Datoria publică a crescut considerabil în mai multe tari in ultimele decenii, iar această tendinţă a fost, în general, însoţită de o crestere a cheltuielilor guvernamentale. Pe alocuri, aceste cheltuieli au atins niveluri foarte dificil de sustinut. Este si cazul Romaniei. Aseara, ma uitam ca tot omul peste niste studii ale lui Schuknecht şi Tanzi. Astia au luat la analizat o serie de vreo 32 de tari si au constatat ca dimensiunea medie a guvernelor respective a crescut (ca raport al cheltuielilor in PIB) de la 12% în 1913 la 43% din PIB în 1990. La sfârşitul perioadei analizate, media dintre datoria publică şi PIB a fost de 79% pentru guvernele mari, de 60% pentru guvernele medii şi 53% pentru guvernele mici.
De la cine si mai ales pentru ce te imprumuti?
Modul în care datoriile sunt facute, conteaza si el foarte mult. Una e sa te imprumuti ca sa sustii un razboi, alta e pentru a face investitii publice si alta e ca sa dai salarii si pensii. Reinhart şi Rogoff susţin de pilda ca datoriile de război sunt mult mai putin problematice pentru creşterea economică viitoare decat cele din timp de pace. Argumentul lor principal este ca dupa razboi, cheltuielile scad de la sine, in vreme ce pe timp de pace, cresterea lor este mult mai dificil de oprit. Înainte de secolul 20, acumularea datoriei publice a fost lentă şi a apărut din cauza razboaielor. Potrivit Encyclopaedia Britannica, datoria naţională a Angliei a fost iniţiată pentru a finanţa participarea Britaniei în războiul cu Franţa. În Statele Unite, Guvernul şi-a asumat datoriile statelor federale nou-formate din timpul Revoluţiei Americane, acestea fiind adunate într-un singur titlu de creanţă, prin 1790. În literatura de specialitate, datele empirice cu privire la relaţia dintre datoria publică şi creşterea economică sunt putine. Cele mai multe cercetari vizeaza statele emergente, analizele din ţările dezvoltate fiind cvasi absente.
Legatura dintre datoria publică şi creşterea economică tinde să indice o relaţie negativă. Datoria naţională este o povară pentru generaţiile viitoare
Asta zice teoria, cel putin. Modigliani (linkul e catre o colectie de articole, cea care intereseaza este la pag 79- Long-“Run Implications of Alternative Fiscal Policies and the Burden of the National Debt”) Buchanan şi Meade susţin că datoria naţională este o povară pentru generaţiile viitoare, care vine sub forma unui flux redus de venituri dintr-un stoc mai mic de capital privat. “Dacă operaţiunea guvernului de crestere a cheltuielilor publice este de proporţii considerabile, poate conduce în mod semnificativ la inrautatirea conditiilor economice pe termen lung. Chiar şi atunci când datoria este generata ca măsură contra-ciclica, în pofida unei politici monetare cat mai relaxate posibil, creşterea datoriei nu va fi gratuita pentru generaţiile viitoare, chiar daca ar putea fi avantajoasă pentru generaţia actuală”, spun autorii citati mai sus.
Altfel spus, oricat ar duce Isarescu de jos dobanda cheie, fara un minim efort intelectual al lui Boc, nu ajungem nicaieri. Mai mult, chiar daca impactul taxelor necesare pentru finanţarea plăţilor de dobânzi reduc ambele tipuri de datorie publica, tind sa scada si durata de viaţă a contribuabililor, economisirea lor şi stocul de capital pe care acestia il detin.
Mai multe contribuţii teoretice s-au concentrat pe impactul negativ al datoriei externe asupra economiei. Krugman introduce de pilda notiunea de “debt overhang” ca fiind momentul in care capacitatea de rambursare a datoriei externe a unei tari scade sub valoarea contractuală a datoriei. Se stie, până la un anumit prag, acumularea datoriei externe poate fi finantata de investitii, dar dincolo de un anumit nivel, investitorii nu vor mai fi interesati sa finanteze aceasta datorie, iar economia se sufoca.
Efectul Pigou, deficite si dobanzi
Canalele prin care datoria publica pot afecta creşterea economică sunt diverse. Unele au in vedere efectul Pigou, altele nu. Un alt canal important prin care acumularea datoriei publice poate afecta creşterea este cel al ratelor dobânzilor pe termen lung. Niveluri ridicate ale datoriei şi a deficitelor pot sa contribuie la creşterea ratelor dobânzilor pe termen.
O mai mare datorie publică in PIB este asociata, în medie, cu rate mai mici de creştere pe termen lung (la un nivel al datoriei peste 90-100% din PIB). Acest lucru sugerează că nivelul datoriei pentru multe ţări în curs deja poate avea un impact negativ asupra creşterii PIB-ului, dat fiind faptul că in zona euro media datorie-PIB (estimata să crească de la 78,7% în 2009 la 88,5% în 2011) este deja inferioară pragului.
Ar mai fi de studiat, intre canalele prin care datoria publica impacteaza rata de creştere economică si investiţiile publice, productivitatea totală, ratele nominale de dobanda si cele reale.
Exista insa si un posibil impact pozitiv al datoriei mai mare. Insa numai daca deficitele au fost utilizate pentru a finanţa investiţii productive publice. Ceea ce in Romania nu e cazul.
Comenteaza pe blogul lui Dan Popa
