Istoriografia militară universală a secolului XX este plină de fapte de eroism întâmplate de-a lungul numeroaselor conflicte armate cu care, din păcate, a fost presărat.

Marasesti - pozitie a trupelor romane cucerita Foto: The Picture Art Collection / Alamy / Profimedia

Astfel, vom aminti despre contraatacul soldaților ruși, petrecut în primul război mondial, în timpul bătăliei pentru fortul Osoweic, supranumit ‘atacul oamenilor morți’, pentru că anterior germanii îi supusesera unui atac cu gaze, iar rușii nu erau dotați cu măști corespunzătoare, curajul lor devenind legendar.

În aceeași categorie poate fi încadrată și cariera căpitanului britanic Jack Churchill care, în timpul celui de-al doilea război mondial intra în luptă folosind arc și săgeți, precum și sabie. Dar astăzi vom aminti de o acțiune militară mai puțin cunoascuta a armatei române, din timpul primului război mondial.

Atacul ‘cămășilor albe’ – context strategic și militar

După doi ani de neutralitate, România întră în război pe 27 august 1916, de partea Antantei, decizia fiind influențată de succesul răsunător avut de ofensivă Brusilov contra austro-germanilor pe frontul de est. Deși intrarea în război a fost un act larg salutat de opinia publică și primit cu entuziasm de populație, momentul nu era unul chiar propice. Pentru a argumenta această afirmație, trebuie analizată puțin situația strategic-militară a momentului.

E adevărat, ‘înaintarea din iunie’, sau ofensiva Brusilov a fost un sucess, împingând trupele Puterilor Centrale cu peste 100 de kilometri înapoi, pe frontul de est, dar acest lucru a făcut ca și armata rusă să fie epuizată și să aibă nevoie de un moment de respiro. Rusia, cel mai apropiat aliat al României, și de la care așteptam important ajutor în oameni și materiale avea propriile probleme. În plus, logistica era una de coșmar, ecartamentul căilor ferate române și rusești fiind diferit.

Bătălia de la Mărășești (foto: Agerpres si Facebook /Filedeistorietv)

Practic, România se găsea în situația de a fi înconjurată de țări ostile, referindu-ne aici la Austro-Ungaria, pe linia Carpaților, și Bulgaria, întărită de trupe turcești, în sud. Astfel, campania din anul 1916 se va dovedi a fi un fiasco, armata română trebuind să înfrunte trupele tuturor celor patru puteri adverse: Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman.

Fiind nevoita să lupte pe două fronturi, trupele române, slab echipate și pregătite, nu au făcut față. Până în 1917, Bucureștiul este pierdut, Muntenia și Dobrogea fiind ocupate. Armata și administrația se retrag în Moldova. Sub supravegherea misiunii militare franceze, conduse de generalul Berthelot, începe o reinstruire a armatei, precum și o echipare corespunzătoare, la standardele vremii.

Astfel, ne găsim în vara anului 1917, când trupele germane, sprijinite de austro-ungari încearcă o străpungere a frontului românesc, cu scopul de a scoate România din război definitiv.

Acțiunea regimentului 32 ‘Mircea’ în timpul bătăliei de la Mărășești

Conduse de reputatul feldmaresal german August von Mackensen, trupele germane vor lansa atacul principal în zona Vrancei, în apropierea localității Mărășești. Inițial, comandamentul româno-rus dorea lansarea unei ofensive în zona Nămoloasa, dar inițiativa a trebuit să fie abandonată pentru că, între timp, germanii repurtasera succese asupra rușilor în Galiția și Bucovina.

De altfel, trupele ruse se aflau într-o dezorganizare totală, datorită situației politice interne, lucru ce a îngreunat masiv acțiunile planificate. Astfel, armata română a fost nevoită să ocupe multe din pozițiile deținute de ruși înainte că aceștia să se retragă.

Luptele vor dura aproximativ două săptămâni, între 6 august și 19 august 1917, fiind de o violență extremă, germanii făcând tot posibilul să rupă dispozitivul românesc pentru a transfera trupe pe frontul de vest.

Atacul ‘cămășilor albe’ se referă mai exact la un batalion al Regimetului 32 infanterie, condus de maiorul Atanasie Ionescu. Unitatea se afla într-un moment de pauză, după ce anterior germanii bombardasera puternic pozițiile românești în zona satelor Doaga, Străjescu și Moara Roșie. Fiind o zi extrem de caldă (19 august), comandantul permite trupei să dezbrace vestoanele și ranițele. Este momentul în care germanii vor lansa un atac la scară largă, surprinzând soldații români neechipati.

Poate cea mai edificatoare pentru ce s-a întâmplat în acel moment este relatarea căpitanului Filip Dascălu, comandantul unei companii din Regimentul 7 „Prahova”, vecină de dispozitiv cu militarii Regimentului 32, care descrie într-un raport din 11 iunie 1933, la solicitarea Serviciului Istoric al Armatei întâmplarea:

‘Inamicul, care se găsea pe Gârla Morilor, satul Bizighești, Moara Albă, atacă în valuri mari și dese. Domnul maior Ionescu Atanasie ordonă deschiderea focului și, la apariția dușmanului numeros, ordonă, cu un ton disperat: «Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieți, ura, ura…». Ostașii Batalionului 3, Regimentul 32, și companiile 5-6 din Regimentul 7 pornesc la contraatac în cămăși, cu un formidabil «Ura, ura…» Dușmanul, la apariția ostașilor noștri în cămăși, fuge, ai noștri îi fugăresc, îi ajung din urmă și îi trec prin baionetă pe cei ajunși.…’.

De asemenea, Registrul Jurnal de Operații al Regimentului 32 Infanterie (întocmit după război, pe baza relatărilor participanților la lupte), descrie de asemenea atacul „cămășilor albe” astfel:

‘Regimentul 32 ia hotărârea să contraatace cu rezerva regimentului, Batalionul 3, comandat de maiorul Ionescu Atanasie, care iese din adăpostul lui și strigă din toate puterile «Înainte!» și pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta. Soldații și ofițerii, îmbărbătați de exemplul comandantului lor, se reped cu tot avântul spre inamic, care, deși superior ca număr, bate în plină retragere în fața fantomelor albe care înaintau cu hotărâre spre ei, crezând că sunt africani, după cum au declarat ulterior prizonierii nemți’.

Cel mai probabil, soldații germani au fost luați prin surprindere de contraatacul energic al românilor, iar faptul că aceștia nu purtau echipament a avut un efect demoralizant pentru aceștia.

Per ansamblu, bătălia de Mărășești a fost cea mai importantă acțiune militară de pe frontul românesc din timpul primului război mondial.

Bine organizate în poziții defensive, trupele române au reușit să facă față atacului german, în ciuda dificultăților avute, referindu-ne aici la slaba participare combativă a aliaților ruși, la moralul scăzut după înfrângerile din anul anterior, și nu în ultimul rând, mai buna pregătire a adversarului, din punct de vedere tehnico-tactic.

După bătăliile de la Mărășești și Oituz, frontul se va stabiliza în sectorul românesc, germanii concentrându-și energia spre încleștarea de pe frontul de vest, stare de fapt ce va dura până la sfârșitul războiului.

Referințe:

- C. Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri

- F. Șperlea, Atacul cămășilor albe, - http://presamil.ro/atacul-camasilor-albe/

- Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României

- Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Enciclopedia de istorie a Romaniei,

- Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României

Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan: