Analiza structurii electoratului realizata de CSOP la exit-poll indica mutatii atit de la un partid la altul, cit si pe fiefurile asa numit traditionale. Din primele date reiese ca PSD si-a mentinut aproximativ acelasi tip de electorat, cele mai importante transferuri inregistrindu-se la PNL si PLD.

  • PLD – electorat educat, tinar, din mediul urban
  • PNL – transfer de electorat dinspre PSD
  • PD – electorat nedefinit
  • PSD – egal cu el insusi
  • PNG – spulberat de Ardeal

PLD, vedeta alegerilor

Electoratul PLD este format in cea mai mare proportie din votanţi cu studii superioare, aproape 14% (din totalul votantilor cu studii superioare), din totalul celor cu studii medii, 8%, si din cel cu studii primare, 4%. Ca virsta, electoratul PLD este tinar si situat in mediul urban. De remarcat ca liberal- democratii au obtinut aproape dublu in mediul urban fata de cel rural. Analistii considera ca, in pofida speculatiilor, PLD a luat cele mai multe voturi de la PNL si de abia dupa aceea de la PD. In ce priveste zonele, PLD s-a consolidat in Bucuresti, unde a obtinut 10% din voturi si in Moldova (17%), dar in Ardeal au luat cu 10% sub media pe tara.

PNL isi schimba electoratul cu PSD-ul

Pentru prima oara, liberalii obtin mai multe voturi in mediul rural decit in cel urban, diferenta este de 5%, fiind din acest punct de vedere la egalitate cu PSD. La fel, PNL a fost votat de cei studii primare (16% din totalul votantilor cu studii primare) si de cei cu studii superioare (16%), pe locul trei situindu-se cei cu studii medii (13%). Totodata, PNL a pierdut fieful sau traditional, Transilvania, unde a obtinut doar 11%, obtinind in schimb un record in Moldova de 18%. In Oltenia si Dobrogea, liberalii stau destul de bine, cu 17%. O surpriza neplacuta a fost Bucurestiul, unde PNL a luat doar 13%, fiind depasit cu doua procente de PSD.

Pe baza acestor date se poate trage concluzia ca PNL si-a schimbat electoratul, inregistrind un transfer dinspre PSD. Nivelul de educatie al electoratului liberal a scazut, voturile vin in principal din mediul rural si din judete care pina in 2004 apartineau PSD. Analistii apreciza ca PNL a luat din bazinul electoral traditional al PSD, transferul PSD-PNL datorindu-se in principal maririi pensiilor si acordarii de ajutoare sociale, politica de stinga, care in mod firesc atrage electorat din acesta zona.

PD, electorat nedefinit

Comparativ cu celelalte partide, PD a atras cel mai mult electorat din zona celor cu studii superioare (33%) si medii (33%). A fost votat in proportii egale de electoratul din zona urbana si cea rurala. Democratii si-au pastrat dominatia in Transilvania, unde s-au clasat pe primul loc cu putin peste 33% si au obtinut detasat cele mai multe voturi in Bucuresti ( 44%). Si in Muntenia, Oltenia si Dobrogea PD a luat scoruri bune, peste 35%, ceea ce constituie o extindere in zone dominate pina acum de PSD. Cu toate acestea, in Molodova procentele PD ajung doar la 25%.

PD are cel mai nedefinit electorat atit pe regiuni, cit si pe categorii de virsta si studii, nefiind clar din acest punct de vedere care este bazinul sau electoral. Analistii considera ca acest lucru se datoreaza asocierii PD cu Traian Basescu, a carui capacitate de a atrage voturi din toate zonele este cunoscuta si care nu are un electorat bine definit.

Social- democratii, aceiasi

Ca si in alte alegeri, PSD a fost votat preponderent de electoratul in virsta, cu studii primare ( 25%) si medii, de cel din zona rurala. PSD si-a pastrat fieful traditional, Moldova, unde a obtinut 30% din voturi, mai mult decit competitorii sai. In ce priveste Muntenia, Oltenia si Dobrogea, PSD a obtinut un scor bun (24%),dar a pierdut pozitia dominanta in favoarea PD. In Transilvania, nu sint surprize, pentru ca aici PSD nu a obtinut niciodata multe voturi, cu toate acestea, a reusit sa se claseze pe pozitia a doua, inaintea PNL. Si in Bucuresti, cu cele 15 procente, PSD a reusit sa surclaseze PNL, dar nu si PD.

Desi in linii generale social- democratii isi mentin electoratul, se poate totusi constata ca el a migrat spre PNL.

Becali spulberat de Ardeal

Liderul PNG, Gigi Becali, a obtinut in Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Bucuresti scoruri de peste 5%, un record inregistind in sectorul 6, acolo unde se afla stadionul Ghencea al echipei Steaua. Daca nu ar fi fost Transilvania, Becali ar fi depasit pragul de 5% si ar fi intrat in Parlamentul European. L-au tras in jos si, practic, i-au barat drumul cele doar 3 procente pe care i le-au acordat ardelenii.