Carla Bruni-Sarkozy a fost chemată joi să dea declarații în fața procurorilor francezi în legătură cu posibilul său rol în schimbarea depoziţiei intermediarului franco-libanez Ziad Takieddine, care, la sfârşitul lui 2020, şi-a retras brusc acuzaţiile la adresa lui Nicolas Sarkozy, după ce fusese principalul său acuzator în dosarul privind fondurile libiene, relatează AFP citată de Agerpres.

Carla Bruni-SarkozyFoto: JACOVIDES-MOREAU / Bestimage / Profimedia

Ea are calitatea de suspect în ancheta în care procurorii francezi suspectează că mai multe persoane din anturajului lui Nicolas Sarkozy, președinte între 2007-2012, au orchestrat această retractare, în scopul de a modifica cursul investigaţiilor.

Nicolas Sarkozy, care contestă faptele, a fost el însuşi inculpat la începutul lui octombrie în acest dosar, pentru influenţarea martorilor şi participare la o grupare în vederea comiterii infracţiunii de fraudă organizată.

Carla Bruni-Sarkozy, care s-a căsătorit cu Nicolas Sarkozy în 2008, a fost audiată drept simplu martor în iunie 2023 în această anchetă, însă unele elemente l-au determinat pe magistratul însărcinat cu ancheta să-i schimbe calitatea în cea de suspect.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, magistratul analizează în special posibila dorinţă de disimulare de către Carla Bruni-Sarkozy a contactelor cu Michele "Mimi" Marchand, jurnalistă şi patroană de tabloide, inculpată de asemenea în acest dosar.

Potrivit acestei surse, manechinul ar fi şters toate mesajele schimbate cu Marchand în ziua inculpării acesteia din urmă, pe 5 iunie 2021.

Carla Bruni-Sarkozy ar fi ajutat-o apoi pe Michele Marchand şi pe paparazzo Sebastien Valiela să obţină un test PCR la mijlocul lui octombrie 2020 care să le permită să plece în Liban pentru a realiza interviul ce va duce la retractarea lui Takieddine.

În acest dosar, sunt deja 11 protagonişti, între care Bruni-Sarkozy, care sunt suspectaţi că au participat, în momente şi grade diverse, la această operaţiune.