Deputatul Raluca Turcan declara ca a votat impotriva ministrului propus la Educatie, Sorin Campeanu, in cadrul audierilor de luni la comisiile de specialitate din Parlament, si explica de ce a dat acest vot. "La intrebarea despre ce va face cu referire la acuzatia de plagiat a premierului, noul ministru a spus ca va aplica legea. Adica exact legea mutilata de executantii lui Victor Ponta dupa descoperirea plagiatului", spune Turcan.

Turcan spune ca "la intrebarea cum va gestiona fondurile nationale si europene din ministerul Educatiei nationale - in conditiile in care in perioada 2000-2003, pe cand era expert coordonator al Ministerului Educatiei si Cercetarii la Centrul National pentru Programul European Leonardo da Vinci, s-a inregistrat cel mai rasunator caz de coruptie, prin insusire de bani pe baza de documente false de catre familia Puwak - raspunsul a fost ambiguu. Viitorul ministru a spus ca daca ar fi fost vinovat, ar fi fost acuzat si condamnat. Corect, dar incomplet. Nu am vazut preventie, transparenta, reactie ferma de delimitare fata de un caz de hotie, condamnat penal", arata aceasta intr-un comunicat trimis HotNews.ro.

Vicepresedintele PNL afirma ca "viitorul ministru nu cunoaste ce a condus la blocarea licitatiei, la razboiul dintre fostul ministru si editorii contestatari, nu a raspuns exact ce trebuie facut ca situatia sa nu se repete si la anul" in ceea ce priveste manualele scolare pentru clasele I si a II-a. Potrivit Ralucai Turcan, "viitorul ministru nu a putut pune degetul exact acolo, pe rana care a generat aceasta problema majora: ordin de ministru batut de cerinte diferite in caietul de sarcini, facute de catre Consiliul National de Evaluare si Examinare, cerinte care conduceau inevitabil catre un singur si acelasi editor".

"Apogeul a fost insa atins cand viitorul ministru a afirmat ca cei 150 de euro dati in campania electorala in mod defectuos, fortat si politicianist au fost acordati in baza legii. Nimic mai fals", sustine deputatul PNL, care afirma ca "legea prevede 100 de euro pentru pregatire profesionala, din bugetul tarii. In campanie s-au dat insa 150 de euro, bani europeni, fara documente justificative, doar cu o acoperire in hartii ce trebuie intocmite de catre cadrele didactice pana la anul".

Raluca Turcan declara ca a votat impotriva noului ministru propus la Educatie "pentru o prezentare neconvingatoare, dar mai ales pentru raspunsuri la intrebari in afara legii, eticii si moralei asteptate de la Ministrul Educatiei Nationale".

Declaratiile vicepresedintelui PNL Raluca Turcan vin dupa ce Sorin Campeanu, rectorul Universitatii de Agronomie propus de PC ca ministru al Educatiei si cercetarii stiintifice in guvernul Ponta 4, a fost audiat de comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului. Campeanu a fost validat in Parlament, cu 22 de voturi "pentru" si 9 "impotriva".