Luni m-am întors în sălile de spectacol pentru noi experiențe. Unele chiar nedorite. Nu voi insista, s-a dezbătut destul, ca de obicei, inutil, problema alarmei RoAlert din timpul spectacolului de luni, Sala Palatului. Simplu și clar. Anunțul de închidere telefoane, care nu a existat, e obligatoriu. Am fost, numai în ultimele 3 luni, la Berlin, Londra, Munchen, cele mai mari opere din Europa, unde se solicită închiderea telefoanelor.
De ce? Alertele folosesc sunetul media, degeaba oprești doar soneria.
Restul, că s-a anunțat la pauză, nici nu s-a auzit bine, s-a ratat momentul. Și sigur, de aici, putem divaga. Mai ales că, și cu anunțul făcut, la un „Rigoletto”, la opera de pe Dâmbovița, RoAlertul s-a auzit bine-mersi. A venit chiar pe momentul furtunii, așa că, cumva, s-a și improvizat puțin. Cert este un lucru, pe vremea când nu existau mobile, concertele nu erau interferate de nimic, și nu se pierdea nimic. Regretul mare e că, a fost unul din concertele (doar 2) pe care îl preluase MezzoTV. Nici nu vreau să-mi imaginez ce a urmat. Iar, dacă scăpăm de alarme, oricum, lista rămâne deschisă. Foșnetul pungii cu Tortilas sau bomboane, sticla de apă minerală desfăcută, un cot în cap de la tânăra care imortalizează momente video, scârțâitul macaralei TVR...
La o temperatură mult mai umană, cam 10 grade mai puține decât cu o săptămână înainte, călătoria muzicală a continuat.
Sâmbătă, câștigătoarele de la Concursul Internațional „George Enescu”, Alexandra Segal și Maria Marica, au evoluat cu orchestra DOGMA. Au urmat, tot sub cupola Ateneului, luni, alți doi laureați, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică împreună cu CAMERISTI DELLA SCALA, orchestră dirijată de Wilson Hermanto (program aici ). Aceeași orchestră, cu o zi înainte, avusese invitat un alt pianist român, nume deja consacrat, Daniel Ciobanu. Cu multe emoții, dar și cu multe ambiții, Ștefan și George au reușit să anime publicul astfel încât să le fie ținute minte numele. Continuarea programului s-a făcut alături de experimentatul violoncelist Daniel Müller-Schott. Chiar dacă Cameristi, nu e nici Filarmonica sau orchestra Operei Scala, când ai un Schott în echipă, orice Strauss sau Ceaikovski capătă greutate. Și multă emoție. După pauză, Simfonia „Scoțiana”, Mendelssohn, s-a potrivit ca o mânușă. Hermanto pune viață în fiecare notă, creează energie proaspătă, exuberanță. Controlează flexibil tempo-uri rapide pentru a face contrastele mai lente să conteze. Te poate influența și titlul, dar sigur, la final, te vei uita la picioare să vezi dacă ai și tu kiltul pe tine.
Flying to the moon, and no coming back
Seara de luni a marcat o nouă desprindere de pământ. ORCHESTRA TONHALLE DIN ZÜRICH cu dirijorul PAAVO JÄRVI așa lucrează, deși nu sînt pregătiți la NASA.Luni, program aici, solistul a fost Andrei Ioniță cu violoncelul său fermecat. Prima parte a programului s-a constituit din lucrări a doi compozitori cu existență sincronă, Honegger și Enescu. După o construcție viguroasă, ritmică, în crescendo, care, în esență, descrie ”glasul” roților de tren, a urmat, pentru echilibrarea universului, Simfonia enesciană concertantă. Este o lucrare de tinerețe și chiar așa și sună. Legată de teme romantice cu pasaje de virtuozitate, exprimând exuberanța și libertatea tinereții, cu acompaniament luminos și un permanentă conversație cu orchestra. Împreună, au ridicat temperatura emoțională atât de tare că nici alarmele nu au reușit să o înghețe, niciun moment. Finalul are un tempo impunător ce face trecerea spre cosmic, spre destinația finală. L-am văzut pe Enescu, zâmbind, plimbându-se prin miriști, râzând cu prietenii. Poate că nu s-a întâmplat, dar sigur, fiecărui tânăr îi va suna foarte familiară această muzică.
În interpretarea lui Ioniță vezi tot
Pasiunea, căldura, tehnica cu care abordează opusul, practic, toate opusurile, transformă totul, din start, din audiție într-un experiment. Începi să vibrezi, ești aspirat de cutia de rezonanță a violoncelului său, ești ”împins” în portal. Maestrul Järvi a transpus spiritual călătoria. Se simte că îi place Enescu. Edificiul e foarte sensibil la intrări, tempouri, volumele sînt puncte cheie. Fără precizie se poate dărâma totul ca un castel de nisip. Și, ca întotdeauna, Andrei a fost generos cu bisurile. Norocoși că sîntem contemporani cu el. În materie muzicală, cel mai preț produs de export. Seara se va fi încheiat cu o efuziune emoțională indescriptibilă urmare a interpretării Simfoniei a 9-a de A. Dvořák. „Din lumea nouă”. Compoziția, în sine, este de o prospețime debordantă iar influențele melodice inspirate din folclorul american sînt și cele care luminează și colorează mișcările simfoniei. Pentru cei cu viziuni mai largi, deja, de aici se aud sonoritățile unor viitoare hituri ”Sweet Caroline” (Neil Dimond) sau "Sweet Home Alabama" (Lynyrd Skynyrd), legate și de folosirea scalelor pentatonice, armonia modală și vitalitatea ritmică. E fabulos cum Dvořák a prins și a reușit să redea aroma americană, de la peisajele monumentale ale preriilor la stilul de viață stresant. Pe cât de ”ușoară” și plăcută este la ascultare, pe atât de complicată este în interpretare. În general, orchestrele, dirijorii se aruncă pe Allegro, scot la suprafață ritmurile, adică mult zgomot. Nu. Järvi a pus deasupra sound-ul cristal al instrumentelor, tempourile, legăturile „ascunse” între tandrețe, melancolie, religiozitate, bucurie, dragoste pentru natură. Diafană interpretare.
B Day
Atât la Ateneu, cât și la Sala Palatului am avut, în aceeași zi, ca program principal, Bruckner. Aceeași, ORCHESTRA TONHALLE DIN ZÜRICH a prezentat Simfonia a 9-a în re minor WAB 109 de Anton Bruckner. Este, din câte am înțeles, și Simfonia cu care va deschide stagiunea la Zurich. O simfonie monumentală, greu de consumat chiar și pentru melomani. Consistența acesteia cere multă precizie. Și Järvi are precizie dumnezeiască, e în ADN. Simfonia are și un istoric mai complicat, a rămas neterminată, deși Bruckner a lucrat mult timp la ea. Probabil, ultima fiind, a vrut să o lase ca un mesaj după moartea sa. Mister. Muzica este colorată în albastrul nopții, este verticală, maiestuoasă, mistică, erotică. Orchestra a revărsat-o în sală peste noi, timpul a rămas suspendat, și da, sentimentul că n-ai fi vrut să se termine. Un Bruckner desăvârșit, un public răsplătit.
Doar cu câteva ore înainte, sub cupola Ateneului, legendarul HERBERT BLOMSTEDT și ORCHESTRA GEWANDHAUS DIN LEIPZIG, ne-au oferit Simfonia nr. 7 în mi major WAB 107, de același A. Bruckner.
La cei 96 de ani a fost neașteptat și minunat să-l avem la București. Un uriaș al scenei care a ridicat minimalismul dirijoral la rang de artă. Pentru orchestra Gewanhaus, această simfonie e una de suflet deoarece a avut premiera chiar în Leipzig, 30.12.1884, cu orchestra de atunci. Cu toată diversitatea sa, există tranziții armonice care dau fluiditate și melodicitate întregii arhitecturi. Vibrația viorilor, sunetul bucolic al flautului sau amplitudinea alămurilor sînt săgetate pe rând în sufletul fiecărui spectator. Chiar cu mici imperfecțiuni, întreaga interpretare a fost impunătoare. Fără partitură, la 96 de ani, cu o ușurință dezarmantă să dirijezi această lucrare, să-i dai sens, să-i dai atâta culoare, rotunjime, sunet celest, e incredibil. A fost un moment măreț. Unic.
A doua zi, orchestra din Leipzig a venit cu un play list foarte, ultra romantic.
Schubert și Berwald. O Simfonie a 5-a, Schubert, căreia niciun tablou nu-i poate face concurență. Mustește de culori, imagini fantastice, reverii romantice. Cu riscul exagerării, chiar cred că durata de contemplare a unei capodopere de artă plastică este sensibil egală cu durata unei astfel de simfonii. Percepția culorilor, formelor, umbrelor, nuanțelor este un proces complicat. Dar atât de bine descris de BLOMSTEDT și orchestra sa. Parcă picta. Compozițiile lui Berwald au completat fresca. Probabil, cei mai mulți n-au auzit de numele său. Nu e timpul pierdut. Lucrările prezentate au fost atât de frumoase că, sînt sigură, și-a câștigat deja fani. Sau cum ar zice specialiștii, au parfum beethovenian. Concerte în care cuvântul de ordine a fost Excepționalul.
Călătoria nu s-a terminat. Poftiți în vagoane! AICI PROGRAMUL FESTIVALULUI GEORGE ENESCU
DIN SERIA DE CRONICI FESTIVALUL GEORGE ENESCU / autor:DanaCristescu
1
1
