Ordonanta de Guvern prin care salariile inaltilor demnitari au crescut de la 1 august a fost respinsa pe 18 noiembrie de plenul Senatului, printr-un proiect de lege, si acum zace la comisiile de specialitate din Camera Deputatilor, camera decizionala. Potrivit Mediafax, parlamentarii vor relua discutiile privind majorarea propriilor indemnizatii odata cu aceasta ordonanta, in februarie.

Legea privind aprobarea acestei ordonante ar putea fi amendata asa incat majorarae sa se refere la toti demnitarii. Ordonanta prevede doar majorarea indemnizatiilor membrilor Biroului Permanent, adica a conducerii celor doua camere.

Deputatul PNL Gheorghe Ialomitianu, membru in comisia de buget, a precizat, pentru Mediafax, ca majoritatea parlamentara care a sustinut vechiul Guvern a discutat posibilitatea de a majora si salariile parlamentarilor, ca sa nu mai fie o diferenta atat de mare intre salariile celor din Biroul Permament si ale celorlalti deputati.

"Ordonanta a venit cu raport de respingere (de la Senat - n.r), dar vedem ca partidele care au sustinut Guvernul Ponta vor sa extinda majorarea indemnizatiilor si pentru parlamentari. In prezent, salariul net al chestorilor este 13.000 de lei, daca parlamentarilor le-ar majora salariile la 11.500-12.000 de lei, suma neta care ar iesi din buget ar fi 250 de milioane, automat se majoreaza si alte sume care sunt legate de indemnizatia parlamentarilor", a declarat Ialomitianu.

Majorarea indemnizatiilor parlamentarilor ar genera, in mod automat, si majorarea indemnizatiei de sedinta, cheltuielile de transport si, implicit, suma forfetara care este stabilita la 1.5% din indemnizatia parlamentarilor, a explicat fostul ministru de Finante.

Liberalul a afirmat ca parlamentarii PNL vor vota impotriva, asa cum au votat si in Senat. Ialomitianu a sustinut ca o decizie privind majorarea salariilor ar trebui sa fie luata odata cu legea salarizarii in sistemul bugetar. "Ar trebui sa respingem acest act normativ si sa se rezolve prin legea salarizarii bugetare. Trebuie sa vedem si cat suporta bugetul. Exista riscul ca aceste majorari sa influenteze destul de mult deficitul bugetar si Romania sa aiba un deficit execesiv", a mai spus Ialomitianu.

Vicepresedintele PSD al Camerei Deputatilor Florin Iordache, membru in comisia de munca, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca "este anormal ca membrii Birourilor permanente sa aiba niste salarii mai mari decat ceilalti parlamentari".

"In februarie va fi discutata, fara indoiala. Eu am spus ca, pentru a fi discutata, este nevoie de punctul de vedere al noului Guvern si de avizele unor comisii din Parlament. In functie de aceste avize si de o pozitie pe care o vom avea la nivel de grup vom discuta daca o vom respinge, cum este la Senat, sau o extindem. (...) Am spus ca este anormal ca membrii Biroului Permanent sa aiba salarii mai mari decat ceilalti", a declarat Iordache.

Iordache a sustinut ca grupul parlamentar PSD din Camera Deputatilor nu a discutat, pana in prezent, care va fi pozitia deputatiilor social-democrati cu privire la ordonanta care a majorat salariile inaltilor demnitari.

La randul sau, presedintele Comisiei pentru Munca si Protectie Sociala, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat ca ordonanta prin care au fost majorate salariile inaltilor demnitari se va discuta in sedinta comuna cu membrii Comisiei de Buget, dar nu s-a stabilit inca data sedintei. "In Senat, ordonanta a fost respinsa. Vom vedea ce se intampla la Camera Deputatilor, cand se va discuta. Nu am discutat inca o sedinta comuna cu cei de la Comisia de Buget", a spus deputatul PSD Adrian Solomon.

Vicepresedintele PSD al Comisiei de Buget, Iuliu Nosa, a declarat, pentru Mediafax, ca trebuie asteptata legea salarizarii si abia, ulterior, alesii ar trebui sa ia in discutie alte modificari.

"Nu trebuie sa creasca si cred ca nici nu va fi un vot pozitiv pentru aceasta ordonanta. Nu am discutat in mod organizat aceasta problema, dar din ce am discutat separat cu colegii, nu exista dorinta ca problema (salariilor parlamentarilor-n.r) sa fie rezolvata in acest sens. Se va dezbate si vom vedea. Sunt pareri si pro si contra, dar dupa dezbaterile in comisii si plen se va gasi solutia cea mai buna", a sustinut si deputatul PSD Dorel Covaci, membru si el al comisiei.

***

Ordonanta a fost data in luna iulie de prim-ministrul interimar de la acea vreme, Gabriel Oprea, si a provocat o intreaga controversa.

Plenul Senatului a avut la sedinta din 18 noiembrie pe ordinea de zi proiectul de lege pentru aprobarea acestei ordonante, cu raport de respingere de la comisiile de fond, insa senatorii au votat, la propunerea lui Serban Nicolae (PSD), modificarea acesteia direct intr-un proiect de lege de respingere, printr-un amendament, plus un amendament prin care se precizeaza ca in urma acestei legi indemnizatiile demnitarilor revin la cele anterioare, si anume cele prevazute prin Ordonanta 10/2008 (vezi aici acest text si anexele unde sunt precizate indemnizatiile).

Ordonanta este astfel respinsa, insa nu definitiv, intrucat Camera Deputatilor este cea decizionala.

Practic, de salarii marite au beneficiat acesti 48 de demnitari, de la directorii de servicii la presedintele tarii, timp de trei luni, urmand ca membrii noului cabinet investit marti sa beneficieze, cel mai probabil, de vechile indemnizatii.

Dupa ce ordonanta a intrat in vigoare, PNL a anuntat ca o va respinge in parlament. Atat liberalii cat si PSD au anuntat ca aceste cresteri de salarii pentru demnitari trebuie avute in vedere in proiectul legii salarizarii unitare. Problema e ca proiectul legii salarizarii unitare nu a mai fost realizat de Guvernul Ponta, iar demnitarii romani raman cu unele dintre cele mai mici salarii din Europa. Nivelul extrem de scazut al salariilor este unul dintre motivele pentru care mai multi functionari europeni au refuzat sa isi paraseasca, fie si temporar, posturile din Comisia Europeana pentru a deveni ministri in guvernul Ciolos.

Indemnizatiile brute prevazute in aceasta ordonanta:

  • Presedintele Romaniei - 21,540
  • Presedintele Senatului, presedintle Camerei Deputatilor - 21,540
  • Vicepresedintii Senatului si Camerei Deputatilor - 19,055
  • Secretarii si Chestorii Senatului si Camerei - 19,055
  • Prim-ministru - 21,540
  • Viceprim-ministru - 20,000
  • Ministru - 19,055
  • Ministru delegat - 19,055
  • Consilier prezidential - 19,055
  • Secretar general al Guvernului - 19,055
  • Sef Cancelarie - 19,055
  • Avocatul Poporului - 19,055
  • Presedintele Consiliului Legislativ - 19,055
  • Presedinte Curte de Conturi - 19,055
  • Directorii SRI, SIE, SPP, STS - 19,055