In ziua in care se implineau 15 ani de la "marea mineriada", Miron Cozma a fost eliberat dupa ce Judecatoria din Craiova a admis contestatia depusa de fostul lider al minerilor din Valea Jiului impotriva mandatului de reincarcerare emis de Ion Iliescu.

Coincidenta? Sfidare? Prostie? Desi a deliberat mai multe luni, independenta si impartiala, justitia si-a dat verdictul tocmai atunci cind se comemora nu doar unul din cele mai nefericite evenimente ale tranzitiei, ci chiar o actiune ilegala in care eliberatul fusese un actor important. Nu eliberarea a surprins, ci momentul in care a fost luata decizia. Dar cum justitia este oarba, situatia nu a fost comentata.

Dubla responsabilitate, atit a eliberarii, cit si a mineriadei, a fost rapid si convenabil transferata doar pe seama lui Ion Iliescu. Asa cum Ceausescu fusese facut responsabil pentru toate tarele si crimele comunismului, iar executarea sa exonerase si partidul si Securitatea, tot astfel, succesorul sau a devenit culpabil pentru toate mizeriile tranzitiei. Dar Ion Iliescu nu a fost singur.

Responsabilitatea sa individuala nu ii poate scuti de raspundere pe ceilalti, pe tortionarii care au maltratat studentii in 14-15 iunie, pe procurorii care au dispus arestarea grevistilor foamei sau a manifestantilor, pe consilierii care au pregatit "operativ" momentul, pe manipulatorii care au justificat actiunea.

Dupa 15 ani de la lovitura de stat a fostei Securitati, din 13-15 iunie, se incearca aceeasi tactica precum in decembrie 1989: plasarea resposabilitatii la o singura persoana. Cum Ion Iliescu este deja slabit politic, afectat fizic, debusolat psihic, atacul impotriva lui pare permis tuturor. Dar a doua oara un astfel de joc nu mai poate fi acceptat.

Lovitura de stat din iunie 1990 a transformat guvernantii alesi pe 20 mai 1990 intr-o anexa a fostei politii politice.

Dupa ce alegerile, chiar nelibere si incorecte cum au fost, plebiscitasera pe Ion Iliescu si FSN, teama fostelor structuri cu care se incheiase doar un armistitiu conjunctural in decembrie 1989 era ca noua putere se va "elibera" si le va marginaliza, poate chiar responsabiliza.

Represiunea dura, iar apoi mineriada au dus la compromiterea definitiva a celor alesi, care au devenit astfel prizonierii Securitatii. Astazi, fostii securisti, nomenclaturisti sau simpli "clienti" ai structurilor, deveniti "capitalisti de cumetrie", se debaraseaza de aliatul lor de etapa, Ion Iliescu. Noi aliante le sint mult mai profitabile.

Jocul cu reforma al justitiei se amplifica. Si nu pare a fi un cintec de lebada inaintea trecerii "legilor reformei", prin asumarea raspunderii. Ultima reduta a vechiului sistem, nicicind afectata de "revolutie", justitia, voit sau inconstient, ameninta - eliberind sau arestind fara nici o ratiune. "Vechea justitie" isi dezvaluie singura ratiune: complicitatea cu un trecut neonorabil.

Noua generatie de judecatori nu se confrunta doar cu o alta generatie, ci cu un alt sistem. Procurorii, ramasi magistrati prin vicierea logicii juridice, viseaza inca la marile momente ale comunismului, cind "faceau legea", iar judecatorii "virstnici" mai cred ca in comunism a existat o "legalitate socialista" a carei continuare fireasca este legalitatea de astazi.

Statul de drept ramine doar o notiune straina spiritului timpului. Caci dreptul este doar al celui puternic, iar puterea nu se traduce in voturi, ci in control.

Decizia, juridic-corecta (?) a judecatorilor de a-l elibera pe Cozma pare sa sugereze ca mineriada nu este istorie: ea poate oricind sa (re)devina prezent. Nu cine guverneaza importa, ci cine "stapineste" informatiile, cine controleaza pirghiile politice si economice. Dupa 15 ani, securitatea nu a fost deconspirata, iar Plesita pozeaza in patriot.

Serviciile de informatii par sa fi depasit stigmatul Securitatii, dar rolul politic si ideologic al fostei politii politice nu poate fi ascuns. Securistii nu puteau deveni democrati, si poate nimeni nu se astepta la asta, dar ei nu au devenit nici loiali. Ion Iliescu este deja proba infidelitatii complexului comunisto-securist. Puterea este inselatoare.

Forta ei autentica nu consta in functii, ci in virtuti. Iar virtutile nu fac casa buna cu politica, si cu atit mai putin cu politia (politica). Marea cacealma a acestei epoci nu este nici politica (revolutia), nici economica (privatizarea), nici sociala (clasa mijlocie); ea a fost reusita de Securitate: transfigurarea.