata de Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni si Agentia Nationala pentru Tineret si Sport, la care sunt prezenti circa 200 de studenti din afara granitelor, bursieri ai statului roman.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1613 vizualizari

  • -1 (15 voturi)    
    aiureala.... (Sâmbătă, 20 august 2011, 17:24)

    gogu spaniolu' [anonim]

    Nenea Lazarica, ai uitat ce ai declarat dupa vizita in Spania?
    Acum o dai la intors crezand ca prostesti...din vorbe!
    Sunteti penibili si inconsecventi in exprimarea ideilor. Chiar credeti ca toti sunt prosti?
    Bine, daca asa credeti....voi sunteti inteligenti, sunteti cei mai destepti, sunteti ,,spuma mari'' in toate strategiile...sunteti.....un rahat cu ochi!
  • -4 (20 voturi)    
    "am fost vizionari" ???!!!!!!!!!!!!!!!! (Sâmbătă, 20 august 2011, 17:50)

    costica [anonim]

    "Avem acest avantaj ca am fost vizionari ..."
    Doamne, Dumnezeule, cata ipocrizie portocalie!!!!!!!!
    Romania era in prag de faliment in minunata luna mai 2010 si norocul ei a fost ca a venit la fix atunci FMI si a zis STOP, sunteti in faliment, NU mai aveti bani iar a 2-a zi Basescu a aparut la TVR anunatand apocalipsa scaderii salariilor si pensiilor si imprumut masiv de 20 miliarde Euro la FMI!!!
    Motivul: Romania nu mai avea bani de salarii si pensii, adica era aproape de faliment, adica de a nu mai avea cu ce plati salariile si pensiile, cum a si recunoscut ulterior Dl Basescu!!!!
    Iar Lazaroiu numeste asta: "am fost vizionari" !!!!!!!!
    Dle Lazaroiu, asta intrece orice ipocrizie!!!!
    Am auzit multe pana acum despre asta, nici unul dintre PDListi nu a recunoscut ca masurile luate au fost necesare pentru ca nu ati mai avut bani, asa face orice gospodina netitrata la Harvard cand nu mai are bani, reduce cheltuielile cum poate si ea!! Si nu zice deloc ca e vizionara!!(poate eventual sa aiba vedenii saraca de ea, din cauza saraciei!!!)!!!
    O singura exceptie am vazut la PDL in acest sens, a fost Dl Cristian Preda care a criticat faptul ca Guvernul a numit "reforma" ceea ce de fapt
    sunt masurile de austeritate luate de Guvernul Boc asa cum era normal cand NU mai ai bani si esti in prag de faliment de tara!!!
    Iar Romania a luat aceste masuri in 2010 nu ca ati fost voi vizionari, ci pntru ca deja atunci Romania nu mai avea bani, atat de grava era situatia finantelor Romaniei!!!!
    Si voi ii spuneti la asta : "vizionari" !!!
    Catastrofa este omul asta!!!
    Vai de voi, ajuta-ne Doamne sa scapam de ciuma asta portocalie de pe capul nostru !!!
    Da Doamne sa scapam de ei din 2012....
    • +6 (18 voturi)    
      vizionari (Sâmbătă, 20 august 2011, 18:59)

      vizionari [anonim] i-a raspuns lui costica

      vizionari am fost pentru ca:

      1. am ales bine la alegerile prezidentiale din 2009 si, astfel, am avut un presedinte suficient de inteligent ca sa inteleaga situatia, fie ea si prezentata de FMI, si suficientd e curajos incat sa ia masuri de reducere a cheltuielilor (si nu de crestere a taxelor, asa cum sugerase, initial, FMI)

      2. executivul si legislativul a luat masuri mult mai curajoase decat se punea problema, in acea vreme, in uniunea europeana

      in schimb, marea noastra greseala a fost ca nu am iesit in strada in 2007, ca sa il dam jos pe tariceanu si mafia pesedista. asta ar fi salvat romania de un salt inapoi de vreo 10 ani...
      • -2 (2 voturi)    
        "masuri curajoase"... (Sâmbătă, 20 august 2011, 21:47)

        costica [anonim] i-a raspuns lui vizionari

        ca sa nu intre Romania in faliment!!!
        Alta varianta NU aveau!!!
        Basescu a si recunoscut deja!!!
        Lasati-o balta cu ipocrizia, PDL a fost aproape sa bage Romania in faliment din noiembrie 2008 de cand a venit la guvernare si pana in minunata luna mai 2010 cand FMI v-a deschis ochii ca ne paste FALIMENTUL de tara!!
        Ametitul de Boc habar nu avea, el cu 2 zile inainte de venirea FMI si de aparitia lui Basescu la TVR, Boc inca ne anunta triumfator ca Romania are bani de salarii si pensii, ca nu are nici o problema, numai televiziunile mogulilor mint poporul cu televizorul afirmand contrariul!!
        Boc NU cunoostea nici macar in acel moment situatia GRAVA a finantelor Romaniei!!!
        A venit FMI sa le spuna cat de grava este, ei habar nu aveau!!
        Si acum va laudati ca ati fost "vizionari"??!!!
        Doamne cata ipocrizie, noroc ca nu va mai crede nici dracu' !!!
        Scapam oricum de incompetentii din PDL in frunte cu Boc, cel mai incompetent Prim Ministru de dupa '89, desi nici altii nu au stralucit, Boc i-a intrecut pe toti la incompetenta...
        Din 2012 PDL devine istiorie, o istorie urata in viata romanilor.... nu-i mai pacaliti, deja refuza pungile portocalii, de frica asta uniii PDListi dau pungi verzi!!
        Cristian Preda povestea asta cu mult haz....
        Doamne ajuta sa scapam de PDL din 2012, nu mai vor romanii sa auda de PDL... pana si la tara oamenii simpli spun MINCINOSII cand e vorba de PDL !!!!!
      • -1 (1 vot)    
        eu uni v'as da foc (Sâmbătă, 20 august 2011, 22:13)

        cosminrs [utilizator] i-a raspuns lui vizionari

        si chiar nu glumesc. sunteti asa de rai, ipocriti si nu faceti decat mult rau tarii astia. VA ascundeti in spatele unei propagande mai buna decat cea nazista.
        Sincer, v'as da foc. Sau as gasi eu ceva mai groaznic sa stati cat mai mult in durere.
      • -1 (1 vot)    
        costica cam are dreptate (Sâmbătă, 20 august 2011, 22:34)

        vio [anonim] i-a raspuns lui vizionari

        poate ne spui cand a zis Boc sau Basescu macar o data ceva despre situatia grava a finantelor Romaniei pana la venirea FMI atunci in mai 2010.
        Dimpotriva, iti reamintesc cum Ministrul de finante de atunci Sebastian Vladescu spunea in 2010 urmatoarele:

        "Sebastian Vladescu: Era foarte usor sa mintim in continuare si sa ne mai imprumutam vreo sase luni
        de R.P. HotNews.ro
        Marţi, 1 iunie 2010, 17:47 Actualitate | Politic ".

        Adica PDListii cu Basescu in frunte ne-au mintit si ne-au ascuns tot timpul situatia grava a finantelor Romaniei, tot anul 2009 nu au spus un cuvant despre asta(oare era grava sau nu in 2008, dupa inlocuirea lui Tariceanu??!! Daca DA, de ce nu au spus nimic despre asta?!) ca sa castige Basescu inca un madat la Cotroceni!!
        Cat a scris presa despre asta, mi-amintesc bine, Basescu si PDL ne-au mintit intr-una ca nu vine criza, ca Romania este bine, ce ne mai ametea Basescu ca nici o criza nu va lovi Romania!!
        Daca Tariceanu a lasat Romania intr-o situatie asa grava, de ce Basescu nu a spus nimic in 2009, de ce a sustinut mereu ca Romania e ferita de criza daca stia ca finantele Romaniei dupa Tariceanu sunt la pamant?!
        Aiureli, Boc a dus Romania din noiembrie 2008 pana in 2010 in dezastrul din care nu o sa iasa decat dupa ce scapam de PDL si Basescu.
    • +6 (16 voturi)    
      tu esti ipocritul de serviciu (Sâmbătă, 20 august 2011, 19:20)

      mockito [utilizator] i-a raspuns lui costica

      ipocrit esti tu ca nu recunosti adevarul. grecia, italia, spania si alte tari din UE de-abia acum incep implementarea masurilor de austeritate... iar situata lor este destul de precara fata de noi care avem cat de cat o crestere economica si un ascendent spre normalitate. bani de pensii si salarii n-au mai fost din cauza proastei administrari a PSD-ului si PNL-ului dinainte sa inceapa criza...asa ca nu mai face pe prostul... ai mai multa credibilitate pe forumurile de la antena3 si realitatea...asa ca nu-ti mai pierde timpul pe aici.
      • -4 (6 voturi)    
        Atunci de ce mai face... (Sâmbătă, 20 august 2011, 20:26)

        haiducul [anonim] i-a raspuns lui mockito

        ....galagie ca Spania ne-a inchis portile?
        Si explica de ce Romanii continua sa emigreze in tari ca ,, grecia, italia, spania si alte tari din UE"
        • +1 (1 vot)    
          Ne inchid portile si din prostia ta. (Duminică, 21 august 2011, 11:49)

          mircea [anonim] i-a raspuns lui haiducul

          Daca in situatii limita ,romani ca tine se situeaza in tabara adversa,cine vrei sa ne tina poarta deschisa?Avem destule natii conlocuitoare care, sunt romani numai la rele,in rest ,la fel ca tine le este rusine sa fie romani.Cred ca ar trebui ca si noua sa nu fie rusine cu tine si ceilalti ca tine.Mai bine mai putini,dar sinceri si patrioti.Tu esti genu:la pomana inainte,la razboi,inapoi.
          • 0 (0 voturi)    
            Prostia mea!!!!. (Duminică, 21 august 2011, 15:09)

            haiducul [anonim] i-a raspuns lui mircea

            In primul rand nu inteleg chestia cu tabara adeversa,ce legatura are cu comentariul meu, si cum ai ajuns sa vorbesti de patriotism
            In al doilea rand,hai sa-ti explic.... traiesc afara din 1985 si iti pot spune ca atunci eram respectati chiar daca veneam dintro tara comunista,imi aduc aminte cand am ajuns in Neumarkt aia habar nu aveau de Romania.Am fost angajat timp de 20 de ani la Rolex ca operator CNC,asta nu o spun ca sa ma laud ci ca sa intelegi ca nu am facut natia romana de ras si nici nu am stat cu mana intinsa la ,,pomana"
            In al treilea rand daca tot ai pomenit de patriotism,mai intai vezi ce inseamna patriotism si dupa aceia sa-l folosesti.oare tu esti gata sa-ti dai viata pentru tara numita Romania???
            Uite eu nu mi-as da-o,nu mi-a oferit nici o oportunitate inainte de 1989 nici dupa,in schimb familia mea a dat tribut revolutiei deoarece mi-a ucis un frate,care si-a dat viata DEGEABA,pentru ca o mana de oportunisti sa puna mana pe tara de parca ar fi a lor.
            Asa ca sa nu vii tu si sa-mi spui ,,ca la pomana inainte,la razboi,inapoi."iti doresc sa treci tu si familia ta cel putin 50% prin ce a trecut si trece familia mea.
  • 0 (6 voturi)    
    Bine zis (Sâmbătă, 20 august 2011, 18:49)

    eferalgun [utilizator]

    Dar nu cred ca trebuie sa ne comunici noua asta, poate nu suntem asa giboni, trebuia comunicat apasat si catre autoritatile spaniole aceste lucruri. Nu crezi? Tu si restul de europarlamentari care cica ar trebui sa discute si ei despre acest lucru.
  • +1 (13 voturi)    
    si ce? (Sâmbătă, 20 august 2011, 18:53)

    alin [anonim]

    cine a zis ca proiectul 'europei unite' trebuie ajutat???

    nimeni nu trebuie sa sprijine guvernul mondial!
  • +1 (5 voturi)    
    da (Sâmbătă, 20 august 2011, 20:58)

    gabriel [anonim]

    lazaroiu are dreptate : protectionismul va distruge UE ! UE fiind unealta capitalistilor de a coloniza Europa ! Occidentalii au mai trait 20 de ani pe spinarea noastra, ca piete de desfacere, furnizori de resurse si de bunastare si pace sociala a lor ! UE si-a indeplinit misiunea : Romania este in faliment !
    • -1 (1 vot)    
      da (Duminică, 21 august 2011, 11:13)

      sabo [utilizator] i-a raspuns lui gabriel

      domnule..dar spune asta nemtilor, francezilor,englezilor,etc..aia ce zic?
      te baga in seama! Nu! deci?
    • +1 (1 vot)    
      Iti vand un pont,dar sa nu mai spui la nimeni. (Duminică, 21 august 2011, 11:52)

      mircea [anonim] i-a raspuns lui gabriel

      Lenea din Romania este in faliment.In rest ,totul este bine.E bine si ca LENEA este in stare de faliment.Ce ne pasa noua de lene?
  • 0 (8 voturi)    
    Lazaroiu, un exemplu de discurs vizionar (Sâmbătă, 20 august 2011, 21:04)

    Viorica Alexandru [utilizator]

    Lazaroiu si-a expus pozitia si in fata guv spaniol si la Bruxelles.

    Important este ca Romania sa fie stabila, indiferent ce fac disperatii.

    Asta spune Lazaroiu .
  • +2 (2 voturi)    
    Bine, dar degeaba filozofam amar.... (Sâmbătă, 20 august 2011, 21:18)

    AlinN [utilizator]

    .... daca nu bagam si noi taxe pe produsele care sunt din tari UE in care nu avem drept de munca. Daca este sa fie protectionism, atunci protectionism sa fie!
    • 0 (0 voturi)    
      nu-i injura pe altii daca nu stii! (Duminică, 21 august 2011, 14:25)

      bula [anonim] i-a raspuns lui AlinN

      dreptul de a proteja piata muncii 2+3+2 exista de dinainte ca RO sa se fi gandit la UE. Nici azi tarile intrate in 2004 nu au toate pietele deschise. Asa ca nu e discriminare decat in Spania (dar ce te astepti de la un guvern socialist?). In Spania se vor duce acum bulgarii si ceilalti care nu au restrictii. Eu banui mai mult o treaba politica: romanii sunt MULTI, pot influenta (cel putin)votul LOCAL si Zapatero se teme de o alunecare spre dreapta. Evident NU O POATE SPUNE!
  • -2 (2 voturi)    
    aburica (Sâmbătă, 20 august 2011, 22:08)

    sdg [anonim]

    lazaroiu asta nu a facut NIMIC ca ministru. de cand e pe post bate campii aiurea. MAMAIEEEE! ne intereseaza in romanica daca poti face ceva, nu in spania. daca nu, eject. in afara de dat pe gura tampenii nimic? nada? niente? incompetenti cu fitze.
  • +1 (1 vot)    
    intotdeauna (Sâmbătă, 20 august 2011, 22:19)

    MirceaA [utilizator]

    cand lucrurile merg bine, toti sunt prieteni. Cand incep necazurile, fiecare pentru el.
  • -2 (2 voturi)    
    Discurs pt prostime (Sâmbătă, 20 august 2011, 22:36)

    Inchizitorul [anonim]

    Daca e atat de bine de ce e atata calicie in tara? Atata eveziune fiscala si mafie politica si toate structurile statului pe regim de tara africana subdezvoltata...pt ca totusi sunt si tari africane rezonabile.
    De ce preturile la mancare is la nivel european in vreme ce 3 sferturi din populatie se chinuie sa traiasca cu 100$ pe luna?
  • 0 (0 voturi)    
    Germania Franta Anglia... (Duminică, 21 august 2011, 3:13)

    ISS [anonim]

    Domnule Lazaroiu.. va rog eu sa va luati si de : Germania Franta Anglia... ca nici ei nu au dat drumul la piata muncii pt toti romanii!!! Eu nu inteleg de ce ne luam de Spania...care chiar a dat drumul pietei muncii de prin 2008. Da, au probleme, si au o austeritate ff mare.. va spune cineva de la fata locului. In 2005 Spania era super ok.. acum este 21% somaj, preturi aproape duble la servicii si mancare...
    Domnule lazaroiu.. am lucrat la aceasi companie.. CSOP.. si erati varza cu sorici.. un neica nimeni care a pupat sondaje si alte cele..sa intre in politica !!!
    Ehe.. daca vei citi asta ... sa ma contactezi ..la instiutul de statistica din madrid...
  • +1 (3 voturi)    
    Adevarata problema! (Duminică, 21 august 2011, 12:35)

    Vasile Paraschiv [anonim]

    Domnule Lazaroiu, in loc sa bagati de vina la altii pentru soarta muncitorilor romani, mai bine faceti presiuni in guvern si creati locuri de munca decente pentru romani, ca sa nu mai fie obligati sa isi castige existenta prin strainatati, in conditiile dictate de altii. Asta este adevarata problema cu muncitoirii romani! Daca nu stiati inca.
  • 0 (0 voturi)    
    Lazaroiu - Penibilul de serviciu (Duminică, 21 august 2011, 14:24)

    gretos de-a dreptul [anonim]

    Cred ca nu e usor sa fii in pielea lu' lazaroiu si sa tot fi trimis in fata sa debitezi ineptii. Pina acum il trimiteau pe boc. Inainte il trimiteau pe geoana. In general sint pusi pe postul asta prostalai incomptenti, bolnavi sa parvina cu orice chip.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by