Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Preventie si prejudecata. Mic indreptar de managementul sperantei

de Adela Toplean     Contributors.ro
Sâmbătă, 13 februarie 2016, 10:53 Actualitate | Opinii

Adela Toplean
Foto: Arhiva personala

Am auzit de un bărbat care a leșinat de frică pe holul spitalului, înaintea unui test pentru depistarea cancerului de prostată.

Cancerul se cuibărise în familia lui cu trei generații în urmă, curmase vieți și cariere, lăsase orfani și vădude. Acolo pe hol, omul a simțit cu toți porii ființei lui că nu există niciun motiv pentru care el și ai lui să fie cruțați. Așa a simțit. Și s-a prăbușit, murind înainte să moară.

Gena păcătoasă a stră-stră-stră-bunicului său îi otrăvise sufletul. Hotărât lucru, îi va otrăvi și trupul. Cel ce-a spus că păcatul se pedepsește până la a treia și a patra generație, a știut de bună seamă ce spune.

Facebook-ul, dis-de-dimineață, îmi insufla și mie soluții de viață: un articol cu titlu lung, apărut în Time “This Is Why Shailene Woodley Eats Clay”. N-am idee cine e Shailene asta, dar aflu acum că vrea să scape de metalele grele din corp. Rețin, deci, că e bine să mănânci argilă. Notez și merg mai departe. Văd astfel – tot pe Facebook – o invitație la semnarea unei petiții împotriva Oliviei Steer care, de câțiva ani, e de neoprit în lupta ei îndârjită contra vaccinării copiilor. Cum citisem pe HotNews încă de anul trecut că rata vaccinării în București a scăzut cu 20%, simt că nu e de glumă.    În cealaltă cameră, am doi bebeluși vaccinați care dorm liniștiți. Mie, însă, îmi crește pulsul.

Îmi propun, înfricoșată, să las totul baltă și să urmăresc dezbaterile pentru și împotriva vaccinului. Mai aud, între timp, că circulă și o bacterie care ucide copii sunt 2 ani. Mă uit buimacă în singurul tratat de biochimie moleculară din casă. Mă mut, apoi, pe formururile unor experți americani. Apoi suedezi, apoi francezi.

La picioarele noastre se deșartă zilnic saci, remorci întregi de informație medicală contradictorie. Experții n-au concluzii, dar ne invită binevoitori să evaluăm singuri, evident critic, ceea ce pun ei, cu generozitate, la dispoziția noastră. Na. Asumă-ți responsabilitatea. Fii modernă. Dă-ți doctorat în epidemiologie, în biologie moleculară, în medicină de laborator și în ce-o mai fi nevoie.

Așa ne-a învățat și Angelina: dubla masectomie preventivă, extirparea preventivă a ovarelor, inducerea menopauzei – cel mai remarcabil și mai dramatic exemplu de luare în serios a medicinei profilactice. De nevoie, te dezmembrezi.

Dacă Angelina ne-a spus în op-ed-ul ei din New York Timesknowledge is power, așa și trebuie să fie. Și eu vreau să fiu puternică. Și eu vreau să trăiesc prin decizii informate. Și eu vreau să trăiesc.

De ce vreau să trăiesc? Pentru că nu vreau să mor. Cine vrea să moară?

Dacă religia tradițională promitea oamenilor viață după moarte, medicina profilactică și nutrițională promite să ne ajute să ne abținem de la moarte.

Capacitatea noastră de a spera nu se mai “irosește”, deci, în zadarul imaginarului religios supramundan, optimismul neo-modern este chemat, în schimb, la lucruri mai serioase: să sperăm în sănătate, că-i mai bună decât toate.

Mulți credincioși de la noi și de aiurea reduc binecuvântările divine la niște răsplăți palpabile. Puterea dumnezeiască este, deci, “restricţionată” la treburile pământești. Făgăduința unei mântuiri într-un context nepământean nu mai mișcă pe nimeni. Această atitudine “sentimentală” şi imediat-interesată este, probabil, una dintre cele mai frecvente aberaţii ale comportamentului religios  de azi și de ieri.

Sigur că omul vrea aici, acum și cât mai bine! Când Viaţa de Apoi încetează să mai fie o afacere profitabilă, ea dispare în mod natural de pe agenda practică a religiilor. Nici popa nu mai vorbește la slujbă despre Rai.

Religiile nu mai sunt frecventate, deci, pentru priceperea lor de a “rezolva” moartea plauzibil şi favorabil. Ele sunt fie acele sisteme moarte - complexate şi complexe, crude şi colburoase, neverosimile şi nerezonabile, fie acele medii şi mijloace de self-development. Neo-modernul “mulge” instituţiile religioase de tot felul de beneficii sociale – nevoia de confirmare, de integrare, de reglare a emoțiilor şi altele asemenea, plăcute ochiului sociologic.

Cu toții sperăm la ceva și în ceva. Și nimeni și nimic nu poate desface ce-a legat speranța. Mai mult decât atât, managementul speranței este o industrie în toată regula. Există dealeri ai speranței al căror profil profesional nu e nici neutru din punct de vedere cultural, nici dezinteresat din punct de vedere financiar, nici inocent din punct de vedere politic.

Când afli că nu mai ai mult de trăit, la un moment dat, pe parcursul acelui cumplit proces de acomodare, simți, deodată, adierea speranței: “și dacă, totuși, nu?” Tradițional, cultural și intuitiv speranța ține de un set de credințe și de așteptări mai mult sau mai puțin religioase.

Nu vreau să spun că speranța e fundamental irațională, dar e limpede că speranța implică o încredere genuină în cineva sau în ceva.

Tocmai de aceea, când mântuirea devine inactuală, vindecarea comprimă toate speranţele pe care o epocă este capabilă să le producă şi să le întreţină.

Totul începe cu localizarea precisă – şi cât mai timpurie – a germenilor morţii în trup. Şi totul se termină cu migrarea morţii dinspre religie înspre un alt sistem a cărui structură a permis atât elaborarea unui discurs al morţii de o coerenţă satisfăcătoare, cât şi generarea unor “ipoteze de lucru” şi “obiective generale” susceptibile la consens. Acest sistem este – nu ridicați, vă rog, sprâncenele – medicina, mai cu seamă medicina profilactică și cea nutrițională.

Fie că e vorba de beneficiile oțetului de mere sau de beneficiile screening-ului cancerului de sân, felul în care ne raportăm la gestul vindecător și la corpusul de informații care subîntinde actul vindecării este unul supus logicii spirituale neo-moderne: fii responsabil de viața ta, decide singur, decide în cunoștință de cauză, rezultatul te va mântui! Dar cum poți oare să faci asta când ai de escaladat un munte de informații contradictorii, în fiecare zi?

Una dintre cele mai înspăimântătoare constelaţii ale universului medical – una aflată într-o continuă şi sisifică explorare – este constelaţia statisticilor.

Lugubra expresie “factor de risc” nu-i lasă să se odihnească nici măcar pe cei care se află la distanţă stelară de raza de acţiune a institutelor de cercetare care întocmesc grupurile de control şi listele cu indicatori fatali. Nimeni nu se odihnește. Toată lumea recită, ca pe niște incantații magice, liste. Liste de factori de risc. Fumatul, sedentarismul, consumul în exces de sare, zahăr şi alcool, carbohidrații simpli, produsele procesate sunt enumeraţii pe care le cultivăm cu reverenţa, înverşunarea, dar şi cu monotonia cu care evreul orfan îşi spune, în fiecare dimineaţă şi seară, kadişul. Fiecare speră ca, prin simpla păstrare în minte a acestei incantaţii, trupul său să fie, în cele din urmă, cruţat. Dar speranţa slăbeşte pe măsură ce analiza se întețește: meditând asupra fiecărui factor de risc în parte, te copleșește vinovăția. Și astăzi ai mâncat o prăjitură! Cum să scapi, atunci, din propriul infern? Prin disciplină și credință. Efortul capătă valențe sacre, pe măsura obiectivului formidabil pe care-l vizează: relativizarea – sau chiar dispariția – necesității morții.

Sănătatea a devenit, astăzi, aventura umană centrală, deopotrivă euforizantă şi anxiogenă. Ideologia vieţii sănătoase este scrisă cu sânge hipocolesterolemic în această „Carte a Cărţilor” care este corpusul medicinii neo-moderne, cea mai elitistă, mai „ermetică” şi mai “imposibilă” Carte scrisă vreodată: de la predispoziții genetice la hrana ingerată, de la factori de mediu la planuri de sănătate, de la presiuni mediatice asupra vreunei industrii farmaceutice sau alimentare la factori psihologici și ereditari, de la management financiar la agricultură sustenabilă – TOTUL are un loc teoretic și spiritual bine delimitat în această „Carte a Cărţilor”, în această saga a neo-modernităţii care strânge între filele sale toate grijile fundamentale ale epocii, toate spasmele inimilor înfofolite în grăsime, toate nucleele dure ale glandelor mamare, toate prăbuşirile de serotonină, toate normele, verdictele şi raţiunile care trag linii dureroase între normal şi anormal, curat şi murdar, interzis şi accesibil, sacru şi profan.

Viitorul practicii medicale, spun vocile profetice din lumea medicală, este sănătatea ecosistemică. Pacienţi şi medici deopotrivă trebuie să subscrie la dilatarea până la nerecunoaştere a noţiunii de sănătate. Această nouă sănătate care se cere cucerită este, de fapt, o abordare sistematică a tuturor factorilor care influenţează starea de bine fizic şi psihic a oamenilor. Sănătatea e, riguros vorbind, despre toți și despre toate. Sănătatea e totul.

Medicina tradițională rezista cum putea efectelor naturii. Astăzi, însă, știința medicală hrănește speranţa salvării în trup. Tocmai de aceea, limitele şi eşecurile sale nu mai sunt întâmpinate cu resemnare, ele provoacă în noi reacţii paroxismale: părem, deodată, niște adami care şi-au pierdut trupurile de slavă. Moartea este o greșeală. Greșeala cuiva.

În camera de consultații și în sala de gimnastică, pe masa de operație și pe masa din bucătărie se oțelesc trupuri și se salvează vieți. Relația dintre omul vulnerabil și specialistul trupului (fie el chirurg, nutriționist ori trainer) este puternică și este dramatică: este relația dintre salvator și salvat, adică o relație esențialmente sacră.

Medicina e mai mult decât tehnologie auto-suficientă: medicina are nevoie de oameni de carne care să spună altor oameni de carne pățanii și parabole despre cum să rămâi sănătos. Avem nevoie de sfinți care să contruiască acel pod extraordinar între cele finite și cele infinite.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













686 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică