Prefectul Bucureștiului, Traian Berbeceanu, a anunțat că 72 de linii telefonice sunt folosite pentru anchetele epidemiologice din Capitală, transmite Mediafax. Centrul a fost format în doar câteva zile cu ajutorul unor instituții, dar și al voluntarilor de la Facultatea de Medicină București.

Traian BerbeceanuFoto: Agerpres

Potrivit prefectului Traian Berbeceanu, în numai câteva zile, Instituția Prefectului Municipiului București în colaborare cu Primăria Generală și DSP București, cu suportul tehnic al STS, a reușit să înființeze un call-center cu 72 de linii telefonice. Acest lucru a fost posibil cu implicarea studenților voluntari de la Facultatea de Medicină București.

„Toate acestea însă ar fi fost în zadar fără implicarea totală a studenților Facultății de Medicină București care, pe bază de voluntariat, au ales să-i ajute pe medicii DSP în realizarea anchetelor epidemiologice. Astfel, cu sprijinul viitorilor medici, intenționăm să reducem cât mai mult timpii de realizare a anchetelor epidemiologice, să identificăm în termen cât mai scurt contactele directe ale persoanelor infectate cu Covid 19 și, prin izolarea rapidă a acestora, să întrerupem lanțul de transmitere a virusului (...) Am întâlnit studenți care, deși în cursul zilei de ieri au desfășurat activități în centru în ambele ture, astăzi, la prima oră, au revenit pentru a ajuta! Mulțumesc!”, a declarat prefectul Traian Berbeceanu.

Prefectul Capitalei a dezvăluit faptul că în perioada următoare va fi înființat încă un centru telefonic pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice.