Intre 23 octombrie si 1 noiembrie cele mai nastrusnice povesti vor prinde viata pe loc, spontaneitatea va starni hohote de ras, iar replicile memorabile vor fi aplaudate indelung de spectatori.

Incepe !MPRO - Singurul Festival National de Improvizatie.

Trei teatre din capitala (Teatrul de pe Lipscani, Godot Cafe si Teatrul Elisabeta) vor gazdui editia a doua a festivalului. Momente creative si umoristice vor fi in toate cele 7 spectacole. Acestea sunt prezentate in premiera nationala si acopera formate noi de improvizatie: "Improvizatie Muzicala", "Improvizatie cu obiect imaginar", "Sketch Comedy", "Maestro", "Scene din viata lui ?".

Festivalul se va deschide cu marea finala a Campionatului de Teatru Sport, singura competitie in care meciurile starnesc hohote de ras, iar aplauzele spectactorilor se transforma in note. Confruntarea decisiva pentru titlul suprem se va da intre trupele Backstage Boys si Freeze (ambele din Bucuresti) joi 23 octombrie, ora 20.00 la Teatrul de pe Lipscani. Juriul va fi format din regizorul Vlad Massaci, cel care a adus Teatrul Sport in Romania, actrita si profesoara de improvizatie, Mihaela Sirbu, si publicul - expertul in divertisment.

Vineri 24 octombrie, la ora 22.00 in Godot Cafe, Mircea Tiberian si invitatii lui vor rescrie istoria muzicala prin momente de spontaneitate in care se vor juca cu melodii celebre propuse de public in cadrul spectacolului O lectie de improvizatie muzicala cu Mircea Tiberian.

Sambata 25 octombrie, in Godot Cafe, incepand cu ora 19.00, spectactorii sunt invitati in 2014: O Odisee Pamanteana, o comedie bazata pe improvizatie, dar cu decoruri, costume si regizor. Seara de duminica este dedicata improvizatorilor amatori care, coordonati de doi profesionisti, se vor intrece in scene improvizate cu talent si farmec pentru a cuceri titlul de Maestro - 26 octombrie, de la 19.00, in Godot Cafe.

Un eveniment inedit, dar important pentru comunitatea improvizatorilor este lansarea primelor traduceri in limba romana ale unor carti fundamentale din domeniu: "Impro" de Keith Johnstone si "Improvizat" de Mick Napier. Va fi chiar si un dialog via Skype cu Mick Napier, unul dintre autori, si o proiectie a unor cursuri tinute de Keith Johnstone, inventatorul formatului Teatru Sport. Evenimentul va avea loc in Godot Cafe, duminica 26 octombrie, ora 16.00, iar intrarea este libera.

In a doua saptamana a festivalului, !MPRO se muta la Teatrul Elisabeta. Aici vor fi ateliere de improvizatie pentru amatori (intrare gratuita), spectacole de improvizatie muzicala si cu obiect imaginar (create in cadrul festivalului) si "Scene din viata lui ?" (interviu cu un invitat surpriza si cu interpretari improvizate).

In cele 10 zile de festival, !MPRO invita publicul sa exploreze tainele teatrului de improvizatie, sa intre in jocul creativitatii si sa se lase cucerit de arta spontaneitatii.

Abonamentele si biletele se gasesc pe www.bilete.ro, precum si inaintea fiecarui spectacol, la intrarea in teatru. Fanii din tara sau cei care nu pot ajunge la marea finala a Campionatului de Teatru Sport, vor urmari confruntarea in direct prin streaming, cu sprijinul Vodafone, pe facebook.com/improfest.ro

Programul Festivalului poate fi accesat pe improfest.ro/program

Editia a 2-a !MPRO este organizata cu sprijinul ARCUB, prin programul Bucuresti 555.