La inceputul saptamanii trecute, fundatia Speranta Diabeticilor a organizat o intalnire prilejuita de demararea unei actiuni de strangere de fonduri in vederea modernizarii celor doua saloane pentru bolnavii de diabet si boli de nutritie din cadrul Spitalului Municipal Turda.

Lume multa

Chiar daca la actiunea desfasurata cu incepere de la ora 17.00 in cantina Primariei municipiului Turda nu au participat toate persoanele invitate, printre cei prezenti au fost Antonica Bica (managerul spitalului turdean), Tatiana Antoniac (specialist in diabet si boli de nutritie), Daniela Matei (presedintele fundatiei Sfantul Daniel), Ioan Calugar (om de afaceri), Georgica Barbu (momentan pensionar dupa 46 de ani vechime in justitie) sau Stelica Marginean (om politic peremist, dar in calitate de presedinte al Comisiei nr. 4 a Consiliului Local - munca si protectie sociala, protectia copilului, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, culte, minoritati, ordine publica si aparare).

Evident, au fost de fata atat Maria Mesaros (presedintele fundatiei organizatoare), cat si Tamara Vasinc (directorul executiv al aceleiasi organizatii).

Discursuri si bani

Inca de la inceput, Maria Mesaros a tinut sa mentioneze ca fundatia pe care o conduce a reusit sa adune 5.200 de lei noi din donatii, bani pe care, cu siguranta, ii va folosi pentru obiectivul imediat: cele doua saloane.

Imediat dupa ce Tamara Vasinc a prezentat intentiile de perspectiva ale organizatiei, managerul Antonica Bica s-a aratat incantata de initiativa fundatiei si a promis tot sprijinul in demararea si concretizarea proiectului, insa abia dupa incheierea unui contract de parteneriat intre fundatie si institutia sanitara turdeana.

Din punctul sau de vedere, Daniela Matei a promis un sprijin material constand in cinci paturi de spital pe care le va aduce din Elvetia, iar ca tot venise vorba de ajutoare, Ioan Calugar a promis sa sprijine proiectul din punct de vedere financiar, oferind fundatiei suma de 5.000 de lei noi.

Daca in momentul in care primise posibilitatea sa vorbeasca, Georgica Barbu a apreciat activitatea fundatiei si a adus multumiri pentru sprijinul acordat, de la o alta masa, Stelica Marginean si-a aratat disponibilitatea, ca presedinte al comisiei, sa primeasca spre studiu si, daca e cazul, sa aprobe, in comisie, un contract de parteneriat intre Primarie si Speranta Diabeticilor; alt pas care ar mai ramane de facut, fiind intocmirea unui proiect de hotarare care sa fie supus dezbaterii (si eventual aprobat prin hotarare de consiliu) in plenul forului legislativ turdean.

Destinatie precisa

In cadrul aceleiasi intalniri de saptamana trecuta, Maria Mesaros a subliniat importanta acestui proiect pentru persoanele suferinde de diabet din Turda, motivandu-si astfel prioritatile in viitorul apropiat si mediu.

Fondurile acumulate pana acum, dar si cele care vor veni, vor fi folosite pentru amenajarea la standarde europene a celor doua saloane destinate segmentului de diabet si boli de nutritie: paturi, noptiere, gresie, faianta, ferestre cu geam termopan, eventual jaluzele verticale.

"Chiar daca putina lume stie, diabetul este o boala destul de grava din anumite puncte de vedere, ea afectand sistemul imunitar al bolnavului. Iar cand am fost in spital si am vazut cum bate vantul pe la imbinarile ferestrelor si cum exista sansa ca cei internati sa se imbolnaveasca mai tare, am luat decizia ca trebuie facut ceva.

Nu se poate ca un bolnav de diabet sa iasa din spital mai bolnav decat era cand s-a internat”, si-a sustinut Maria Mesaros intentionalitatea proiectului; un motiv concret pentru care organizatia nonguvernamentala sa astepte implicarea membrilor comunitatii oamenilor de afaceri turdeni intr-un proiect care tinteste o calitate mai buna a vietii celor suferinzi.

Mai mult decat atat, presedintele Speranta Diabeticilor considera actualizarea acestui proiect ca un exemplu pentru alte organizatii care sa participe, impreuna cu institutia sanitara si contributia acesteia, la amenajarea cat mai multor saloane, pentru ca pe viitor bolnavii sa beneficieze de conditii civilizate si, cine stie, de asistenta medicala la standarde europene.

Si asta in contextul in care Antonica Bica si-a aratat disponibilitatea pentru imbunatatirea conditiilor hoteliere in institutia sanitara al carei manager este.

Proiecte

Cel putin in ceea ce priveste anul 2007, fundatia Speranta Diabeticilor intentioneaza desfasurarea a diverse actiuni si proiecte.

In calitate de director executiv, Tamara Vasinc a considerat oportun sa prezinte o parte din acestea: demersuri pentru infiintarea unui centru de diabet in cadrul Spitalului Municipal Campia Turzii, infiintarea unui Centru de Informare si consiliere educationala pentru persoanele suferinde de diabet, activitati pentru prevenirea obezitatii in randul copiilor si tinerilor, sustinerea persoanelor diagnosticate cu diabet in Comisia de evaluare a gradului de handicap pentru adulti Cluj sau activitati ce privesc promovarea si apararea drepturilor persoanelor diagnosticate cu diabet la nivel national si local.

Contractul „e pe vine”

La o discutie fata-in fata cu Stelica Marginean, acesta ne-a explicat ca in conformitate cu Legea 215 executivul turdean poate sa sprijine un ONG in baza unei hotarari de consiliu. Iar ca parcursul unui contract de colaborare este: Serviciul de Asistenta Sociala („doamna Denisa”), Comisia nr.4, Consiliul Local. „Si ati studiat contractul?”, intreb eu.

"Pai inca n-a ajuns la noi (in comisie - n.r.)”, raspunde Marginean. „Si unde e?”, intreb in continuare. „Inca e in studiu la doamna Denisa”, raspunde Tamara Vasinc, prezenta la discutie. „Si cand l-ati depus”, continuu eu.

"Anul trecut, spre final”, mi se raspunde, dupa care intreb firesc: „Si inca nu ati primit niciun raspuns?”. „Nu!”, raspunde din nou Tamara Vasinc, plina de speranta.