Handicapati minori, muncitori pe mosia directorului adjunct al Directiei de Asistenta Sociala!

Secolul XXI, in Romania. Sclavia continua. Chiar in sanul Directiei de Protectia Drepturilor Copilului Maramures au avut loc abuzuri prin fortarea copiilor institutionalizati cu handicap sa presteze munca in folosul... sefului de Centru de la Gardani.

Nicolae Boitor, actualul director adjunct al Directiei de Asistenta Sociala, recunoaste ca si-a construit casa din Gardani si cu ajutorul copiilor din Centru, dar nu intelege unde a gresit.

Inceputul lui februarie 2005. In sediul Directiei de Asistenta Sociala Maramures, pe culoar, un baiat de 23 de ani, zdrenturos, cu fata intunecata de mizerie si cu un dosar in brate: “am venit la domnu’ Boitor. Nu am unde sta, nu am de lucru... M-au dat afara si dorm pe unde apuc. Nu mai stau in casa de copii, ca nu am loc.

Sunt prea mare... Numai domnu’ Boitor ma poate ajuta...”

L.C. este unul dintre „produsele” Centrului de Plasament pentru Copii Şcolari cu Deficiente de la Gardani, Centru inchis in urma finalizarii proiectelor PHARE derulate prin fosta Directie de Protectia Drepturilor Copilului Maramures (DPC). Proiect atat de eficient, incat beneficiarii acestuia au ajuns, in unele cazuri, cersetori.

Care a fost sensul implementarii unui proiect de cateva sute de mii de euro, despre care am mai scris, este foarte greu sa ne dam seama, din moment ce rezultatele lipsesc. Proiectul derulat prin Hope and Home for Children prevedea inchiderea unui centru clasic de plasament. Ce s-a intamplat, practic, cu copiii? Foarte simplu.

Acestia au fost transferati din centrul de la Gardani in alte locatii: Mogosesti, Salsig, Baia Mare. Unii au ajuns direct in strada, sau, hai sa nu fim grotesti, in gara, pentru ca depaseau varsta de 18 ani. L.C.

este exemplul clasic al copiilor institutionalizati care au prasit sistemul si au ajuns ai nimanui. De ce a apelat L.C. la “domnu’ Boitor”, respectiv directorul adjunct al institutiei? Simplu. Nicolae Boitor a fost candva doar un angajat al DPC, dar a ajuns sef la Centrul din Gardani. Un sef obisnuit sa aspire.

Şi asa s-a obisnuit cu aerul tare al altitudinilor conferite de functii.

Pe vremea cand nici nu spera macar sa ajunga in oras, daramite directorul DPC Maramures, Boitor a concluzionat ca locuinta parinteasca nu ii mai reprezinta standardele si s-a lasat purtat de hei rup-ul ridicarii unei noi si strasnice cladiri.

Decizia si „recrutarea”

Omul avea salariu, mai avea si o nevasta, angajata la acelasi centru din Gardani, ce castiga super bine (din asistenta sociala descurcaretii intotdeauna au castigat „la greu”: mai un proiect, mai o sponsorizare... nici nu simti cand ti se umple punga) si s-a decis sa-si faca o casa noua.

Pentru implinirea dezideratului ii trebuia si forta de lucru pe masura. Asa ca Boitor a recurs la solutia cea mai ieftina: copiii din propriul centru, care-l iubeau pe seful lor ca pe un parinte (nu ne indoim). Auzind ca „modestul sef” isi face casa, care mai de care s-au ingramadit sa-l ajute.

Unii cu lopata, altii cu mortarul, altii cu zidaria. Şi erau toti multumiti. Copiii faceau de un pachet de sticksuri dupa o zi de munca, iar Boitor scapa cu 10-15.000 de lei de caciula. Asa cum declara chiar copiii.

Cu timpul, „micul santier” a ajuns o mosie stapanita de viitorul director DPC. Nu putem vorbi de sclavagism, din moment ce nu existau lanturi, iar copiii erau liberi sa vina in fiecare zi din saptamana, fara a fi constransi decat de obligatia morala de a-si ajuta arhitectul-sef.

„I-am platit!”

Intre timp, Boitor a trecut pragul sefiei de la Gardani si s-a vazut „recrutat” de Augustin Botis in functia de director adjunct interimar al DPC. Dupa ce „recrutatorul” a fost demis, „recrutatul” l-a urmat in functie.

Probabil ar fi fost si azi directorul DPC, daca “ghinionul” nu facea ca institutia sa se uneasca cu Directia de Asistenta Sociala, iar Nicusor sa retrogradeze din nou in postura de „adjunct”.

Revenind la casa, aceasta nu e finalizata (ceea ce nu ne prea intereseaza), insa copiii de atunci ai Centrului de la Gardani isi amintesc de fostul sef de Centru ca de un salvator. A fost cel care le-a pus meseria in mana, ajutandu-i sa ii faca lui casa.

Chiar domnu’ Boitor isi aduce aminte cu nostalgie de acele vremuri si crede in continuare ca a facut un lucru minunat, experimentand munca la negru, in amintirea iobagiei de odinioara. “Am inceput o casa in Gardani in anul 2000, casa parinteasca la care am adaugat doua camere si un acoperis.

Acolo au lucrat oameni din sat si copii de la Centru. Mi-au zis sa ii las sa lucreze sa isi faca si ei un ban (!). Nu mai tin minte cu cat i-am platit, dar nu am facut diferenta intre ei si ceilalti muncitori. I-am stimulat sa lucreze. Nu stiu daca am gresit.

Unii erau sub 18 ani, dar, in general, au fost majori. Nu e o practica in sistem sa lucrezi cu copii. De platit, i-am platit pe toti, intotdeauna i-am ajutat pe toti. Chiar si pe L.C.! I-am facut rost de loc de munca la Fier Vechi (?). O sa il ajut si acum”, a declarat Boitor. Oricat de incredibil ar rezona vorbele lui Boitor, le-am auzit.

Mai mult, angajatii DPC care au asistat la discutia lui Boitor cu L.C., sustin ca Boitor l-a scos afara din institutie pe fostul institutionalizat-sluga. Sa nu il mai deranjeze.

„Am lucrat gratis!”

Ceea ce a omis sa specifice directorul adjunct al Directiei de Asistenta Sociala Maramures este faptul ca la Centrul de la Gardani erau institutionalizati si copii cu handicap fizic, dar mai ales psihic, mai mult sau mai putin sever! Asa cum este si L.C.

Era imposibil ca un sef de centru (cel care raspunde de ingrijirea copiilor institutionalizati!) sa accepte ideea ca acestia sa presteze munca in folosul propriu? Poate, dar acum nu mai este.

Mai ales ca L.C. ne-a declarat ca: “oricine face un bine nu este uitat de Dumnezeu. Am lucrat gratis, de la ora 8 dimineata pana la 6 seara.

Nu am luat nici un ban, Doamne fereste!” Probabil ca unii au fost platiti, altii nu, dar ce importanta mai are acest fapt in conditiile in care copii cu handicap, unii chiar minori!, au fost „acceptati” in echipa de muncitori la casa sefului de centru?

Unde se termina protectia copiilor in acest sistem si unde incepe protectia sefilor DPC? Cate abuzuri mai trebuie mediatizate pana vor fi schimbati cei care obstructioneaza sistemul? Se aude si la Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie?

Minciuna

“Nu am lucrat numai la casa lui Boitor. Am lucrat la toti sefii care au fost la Centru. Venea si ne lua. Zicea: tu, tu, tu, treceti aici! Şi ce puteai sa comentezi? Multi profitau de pe urma noastra. De platit, nu ne platea niciodata. Este o minciuna.

Cum sa ne rugam sa mergem sa ii facem lui casa, cand nu ne platea deloc. Caram caramizi, duceam nisip. Generatiile care au venit din Centrul de Plasament de la Gardani sunt mult mai agitate decat cele care au venit din Ocna Şugatag, deoarece acolo s-au facut tot felul de abuzuri asupra noastra.

Ce a fost in Gardani, cred ca nu a fost in nici o casa de copii din Maramures. In special in perioada in care Boitor a fost sef de centru. Din pedagog a ajuns sef. Ar fi multe de spus. De bataile pe care le-am primit… Cum sa il refuzam, cand el era sefu’”, afirma G.D., unul dintre cei care au muncit la vila lui Boitor.

Afirmatiile sale sunt sustinute de alti copii, care acum stau in Baia Mare. Cu siguranta vom reveni pe acest subiect deoarece am aflat lucruri incredibile. Trebuie pedepsite abuzurile asupra unor copii ai nimanui, chiar si numai din punct de vedere moral, daca altfel „nu se poate”.