George Maior, citat în dosarul lui Kovesi privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa - surse

de N.O.     HotNews.ro
Joi, 16 mai 2019, 20:43 Actualitate | Esenţial


George Maior
Foto: MAE
Fostul șef SRI, George Maior, a fost citat de către procurorii Secției de anchetare a magistraților pentru 23 mai, în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruța Kovesi are calitatea de inculpat, au precizat surse judiciare, relatează Mediafax.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că fostul șef SRI, George Maior, este așteptat, pe 23 mai, să se prezinte la Secția specială de anchetare a magistraților, pentru a fi audiat în dosarul Laurei Codruța Kovesi.

În acest dosar, au fost audiați, joi, fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea și fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea. Cel din urmă a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că a fost chemat în calitate de martor, precizând că nu a luat la cunoștință de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracțiune.

"În ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi, personal, în nicio împrejurare nu am luat la cunoștință de vreo activitate care să fie infracțiune, nici la nivelul instituției nu am obținut niciun fel de informații cu privire la posibile infracțiuni sau posibile date în acest sens. Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm și consider că era important să discutăm despre toți cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în țara noastră, toți cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, așa cum a făcut-o Serviciul Român de Informații, pentru a contribui, prin posibilitățile pe care le are, la efectuarea unui act de justiție pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON", a spus Coldea.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de mai multe fapte.

Pe 28 martie, Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secția de anchetă a magistraților, însă măsura a fost contestată în instanță.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.

Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a declarat joi, la finalul a patru ore de audieri la secția de anchetare a magistraților, în dosarul Kovesi, că nu a luat cunoștință de nicio infracțiune și că SRI a fost implicat în operațiunea de aducere în țară a lui Nicolae Popa, aceasta fiind un succes.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















986 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    pai (Joi, 16 mai 2019, 21:28)

    cucuveauamov [utilizator]

    se strange latul


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version