In urma unei Ordonante guvernamentale

Inmatricularea autoturismelor va fi mult mai simpla

de A.V.     HotNews.ro
Joi, 7 septembrie 2006, 0:00



Procedurile administrative de inmatriculare a autovehiculelor se vor simplifica semnificativ. Executivul a aprobat miercuri o Ordonanta care printre altele prevede ca, in cazul vanzarii, autovehiculele sa nu mai treaca prin faza de radiere, urmand a fi inmatriculate permanent, pe numele proprietarilor succesivi. Piata auto a primit pozitiv aceasta veste.

Presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor Auto (APIA), Brent Valmar a declarat pentru HotNews.ro ca efectele modificarilor aduse de ordonanta nu pot fi decat pozitive.

Executivul a aprobat miercuri o Ordonanata pentru modificarea si completarea OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, modificari intentioneaza sa simplifice semnificativ procedurile administrative de inmatriculare a vehiculelor.

Inmatricularea va fi continua

Procedura actuala in cazul vanzarii unui vehicul presupune trei demersuri, respectiv radiere, autorizare provizorie si reinmatriculare. Potrivit noului act normativ, acestea vor fi comprimate intr-una singura, respectiv inmatricularea continua sau permanenta. Asta inseamna ca autoturismul nu va mai trece prin faza de radiere, ci vor fi transcrise doar datele noului proprietar.

Numarul de inmatriculare va ramane acelasi in cazul in care vanzatorul si cumparatorul sunt din acelasi judet, sau se va atribui unul nou, in cazul in care vechiul si noul proprietar sunt din judete diferite.

Vechiul proprietar nu va mai putea insa sa isi pastreze vechiul numar decat in cazul in care ajunge la o intelegere in acest sens cu noul proprietar. Daca se ajunge la aceasta intelegere, atunci numarul devine numar preferential si trebuie achitate taxele aferente pentru preluarea acestuia.

Ce nu modifica actul normativ

In privinta regimului acordarii de numere preferentiale, acesta ramane neschimbat. Astfel, proprietarii de autoturisme vor putea opta pentru un numar preferential, urmand sa plateasca contravaloarea certificatului de inmatriculare si tariful pentru atribuirea unei configuratii preferentiale a numarului de inmatriculare.

Ordonanata nu a efectuat modificari nici in privinta prevederilor aferente procedurilor pentru inmatricularile temporare, inmatriculari specifice, in general, firmelor de leasing.

Prevederile privind inmatricularea continua vor intra in vigoare incepand cu 21 septembrie, odata cu noul Cod rutier.

Aplicatie informatica pentru simplificarea transmiterii datelor aferente inmatricularii


In baza noilor prevederi legislative, comerciantii autorizati de vehicule noi vor putea sa ofere clientilor, odata cu vehiculul achizitionat si placutele si certificatul de inmatriculare, prin intermediul unei aplicatii informatice securizate, prin care dealerii auto vor putea implementa datele aferente unei inmatriculari direct in baza de date a vehiculelor inmatriculate.

„Dealerii vor avea acces la aceasta baza de date in baza unui protocol care se va incheia cu MAI.

Un test al aplicatiei informatice va avea loc in luna octombrie, dupa care se va trece la semnarea contractelor cu dealerii auto, la instalarea aplicatiilor si la pregatirea personalului care va opera modificarile in baza de date, urmand ca procedura sa devina operationala pana la sfarsitul anului”, a declarat Oana Marinescu, purtator de cuvant al Guvernului.

Mai putina bataie de cap cu achitarea taxelor

O alta modificare prevazuta in actul normativ vizeaza simplificarea procedurii de achitare a taxelor aferente inmatricularii.

„Aceste taxe vor putea fi achitate la ghiseele de inmatriculare iar cetatenii nu vor mai fi obligati sa se deplaseze la diferite banci, trezorerii, directii de impozite si taxe locale pentru plata taxei”, a precizat Oana Marinescu.

Potrivit purtatorului de cuvant al Guvernului, acest serviciu va fi operational pana la sfarsitul anului, dupa ce MAI va incheia protocoale care sa ii permita incasarea acestor taxe, respectiv taxa pentru certificatele de inmatriculare, taxa de inmatriculare si impozitul auto pentru primul an.

Examinarea psihologica se va face inainte de inscrierea la scoala de soferi

Procedura de examinare a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere se va simplifica de asemenea. Actul normativ prevede renuntarea la prezentarea dovezii de absolvire a cursurilor primare de invatamant obligatoriu, precum si la examinarea psihologica.

„Aceasta din urma va fi mentinuta totusi, insa va fi efectuata inainte de inscrierea la o scoala de soferi, deoarece concluziile unei examinari psihologice sunt mai utile procesului de invatare decat examinarii”, a spus Marinescu.

Aceste prevederi vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2007.

Ordonanata mai are in vedere si prevenirea circulatiei pe drumurile publice a unui vehicul neinmatriculat, fapta care poate fi sanctionata penal cu inchisoare de la unu la trei ani.

De asemenea, recentele modificari legislative urmaresc reducerea numarului de acte solicitate la inmatriculare, inlocuindu-se verificarea indeplinirii unor obligatii legale pe baza de documente, cu verificarea efectuata pe cale informatica.

In prima etapa procedura va fi disponibila pentru verificarea efectuarii inspectiei tehnice periodice si a incheierii asigurarii obligatorii de raspundere civila auto.

Aplicatia informatica prin care se va derula aceasta procedura va fi testata la sfarsitul lunii octombrie si va deveni operationala la inceputul anului viitor, dupa ce Registrul Auto Roman si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor vor incheia un protocol cu MAI pentru preluarea bazelor de date.

APIA: Proiectul va face viata mai usoara tuturor

Presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor Auto (APIA), Brent Valmar, se arata optimist si crede ca modificarile sunt un pas spre normalitate.

„Efectele pentru operatori, dar mai ales pentru clienti nu pot fi decat pozitive. Este un semn spre normalitate si al apropierii de aderarea la Uniunea Europeana. Procedura va simplifica semnificativ tot procesul care stim cu totii ca insemna cozi si multi nervi. Din punctul de vedere al operatorilor iarasi este bine”, a spus Brent Valmar.

Presedintele APIA si director general al Porsche Romania, Valmar a precizat ca pentru aceste modificari legislative au existat consultari atat cu APIA cat si cu operatorii din piata.

„Proiectul nu s-a nascut de azi pe maine, ci reprezinta cristalizarea consultarilor ministerului cu APIA, care este asociatia de profil, precum si cu diversi membri ai asociatiei. Modificarile aduse vor face viata mai usoara tuturor”, a spus acesta.

De aceeasi parere este si directorul APIA, Marius Carp.

„Va fi o usurare atat pentru dealeri cat si pentru clienti. Oricine lucreaza in acest business nu poate decat sa se bucure”, a precizat pentru HotNews.ro, oficialul APIA.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


1271 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    eficientza (Joi, 7 septembrie 2006, 16:18)

    moi [anonim]

    17 ani le-au trebuit sa cosntruiasca, unifice si sharuiasca o baza de date...asta da eficientza romaneasca, traiasca RAR-ul nostru :))
  • 0 (0 voturi)    
    reforma (Joi, 7 septembrie 2006, 16:30)

    Adi_tm [anonim]

    in sfarsit incep sa se miste lucrurile asa cum trebuie,ar trebui sa ia si psdistii niste lectii de reforma de la actualul guvern(nu de altceva dar poate doamne fereste ajung iara la guvernare),asta inseamna reforma nu cum faceau ei mai dadeau afara vreo 30000 de salariati si gata reforma-asta nu era reforma ci incompetenta!!!!din cauza asta am ajuns noi sa credem ca reforma=disponibilizari in masa,din cauza incompetentilor care ne`au condus
  • 0 (0 voturi)    
    Felicitari (Joi, 7 septembrie 2006, 17:52)

    Virgil [anonim]

    Este prima decizie inteligenta a tuturor Guvernelor de pana acum.Incep sa cred ca intram cu adevarat in U.E.
  • 0 (0 voturi)    
    comentariu (Joi, 7 septembrie 2006, 20:49)

    mihai [anonim]

    asta se numeste reformà,,,praf in ochii ,,uitativà la belgieni ce reformà au fàcut in domeniul inmatriculàrilor, odatà ajuns la ghiseu, in douà minute primesti talonul si numàrul de inmatriculare ,,iar conditiile sint dea dreptul occidentale, 12 ghiseie de inmatriculàri 2 pentru radieri si 2 ghiseie sint de la directia vamalà pentru masinile din afara belgiei,, la intrare se ia un tighet cu numàr dupà care ocupi un loc in sala de asteptare ,timpul de asteptat pinà ajungi la ghiseu este de la douà minute pinà la douàzeci,,,asta inseamnà reformà
  • 0 (0 voturi)    
    au fost fortati sa o faca (Vineri, 8 septembrie 2006, 8:40)

    Om [anonim]

    E clar ca cineva din exterior i-a obligat sa simplifice lucrurile, pentru ca astfel toate firmele de fosti sau actuali militieni care se ocupa cu "rezolvarea" inmatricularilor se vor duce draq.

    In general in rromania toate piedicile in calea cetateanului sunt puse calculat si bine gandit, ca sa fie peste tot rost de-o spaga...
  • 0 (0 voturi)    
    legi de c...t (Vineri, 8 septembrie 2006, 9:38)

    RADIATU [anonim]

    am vandu-t o dacie, am specificat pe talon instrainat catre ......la data de ..... Eu am fost la financiar am luat viza si cand colo ia-l pe cumparator de unde nu-i. S-a eschivat ca nu poate si uite asa a trecut timpul. Acum se dau 4 puncte de penalizare daca nu ai radiat masina si 6 puncte daca nu ti-ai preschimbat permisul de conducere in momentul in care ti-ai schimbat domiciliul. Mi se pare o mare porcarie. In continuare actele se fac la colt de strada, cumparatorul i-a masina si talonul si vinzatorul asteapta mult si bine sa o radieze.
  • 0 (0 voturi)    
    radiere (Joi, 7 decembrie 2006, 18:28)

    wr [anonim]

    am vandut o masina ,vreau s-o radiez si nu stiu cum pentru ca nu dau de propietar.Ma poate invata cineva ce-i de facut?

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by