Doua autoturisme de lux, Volkswagen Touareg, au fost puse la dispozitia Bisericii Ortodoxe Romane pentru alegerile recente din Sibiu.

"Au fost inchiriate", a explicat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, consilierul patriarhal Constantin Stoica. Sub nici o forma autoturismele Volkswagen Touareg nu ar fi putut fi inchiriate avand in vedere ca la alegerile recente din sanul bisericii automobilele au fost dotate cu lumini speciale, a caror montare nu este permisa decat cu aprobari din partea Politiei Rutiere.

Stoica a negat ca autoturismele au fost achizitionate sau donate catre Patriarhia Romana, dar a subliniat ca "fiecare eparhie" din subordinea patriarhiei "este autonoma in ceea ce priveste fondul de masini". Declaratia sa a venit inainte ca Stoica sa inchida telefonul reporterului pe motiv de "obraznicie", cu toate ca poate fi probat ca reporterul a pus intrebarile cu buna-credinta.

Superiorul lui Stoica, episcopul vicar patriarhal Vincentiu Ploiesteanu, a fost notificat asupra comportamentului consilierului patriarhal al Patriarhiei Ortodoxe.

Ulterior, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Ortodoxe Romane a admis ca doua autoturisme VW Touareg au fost puse la dispozitia patriarhiei de "un credincios" pentru a fi folosite la evenimentul de intronizare a noului mitropolit al Ardealului, eveniment petrecut saptamana trecuta la Sibiu.

"Le-am vazut si eu parcate in fata hotelului, nu stiu ale cui sunt", a declarat un participant din Cluj. Delegatii la alegerile de la Sibiu au fost cazati la hotelul Continental, si se pare ca cel putin intr-unul dintre cele doua autoturisme s-a plimbat delegatul din Talmaciu.

Responsabili cu organizarea evenimentului de la Sibiu au fost preotii Corneliu Voinea si Ezechil Oancea, insa nici unul dintre ei nu a putut preciza cine a fost credinciosul care a pus la dispozitie cele doua autoturisme.

Mai multe surse din interiorul BOR au subliniat ca cele doua masini au fost furnizate de Serviciul de Protectie si Paza pentru Teoctist si pentru delegatii Patriarhiei Ortodoxe Romane. Purtatorul de cuvant al SPP, Constantin Dobre, a negat ca serviciul a pus la dispozitia delegatilor astfel de autoturisme. "Nu stiu cine este.

E anonim", a precizat purtatrul de cuvant al Mitropoliei, solicitat sa confirme daca autoturismele au fost puse la dispozitia BOR de catre SPP. "Eu sunt «parinte». «Domn» e si tata", a tinut sa precizeze formula de adresare Constantin Stoica.

Reprezentantii in teritoriu ai BOR au fost putin mai modesti. Arhiepiscopul Andrei, reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane Alba, s-a deplasat la alegeri intr-o Skoda Octavia 2 (pretul aproximativ de achizitie – 20.000 de euro) achizitionata de catre arhiepiscopie in leasing.

De altfel, autoturismul este singurul achizitionat in leasing de catre arhiepiscopie, toate celelalte cinci autoturisme din parcul auto fiind achizitionate la mana a doua. Intre ele, un Volkswagen Transporter pentru opt persoane, un automobil pentru transport de marfa si un alt autoturism Volkswagen.

Arhiepiscopul Vadului, Clujului si Feleacului, Bartolomeu Anania, a fost prezent la alegeri in autoturismul achizitionat de arhiepiscopie pentru deplasarile lui Anania, un Volkswagen Passat achizitionat in leasing in 2001. Mitropolia din Sibiu are in parcul auto doua autoturisme Dacia, un camion, un autoturism Daewoo Leganza si un Opel Vectra, dintre care doar ultimul a fost achizitionat nou. Nici pomeneala de autoturisme de 40.000 de euro.

Trecem scurt peste inventarul parcului auto al Patriarhiei Ortodoxe Romane, unde se regasesc cateva automobile de colectie, si unde numai pentru protocol au fost achizitionate doua autoturisme de nivel mediu, un Daewoo Leganza si o Skoda Octavia. Autoturismul cu care se deplaseaza Teoctist este un Volvo de colectie.

>b>Costul unui Volkswagen Touareg incepe de la 37.000 de euro cu toate taxele incluse si ajunge pana la o suta de mii de euro, in functie de dotari.