Motto: “Cu iaurt, cu gugoşele,/Te făcuşi vornic, mişele!” –Costache Negruzzi, “Istoria unei plăcinte”
Lista lui Andrei Muraru va dăinui ca unul din misterele istoriei recente a Romaniei. Lansata ca o bomba jurnalistica, cu surle si tobe, lista pare sa fi fost mai degraba un exercitiu de PR al celui care, pana recent, a fost presedintele executiv al IICCMER, iar acum candideaza, din partea PNL, pentru un loc in Parlamentul European. O poveste nu in sens de story, ci de basm. Deci de fictiune, de nascocire. Aflam ca dl Dinu Zamfirescu nu a avut acces la lista, desi este presedintele Consiliului Stiintific, numit tot de premierul-plagiator Victor Ponta. Inteleg ca nici dl Marius Oprea, sef de departament, nu este foarte lamurit si se indoieste ca ar exista 35 de indivizi precum aceia “vanati” de dl Muraru cu ajutorul “neprecupetit” al d-lui Tiberiu Nitu (mult mai putin entuziast in 2010 in cazul real al tortionarului Enoiu). Impostura? Facatura? Incompetenta? Farsa? Din pacate, nu m-am inselat cand am spus ca anticomunismul uselist, o contradictie in termeni, un oximoron, miroase cale de-o posta a stahanovism politic. Ca unii au fost dispusi sa-l crediteze, este, cum se spune, problema lor, nu a mea.
http://www.evz.ro/stahanovism-politic-si-anticomunism-uselist-1058423.html
Ar rezulta ca nici membrii acelui organism menit sa coordoneze activitatile stiintifice ale institutului nu sunt la curent ci enigmaticul continut al listei. Oare ce au de spus istoricii Zoe Petre si Adrian Cioroianu, membri ai Consiliului Stiintific? Cei din strainatate nu sunt acolo, dar ce au de spus cei din tara? Jenant, teribil de jenant. Situatia este paradoxala, chiar consternanta, si nu poti sa nu te intrebi cum a fost de fapt condusa institutia in acesti ultimi doi ani? S-a facut stiinta sau propaganda? Cum si de unde a aparut numarul magic “35″? A indus dl Muraru in eroare opinia publica? Daca nu, sa probeze existenta acelor 35 de nume de tortionari aflati in libertate. Daca da, sa recunoasca, el si cei care l-au girat, ca s-a comis o frauda morala si stiintifica. Poate ca dl Ponta va trimite Corpul de Control sa vada despre ce este vorba…
http://m.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/unde-au-disparut-cei-35-de-tortionari–331626
Cum sa nu fii de acord cu istoricul Dumitru Lacatusu atunci cand intervine intr-una din discutiie de pa Facebook si precizeaza:
“Marius Oprea si Dinu Zamfirescu erau la IICCMER si in 2013. Din cate stiu, nu au iesit public sa spuna ca e o farsa mediatica. Au fost dezvaluiti 4 tortionari, doar pentru ca atat a apucat Muraru sa fure din dosarele celor care lucrau acolo. Dosarul lui Ficior era gata din timpul mandatului lui Tismaneanu-Stanomir. Groapa comuna de la Periprava a fost descoperita din 2008. Tot atunci au fost fotografiate si cele 100 de acte de deces. La cel cu Visinescu se lucra de ceva timp. Motivul pentru care acesta a fost dezvaluit primul a fost notorietatea personajului. S-a mizat pe sensibilitatea publicului. Toate informatiile era deja adunate. Iuliu Sebestyen a fost luat din ‘Dictionarul ofiterilor de penitenciare’. Cormos a aparut in sesizarea Institutului din 2008, cea cu 205 ofiteri, care in timpul lui Muraru a disparut de pe site-ul IICCMER. Meritul dlui Muraru este ca a stiut sa vanda o gogoasa goala, care nici macar nu-i apartinea. Asta arata ca are stofa de politician, ca pupil al lui Fenechiu.”
Cateva elemente ce tin biografia IICCMER sunt utile in acest context. Celebra lista a fost intocmita de angajati in mai 2007. Tot atunci IICCR (Marius Oprea/Stejarel Olaru) a facut o conferinta de presa in care anunta depunerea unei sesizari penale impotriva a 210 comandanti si loctiitori de penitenciar din perioada comunista. Totul era grabit si prea putin structurat, apareau acolo, inteleg, si comandanti din anii ’80. Era o miscare de imagine, inca de pe atunci. Duumvirii nu s-au sinchisit sa vada care ar fi putut fi acuzat de ceva si care nu, au dat Parchetului un mare TABEL … rezultatele se cunosc, adica nule. Doreau doar sa arate lumii, la un an de la infiintare, ca IICCR face treaba. Citez din arhiva institutiei: “Cei 210 de foşti comandanţi vor fi cercetaţi penal de Parchetul Militar sub aspectul savârşirii infracţiunii de genocid.”Observ ca apare acuzatia de “genocid”, inca din 2007, in absenta oricarei legi care sa sustina o asemenea actiune judiciara.
Ajuns conducator de facto al IICMER in mai 2012, la propunerea lui Crin Antonescu, de fapt, se pare a lui Relu Fenechiu, Andrei Muraru reia aceasta lista, arc peste timp, intreaba la evidenta populatiei si afla ca mai traiesc vreo 35 dintre ei… Intre acestia, iata, oameni gen Visinescu, bine mersi in viata si care au condus astfel de penitenciare intr-o perioada de maxima represiune comunista. Dl Muraru speculeaza oportunitatea de imagine si lanseaza campania. Este greu de crezut ca dl Muraru era atat de naiv incat sa nu stie ca o astfel de incadrare (genocid) nu are nicio sansa de reusita.
Sigur, totul era cat se poate de circumstantial, pe sistemul daca acesti indivizi au condus penitenciarele X si Y in perioada represiva, ergo sunt criminali. Ceea ce e foarte probabil, dar justitia nu functioneaza cu deductii si marturii luate din literatura concentrationara. In schimb presa avida de senzational a marsat la “tema tortionarilor”. Opinia publica era avida de imagini revoltatoare, de genul “monstrul de langa noi”, sesizati de dl Muraru jurnalistii l-au gasit pe Visinescu pe strada Brezoianu, s-au dus peste el, l-au provocat etc. etc. Aici mai intervine ceva:o alta mutare a lui Andrei Muraru a fost sa aranjeze o forma de exclusivitate cu ziarul “Gandul”. Surse demne de incredere spun ca ceilalti jurnalisti care il sunau primeau direct un mare si iritat refuz, li se spunea ca aceste informatii nu pot fi facute publice pentru ca se lucreaza intens la ele.
Vorbim deci de o institutie publica in care presedintele executiv, subordonat direct premierului Romaniei, facea practic trafic cu informatii (nu stiu ce contracte si contacte a avut cu “Gandul”, dar imi pot imagina ca o ancheta ar gasi lucruri interesante). Logic ar fi fost sa asigure acces intregii prese la aceste asa-zise informatii, cata vreme IICCMER, cel putin formal, nu era mosia exclusiva a domnilor Muraru si Zamfirescu, ci o institutie publica obligata sa ofere informatii oricui le cere – de la presa, la petentii care veneau aproape zilnic pe acolo.
citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
