La Rasinari, langa Sibiu, in satul sau natal, marele scriitor a fost dat uitarii. Cat de mult a fost influentat destinul literar a lui Cioran de spatiul geografic de care a apartinut?
"Rasinari este singurul loc pe care mi-ar placea sa-l revad candva. Restul mi-a devenit cu totul strain. Singura, imaginea copilariei noastre a supravietuit naufragiului, dintre toate amintirile".
Aceste randuri, scrise pe 26 martie 1973, la Paris, de Emil Cioran ii erau adresate bunului sau prieten Bucur Tincu. La aproape un secol de la nasterea scriitorului, intr-o zi de toamna, la intrarea in Rasinari - satul lui de bastina - ne-a intampinat un alai de nuntasi.
Coasta Boacii, gradina sunt toate la locul lor
"Daca m-as intoarce vreodata la Rasinari, as vrea sa revad locurile, dar oamenii, categoric nu". (Emil Cioran - "Scrisori catre cei de acasa" - 14 august 1969). Am oprit masina in dreptul unei pancarte de tabla, din care timpul muscase la propriu si pe care statea scris "asinari".
Pret de doua minute am stat nemiscat cercetand tarana din care Cioran va aduna, peste decenii, amaraciunea de a scrie "Pe culmile disperarii" .
Cativa copii alergau in urma unei mingi rosii deformate de caldura. Nu auzisera de Cioran. De fapt, stiau mai multi Ciorani pentru ca satul e plin de oameni care poarta acest nume, dar de unul anume, mai rasarit decat altii, nu aveau cunostinta. Ne-am facut loc pe stradutele inguste, de-a lungul carora sa aliniau case frumoase, cu fatade elegante, pictate in culori calde.
"Unii oameni din sat, dupa ce au vazut filmul facut de Liiceanu despre Rasinari, au fost nemultumiti. Au spus ca multe dintre povestile relatate atunci nu sunt reale... Ca, de fapt, Cioran nu s-a jucat niciodata cu cranii de morti. Altii s-au revoltat ca au fost filmati oameni beti, cazuti pe strada", ne spune o femeie pe care am gasit-o la magazinul comunal.
"Mare lucru nu s-a schimbat de atunci. Locurile evocate de Cioran - biserica veche, cimitirul, Coasta Boacii, gradina, chiar si casa in care a vazut lumina zilei, toate sunt la acolo unde au fost dintotdeauna. Doar vremea le-a mai aranjat intr-un fel sau altul", continua femeia.
Casa familiei, cumparata cu 140.000 de lei
"Cu timpul, dragostea mea pentru Rasinari e in crestere. E ca si cum din viata nu ar merita sa se pastreze nimic in afara de tinerete, de copilarie, vreau sa zic" (8 august 1975 - op. citate)
Trecem un rau al carui puls abia mai bate printre malurile foarte apropiate. Ulita neasfaltata urca abrupt, invaluita intr-o umbra deasa care nu dispare niciodata in timpul zilei. Un bust mic, meschin contrasteaza puternic cu peretii inalti ai casei langa care a fost amplasat. Reprezentarea artistica a lui Cioran nu ajunge nici la fereastra casei.
O ironie la adresa scriitorului care visa o Romanie de dimensiunile Chinei si avand destinul Frantei...
"Puteti bate la usa. Cred ca doamna Maria este acasa. Este o proprietate privata", ne informeaza o tanara care coboara treptele bisericii din apropiere. "Ati venit pentru Cioran, nu?". Incuviintam. Batem de cateva ori cu putere in lemnul masiv al portii. Cand ne pierduseram speranta, usa se deschise si, fara o vorba, o batrana ne face semn sa intram.
"Am cumparat casa acum 35 de ani de la cineva, nu mai tin minte cum ii chema. Astia, la randul lor, au cumparat-o de la familia Cioran. Am dat pe ea 140.000 de lei. In fiecare duminica, de ani de zile, vin vizitatori, asa ca dumneavostra. De multe ori cand vin de la biserica incui usa si nu primesc pe nimeni.
Daca ma talhareste cineva? Apoi, stau sa ma intreb daca nu ar trebui sa dau bilete la astia care viziteaza casa? Daca vine primaria si imi zice sa platesc taxe?" O cheama Maria Dragoescu, are 82 de ani si sta in casa unde s-a nascut in aprilie 1911 Emil Cioran. Nu este impresionata de acest fapt si nici nu stie mare lucru despre el.
Casa are trei camere aranjate in stil vagon, pline, astazi, de carpete, cuverturi, mici bibelouri. "Dupa moarte, casa o voi lasa unei femei care ma ingrijeste. Nu m-ar deranja daca primarul ar face aici o casa memoriala. Daca plateste bine, sunt dispusa sa plec. O singura data a venit un doctor de la Bucuresti care mi-a zis ca vrea sa cumpere casa si sa faca o cafenea.
Apoi a venit o frantuzoiaca. Ea dorea sa se stabileasca aici, sa rescrie cartile lui Cioran. Era foarte eleganta. Nu stia romaneste, avea traducator. Am plimbat-o pe Coasta Boacii si prin sat. A plecat si nu s-a mai intors", spune femeia.
Noua ani, cat o eternitate
"Mi-e aproape imposibil sa cred c-au trecut atatia ani de la moartea parintilor nostri. Timpul, exista deci... Ce frumoasa era gradina noastra de alaturi (opere citate - idem, 3 decembrie 1973)".
Emil Cioran a plecat din sat la varsta de 9 ani, in 1920. Familia s-a mutat la Sibiu, unde tatal sau primise postul de protopop.
Tanarul Emil nu a urmat decat primele trei clase la Rasinari. Dinspre anii acestia de inceput se va abate peste el, ajuns un batran mizantrop ascuns de lume intr-o mansarda din Paris, o melancolie maladiva. Astazi, putina lume din sat ti-ar mai putea vorbi despre Cioran.
Numele lui, aducator de bani peste hotare si la Bucuresti, nu a fost valorificat de consateni.Integral in EVZ
0
0
