"Irina Palm" a excelat ieri la TIFF printre sumedenia de filme care au ca tema homosexualitatea, avorturile si violenta
In fata unui film a carui descriere oficiala il anunta ca "o bunica obligata sa masturbeze clientii unui bordel" nu poti sa nu pornesti cu prejudecati, mai ales in contextul tematicii abordate anul acesta la TIFF.
Cu toate acestea, "Irina Palm", film distins, de altfel, cu un premiu la Festivalul de la Berlin, s-a dovedit a fi un film mai mult decat agreabil, chiar un film frumos, in ciuda subiectului tabu pe care il abordeaza.
Regizorul Sam Garbarski reuseste sa construiasca o comedie extrem de spumoasa pe fundatia unei drame sfasietoare si lasa publicului alegerea daca sa rada sau sa se infioare de lumea din jur. Pelicula imbina extrem de discret o acuta critica a societatii capitaliste cu o idila extrem de curata intre oameni prea batrani si prea murdari pentru idile.
Povestea e extrem de simpla. Maggie, interpretata de Marianne Faithfull, o vaduva casnica, membra a unui club de bridge si bunica iu-bitoare a unicului sau nepot, Ollie, afla ca acesta sufera de o boala
cumplita, singura sa speranta de supravietuire fiind o operatie scumpa, efectuata in Australia.
Refuzata de banci si aflata in imposibilitatea de a-si mai gasi o slujba, ea accepta oferta patronului unui club de noapte din Soho, Miki, de a masturba, printr-o gaura din perete, clientii localului sub pseudonimul Irina Palm.
Drama femeii fortata de circumstante sa isi abandoneze moralitatea pentru a salva o viata este magistral ilustrata de Marianne Faithfull, care reuseste sa creeze un personaj extraordinar de puternic si credibil. In acelasi registru se incadreaza si Miki Manojlovic, care interpreteaza impecabil rolul proxenetului versat, sub a carui masca se ascunde drama singuratatii.
Idila care se isca intre cei doi, desi de neconceput la inceput, evolueaza extrem de natural. De fapt, intregul film este dominat de aceasta naturalete care da impresia ca fiecare element care compune povestea e la locul in care trebuie sa fie si ca nimic nu e superfluu, tras la tema sau indesat fortat.
Desi putea extrem de usor sa cada in vulgaritate, "Irina Palm" evita cu gratie acest lucru, preferand sugestiile fine si jocul actoricesc de mare clasa al scenelor explicite.
Oricat de simpla ar fi povestea, ea se ramifica extrem de interesant si ajunge sa prezinte complexitatea aparent plictisitoarei vieti a clasei de mijloc a societatii engleze, cu ipocrizia si perversiunile ei de budoar. In contextul filmelor prezentate anul acesta la TIFF, "Irina Palm" este o gura de aer proaspat, o dezintoxicare de la sange, avorturi, violenta si homosexualitate.
