Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a venit, luni, la Parlament, pentru a depune in Senat proiectul Legii salarizarii, semnat de 205 parlamentari PSD si ALDE, transmite News.ro. Ea spune ca proiectul a suferit modificari minore, solicitate de parlamentari, dar care nu afecteaza prevederile importante.

Lia Olguta VasilescuFoto: Agerpres

"Acum o depun, exact acum. (...) Pana la 1 iulie ea trebuie sa fie in vigoare. Eu cred ca atat cat a mai ramas din luna aceasta si luna viitoare urmeaza sa dezbatem legea. Mai ramane luna iunie, in care ne luam marja ca poate fi atacata la CCR sau poate fi retrimisa la Parlament de presedintele Iohannis, pentru ca vrem sa o aplicam de la 1 iulie", a spus ministrul.

Ea a precizat ca initiativa legislativa a fost semnata de 205 parlamentari din grupurile PSD si ALDE din Camera Deputatilor si din Senat.

Vasilescu a afirmat ca proiectul a suferit modificari "nesemnificative", fiind "mici corectii" solicitate de parlamentari, precum "ajustari" in cazul salariilor din educatie.

Intrebata despre criticile opozitiei cu privire la eliminarea tichetelor de masa, ministru a spus ca masura a fost convenita cu sindicatele, care au acceptat la schimb norma de hrana.

"Nu se dadeau pentru toti salariatii (tichete de masa - n.r.). Noi am avut o discutie si cu sindicatele, au agreat aceasta formula. Sunt mult mai siguri ca fiind prinsa in Legea salarizarii aceasta norma de hrana o vor lua", a explicat Lia Olguta Vasilescu.

***

Anterior, ministrul Muncii a participat la sedinta grupului senatorilor PSD, iar la finalul acesteia a declarat ca proiectul legii salarizarii va fi depus luni la Parlament, precizand ca amendamentele aduse de unii parlamentari "nu modifica esenta" actului normativ.

"Inca se strang semnaturi, nu m-a interesat foarte tare, pentru ca peste o ora, din cate stiu, se depune legea si atunci, abia atunci, o sa-mi parvina toate semnaturile si de la Senat si de la Camera. (...) Au mai fost facute modificari, dar nu de substanta, ne-au venit cateva zeci de amendamente de la parlamentari. Ne-am mai uitat peste ele, la unele am considerat ca nu modifica sub nicio forma esenta legii. (...) La nivel de coeficienti nu am mai lucrat", a spus Vasilescu.

Referitor la criticile liberalilor conform carora nu exista un algoritm de calcul al salariului minim, Vasilescu a sustinut ca acesta exista, iar cei de la PNL nu au citit proiectul.

"Exista un algoritm foarte clar de calcul. M-am uitat si eu la foarte multe dintre lucrurile pe care le-au reprosat in dezbaterea publica. Mi-am dat seama ca nici macar nu au citit legea si probabil cand va veni in Parlament si vor avea ocazia sa o dezbata vor fi obligati sa o si citeasca", a sustinut ministrul Muncii.