Romania, ca stat, a contribuit activ, in perioada celui de al doilea razboi mondial, "la tragedia incredibila a populatiei evreiesti din teritoriile aflate sub control romanesc", afirma ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Dan Sova, cu ocazia zilei Holocaustului, comemorata in Romania in data de 9 octombrie.

Dan SovaFoto: Agerpres

"Nu as vrea sa existe nici o urma de indoiala cu privire la faptul ca noi, ca romani, cunoastem si recunoastem ce s-a intamplat in trecut, cat de mare a fost tragedia acestui popor si cat de mare a fost responsabilitatea celor care au permis ca asa ceva sa se intample. Nu este suficient sa cunoastem, nu este suficient sa recunoastem Holocaustul la nivel European, ci trebuie sa si recunoastem faptul ca Romania, ca stat, a contribuit activ, in perioada celui de al doilea razboi mondial - in mod absolut regretabil - la tragedia incredibila a populatiei evreiesti din teritoriile aflate sub control romanesc", spune acesta, intr-un mesaj difuzat de biroul de presa al Guvernului.

Mai tarziu, adauga Dan Sova, regimul comunist "a contribuit din plin la stergerea acestui episod din cartile de istorie, refuzand astfel mai multor generatii, printre care ma numar si eu, cunoasterea acestui capitol intunecat al trecutului nostru".

"Personal, am trecut lunile trecute printr-un episod pe care l-am regretat si il regret profund si care mi-a aratat cat de grava este ignoranta, pasivitatea si lipsa de preocupare pentru o tragedie unica in istoria umanitatii", spune el, referindu-se la episodul in care a negat, intr-o emisiune televizata, Holocaustul.

"Datele istorice arata ca la Iasi au fost omorati 24 de cetateni romani de origine evreiasca de soldatii din armata germana (...) Nu au participat soldati romani. Este un lucru lamurit istoric", spunea acesta, in primavara anului 2012.

"Dupa discutii cu organizatii importante din Romania si din lume, dupa ce am completat informatiile care imi lipseau pe tema Holocaustului evreilor si al romilor din teritoriile controlate de Romania, m-am angajat in realizarea, pe termen mediu si lung, a unor obiective de natura legislativa care sa inaspreasca legislatia in materia anti-semitismului in Romania, dar care sa asigure si studierea in scoli si in facultati a istoriei legate de Holocaustul din Romania", afirma acum Dan Sova.

Care sunt obiectivele lui Dan Sova in acest sens, potrivit mesajului transmis de biroul de presa al guvernului:

  • 1) Sustinerea Programei de predare a Holocaustului din Romania - in licee  si facultati, astfel incat tinerii din Romania sa fie pusi la curent cu realitatile istorice obiective, pentru ca greseli de genul celor facute de mine din necunoastere sa nu mai fie posibile in viitor;
  • 2) Sustinerea si dezvoltarea proiectului "Marsul Vietii". In aprilie 2012, o delegatie de 43 de persoane, elevi din 7 scoli din Bucuresti, profesori de istorie, echipe TV au participat la Marsul Vietii, eveniment care are loc in fiecare an la Auschwitz.
  • 3) Sustinerea activa si ferma, in Parlamentul Romaniei, a modificarii Legii 107/2006 - conform scrisorii pe care ADL a trimis-o in atentia premierului si conform propunerilor pe care le vom agrea impreuna (subsemnatul este specialist in domeniul juridic)
  • 4) Crearea cu ajutorul ADL/MCA si a Institutului de Cercetare a Holocaustului a unor cursuri permanente care sa devina parte din curricula celor care urmeaza facultatile de drept, jurnalistica si istorie, Academia de Politie, Institutul de Magistratura si alte forme de invatamant care formeaza formatori ai noii generatii.
  • 5) Sustinerea unor proiecte online (initiate si dezvoltate de MCA) menite sa prezerve memoria culturii evreiesti din Romania. (exemplu www.j-art.ro)