La SC Drumuri si Poduri Mures au inceput disponibilizarile. Societatea este in pragul colapsului, fara ca cineva sa poata identifica un vinovat. Conducerea da vina pe interesele ascunse ale functionarilor din Consiliul Judetean sau ale consilierilor, iar acestia, la randul lor, sustin ca societatea este independenta si nu pot interveni.

Cauza pentru care s-a ajuns in situatia actuala sunt preturile joase impuse de CJ, astfel incat societatea lucreaza de multe ori in pierdere. Miza este patrimoniul imobiliar al SC Drumuri si Poduri, care depaseste un milion de euro. In jurul societatii fac carare (si vile) diferite grupuri de interese, care urmaresc preluarea activelor.

Situatia actuala a societatii pare sa nu intereseze pe nimeni, chiar daca in fiecare birou din Consiliul Judetean Mures se fac scenarii sau se incearca gasirea unui vinovat pentru colapsul actual.

Conducerea da vina pe interesele ascunse ale functionarilor din Consiliul Judetean sau a consilierilor iar acestia la randul lor sustin ca societatea este independenta si nu pot interveni.

Cu toate acestea, destinul SC Drumuri si Poduri este marcat de o sumedenie de coincidente intre interesele unor lideri din Consiliul Judetean si situatia tot mai nefasta a societatii.

Cine-a pus casele-n drum?

Un prim exemplu este cel al Nicoletei Bochis, seful Serviciului de Drumuri si Poduri, care beneficiaza de intregul suport din partea presedintelui CJ Mures, Lokodi Edita, dar si a altor factori decisivi din varful administratiei judetene.

Drept dovada, acesta are o casa impunatoare in localitatea Gornesti, unde il are vecin pe consilierul judetean Balogh Iosif, care, din intamplare, are si el o societate specializata in lucrari de drumuri, SC Multiprod Impex SRL (e adevarat ca in scripte nu mai e a lui din 2002, insa angajatii il recunosc drept patron).

Toata lumea din sat stie ca cele doua case seamana ca doua picaturi de ploaie iar intre cele doua proprietati nu exista gard. Tot la capitolul coincidente se poate incadra si societatea lui Balogh, care se afla in aceeasi curte cu o sectie a Drumuri si Poduri din Gornesti.

Mai mult, din comisia care a evaluat anul trecut situatia SC Drumuri si Poduri au facut parte atat Bochis, cat si Balogh, care, "chipurile", nu aveau nici un interes sa dea o nota proasta societatii.

Ambitie sau interes?

De doi ani, de cand Lokodi Edita conduce Consiliul Judetean, Drumuri si Poduri nu are decat directori interimari. Desi concursul organizat pe 2 martie pentru numirea unui director dadea o raza de speranta angajatilor societatii, cineva nu a dorit ca acesta sa aiba rezultate.

Daca pana acum raspunsul era unul simplu: "nu avem candidati", de data acesta, cand s-au inscris trei persoane, nici unul nu a reusit sa obtina o nota peste 7, desi toti au detinut functii in societate.

Nu trebuie uitat, de asemenea, faptul ca in 2002 firma germana GEIGER s-a aratat interesata de societatea mureseana. Chiar daca societatea inregistra datorii, Consiliul Judetean nu a aprobat vanzarea catre nemti, care doreau sa preia 50% + 1 din actiunile SC Drumuri si Poduri.

Lucrari in pierdere

Cu toate ca CJ Mures a refuzat oferta GEIGER, din dorinta de a pastra controlul asupra societatii, aceasta a continuat sa inregistreze pierderi, in buna parte si din cauza preturilor foarte joase impuse chiar de catre Consiliul Judetean pentru lucrarile efectuate de SC Drumuri si Poduri.

Potrivit directorului Radu Serban, lucru confirmat si de liderul de sindicat Alexandru Chertes, societatea lucreaza de foarte multe ori sub pretul de cost, adica in pierdere.

In plus, lucrarile realizate cu buget redus sufera si la capitolul calitate, ceea ce duce intr-o perioada scurta de timp la necesitatea interventiilor de intretinere si reparatii curente, lucrari de la care societatea este, insa, exclusa (tocmai fiindca are datorii, prin urmare nu se poate prezenta la licitatiile pentru concesionarea lucrarilor), - campionii acestui tip de contracte fiind tocmai susnumita Multiprod, Citadin Prest, Valpet sau Prescon.

In aceasta situatie, actionariatul societatii - acelasi CJ Mures - a hotarat in februarie vanzarea mai multor active, pentru acoperirea datoriilor de peste 20 de miliarde, licitatia urmand sa se desfasoare pe 28 martie.

Varianta vanzarii a fost preferata alternativei propuse de conducerea societatii, si anume majorarea capitalului social.

Prin vanzarea celor patru sectii (Targu Mures, Peris, Sighisoara si Ganesti), a caror valoare imobiliara este, spun surse de pe piata reala, mult mai mare decat cele 19,5 miliarde cat este pretul de pornire al licitatiei, SC Drumuri si Poduri isi va injumatati, practic, patrimoniul.

Banii derapeaza controlat

Pentru ca totul sa fie mai interesant, liderul de sindicat ne-a mai dezvaluit cateva mici secrete din interiorul societatii, care ar fi pacat sa nu le aflati. Desi societatea are puncte de lucru bine stabilite pentru a acoperi intreaga suprafata a judetului, in timpul iernii se transporta material antiderapant de la Targu Mures.

Oare o fi mai ieftin? Credeti ca la Sighisoara sau la Reghin nu exista in stoc asemenea materiale? Sau masinile din firmele consilierilor judeteni nu mai au activitate privata si se cauta solutii pe bani publici?

Pana cand cei in masura sa verifice "coincidentele" care au marcat caderea SC Drumuri si Poduri o vor face, problema stringenta o reprezinta disponibilizarile. Numai luna aceasta au fost trimisi in somaj 62 de angajati, insa nici pentru cei peste 130 care au ramas perspectivele nu sunt prea roz.

In orice caz, daca luam in considerare si faptul ca societatea va fi, intr-un final, privatizata - asta daca nu cumva intra in faliment si va fi vanduta ca fier vechi - este de inteles interesul de a o aduce intr-o stare cat mai jalnica, ce ar justifica vanzarea pe nimic a unui patrimoniu de peste 40 de miliarde.

"Daca societatea nu va fi sustinuta politic pentru obtinerea concesiunilor la lucrarile de intretinere si reparatii curente, atunci nu e nici o sansa de redresare. Pentru acest lucru trebuie vointa politica.

Nu stiu ce vom face peste doua-trei saptamani, cand se finalizeaza contractele pe care le avem in derulare.

Presupun ca o sa iesim iar in strada, sa protestam… Eu consider ca cea mai mare pierdere pe care o inregistreaza acum societatea este forta de munca calificata, experienta, pe care celelalte firme din domeniu nu o au", Alexandru Chertes, lider sindical

Motivul pentru care s-a ajuns unde s-a ajuns sunt preturile foarte joase cerute de catre Consiliul Judetean la lucrarile de drumuri. Inteleg ca doreau sa acopere cat mai mult cu o anumita suma, dar societatea a lucrat de multe ori si in minus. Ce fel de patron este asta?" - Radu Serban, director SC Drumuri si Poduri