Pompier cu arsuri grave, transferat la un spital din Viena din cauza lipsei aparaturii medicale

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 6 aprilie 2019, 15:04 Actualitate | Esenţial


Pompieri la incendiu
Foto: ISU Bucuresti-Ilfov
Pompierul din județul Mehedinți care a suferit, vineri, arsuri în timpul unei intervenții pentru stingerea unui incendiu de vegetație a fost transferat, în timpul nopții,de la Spitalul Județean Timișoara la un spital din Viena, din cauza lipsei aparaturii medicale, transmite Mediafax.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, a declarat, sâmbătă, că pompierul în vârstă de 47 de ani, cu arsuri grave, a fost transferat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o clinică specializată din Viena. Decizia a fost luată din cauza lipsei aparaturii necesare tratării pacienților cu arsuri grave în unitatea medicală.

“Pacientul a fost adus ieri (n.r. vineri) după-masă, a fost diagnosticat și s-au făcut primele intervenții de urgență la Spitalul Județean Timișoara, iar în cursul nopții a fost transferat la o clinică de specialitate, de profil, din Viena. La noi, Centrul de mari arși va fi funcțional în luna iunie și am înțeles că la celelalte unități din țară nu erau paturi. Noi sperăm să dăm drumul la centrul nostru în luna iunie, licitațiile pentru aparatură în parte sunt finalizate, parte sunt în curs de execuție, iar în iunie vrem să inaugurăm centrul”, a afirmat medicul Marius Craina.

Potrivit directorului Spitalului Județean Timișoara, pompierul a suferit arsuri pe peste 30% din suprafața corporală, iar acestea sunt “destul de profunde”. Un pompier în vârstă de 47 de ani, de la Garda de Intervenție Orșova, din județul Mehedinți, a suferit arsuri grave, vineri, în timpul unei intervenții de stingere a unui incendiu de vegetație în localitatea Eșelnița.

"Acesta a fost surprins de flăcări în urma căderii de pe versant a unui trunchi de copac şi aprinderii vegetaţiei uscate din apropierea pompierului", a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinţi. După ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, pompierul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean Timișoara.

La sfârşitul anului 2016, cu bani de la Consiliul Judeţean Timiş, în cadrul Spitalului Judeţean Timişoara au fost finalizate lucrările la trei din cele cinci saloane ale noii Clinici de Mari Arşi. Saloanele nu pot fi folosite deocamdată, pentru că Ministerul Sănătăţii nu a dotat unitatea medicală cu aparatura necesară.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2307 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Comment sters de user (Sâmbătă, 6 aprilie 2019, 17:41)

    complet_ret [anonim]

  • +3 (3 voturi)    
    Poate explica cineva de ce Banicioiu (Duminică, 7 aprilie 2019, 10:39)

    hic sunt leones [utilizator]

    nu este nici acum trimis în judecată pentru ucidere din culpă (dacă nu chiar omor calificat), pentru că din cauza afirmațiilor și asigurărilor sale atâtea victime din Colectiv au murit în spitalele din România?
  • +2 (2 voturi)    
    Inca putin (Duminică, 7 aprilie 2019, 11:28)

    florinos [utilizator]

    Inca putin si vor fi terminate Spitalele Regionale promise de PSD in Campania Electorala, mai este 1 an pana in 2020.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version