Impasul celor trei doctrine

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Vineri, 8 martie 2013, 13:20 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Sub impactul insidios dar necruţător al postmodernităţii, cele trei mari ideologii politice ale lumii moderne (liberalismul, conservatorismul şi socialismul) par să-şi fi epuizat resursele de a răspunde convingător şi concret problematicii actuale, de a atrage militanţi sau de a se converti în politici „pure ideologic”. Ideea nu este nouă, Daniel Bell vorbea încă din anii’ 60 de declinul doctrinelor (The End of Ideology), deşi nu acesta este neapărat sensul observaţiei mele.

Să privim Europa de astăzi, leagănul ideologiilor politice: nimic nu mai funcţionează ca teorie – panaceu universal, nimic din textele fundamentale nu explică în mod cuprinzător impasul sistemic al Europei şi nu oferă soluţii absolute. Nici „neo” sau „post” nu mai ajută esenţial în diagnozele actuale, într-atât sunt de diferite crizele de astăzi şi interogaţiile la care trebuie date răspunsuri. Niciun partid, niciun lider şi nicio guvernare nu mai entuziasmează pe nimeni, nicio doctrină clasică nu mai naşte pasiuni: elitele intelectuale sunt tot mai sceptice, libertăţile individuale nu mai sunt suficiente pentru a genera creştere, democraţia şi tratatele se încovoaie sub presiunea populismelor de tot felul (practic singura ideologie cu succes electoral, dar nu dintre cele clasice), investitorii cer protecţia statului, piaţa are nevoie de reglementări şi stimuli pentru a nu se autobloca, statul ar vrea ca sectorul privat să asume cât mai mult din bunăstarea societăţii şi să-şi transfere treptat responsabilităţile spre alte paliere de organizare (comunităţi locale, regiuni, piaţă), nimeni nu ştie cine şi cum o să absoarbă şomajul în creştere sau cum se vor plăti datoriile publice imense, muncitorii nu se mai încolonează sub steagurile roşii ale Internaţionalei Socialiste, niciun revoluţionar nu se mai gândeşte la „naţionalizarea mijloacelor de producţie”, sindicatele sunt nişte caricaturi ale unor vechi concepte deformate de interese meschine, biserica pierde an de an procente importante de credibilitate şi reputaţie morală iar a veni astăzi cu teme precum interzicerea avortului, obligativitatea orelor de religie în şcoală, plata clerului din bugetul statului sau construcţia de noi biserici din bani publici înseamnă o tot mai mare distanţare de realităţile lumii şi de voinţa oamenilor. Care este deci direcţia de urmat, ce viziune sistemică ne poate ajuta în înţelegerea blocajelor politice şi economice prezente sau furniza un set de soluţii fezabile?

O agendă substanţial modificată faţă de cea de la 1850-1900 („vârsta de aur” a doctrinelor clasice), o înţelegere a politicului şi a sferei economico-sociale aflată într-o dinamică accelerată dar mai ales aşteptările mult schimbate ale populaţiei în raport cu fundamentele ideologiilor epocii moderne au împins deopotrivă vechile teze liberale, conservatoare sau socialiste într-un con de umbră sau chiar în derizoriu. Nici măcar liderii partidelor cu aceste nume nu mai pot sau nu mai ştiu cum să le promoveze ca atare, conform „manualului doctrinar”. Liberalismul, conservatorismul şi socialismul precum şi versiunile lor actualizate în secolul XX (neo-liberalismul, creştin-democraţia şi social-democraţia), sunt astăzi cel mult abordări reflexive, orientative, nicidecum „chei” pentru programe şi platforme de succes sau izvor pentru soluţionarea unor probleme precum poluarea, terorismul, îmbătrânirea populaţiei, scumpirea resurselor fundamentale (apă, hrană, energie), criza datoriilor, şomajul, blamarea imigraţiei, blocajul proiectului european, răcirea relaţiei transatlantice şi declinul ordinii nord-atlantice postbelice etc.

Multe din valorile şi principiile încorporate în paginile clasicilor celor trei doctrine sunt de multă vreme articole în constituţii sau prevederi legislative „banalizate”. Aplicarea lor corespunzătoare este desigur o altă problemă dar nu poţi susţine o platformă doctrinară din necesitatea de a respecta legislaţia existentă, ceea ce în fond toate partidele şi ideologiile (cu excepţia celor populiste sau anti-sistem) o spun. Drepturile şi libertăţile individuale, non-discriminarea şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, statul de drept, votul universal, competiţia pe piaţă, pluralismul opţiunilor politice, solidaritatea, drepturile sociale (educaţie, sănătate etc.), libertatea de credinţă şi autonomia bisericii sunt deja achiziţii legislative consacrate istoric şi asumate de toate cele trei doctrine. Din această perspectivă, pare că istoria doctrinelor s-a încheiat: tot ce era de spus s-a spus, tot ce era de asumat s-a asumat în corpul legislaţiei. Şi totuşi lucrurile nu merg bine iar oamenii vor o schimbare rapidă şi profundă în politica Europei, dacă a lumii ar fi prea mult spus. Niciuna din marile ideologii nu ne spune cum ieşim de aici. Paradoxal, America este astăzi mai ideologizată decât Europa (chiar dacă sub alte forme şi tipuri de discurs, merită probabil o discuţie separată) iar distincţia dreapta-stânga (conservatori-liberali) mai are încă un conţinut.

Europa trăieşte mult mai intens această dramă politică a declinului ideologiilor clasice, a idealurilor, a modelelor interpretative. Parlamentele şi partidele politice ating cotele cele mai joase de încredere şi interes public. Într-un fel, este firesc pentru că aici doctrinele au avut cea lungă cursă în practica guvernărilor democratice şi în spaţiul dezbaterii academice. La periferia lumii dezvoltate, noile democraţii estice nici nu mai au pretenţia unei vieţi politice doctrinare: oricine se poate alia cu oricine iar transferurile inter-partinice au luat aspectul comerţului cu fotbalişti între cluburile rivale, ceea ce contează este doar interesul personal şi de grup, cota pe piaţă şi preţul tranzacţiei propuse. Nu e de mirare că oamenii simt fluiditatea perimetrelor politice şi nu mai cred în nimeni şi nimic, şi nu e de neînţeles căutarea disperată a unei speranţe în dreptul unor comici şi oameni de televiziune care critică virulent pe toată lumea. Li se dă pretutindeni votul doar pe considerentul „să încercăm şi cu aceştia, că pe ceilalţi îi ştim”. Votul nu mai e despre doctrine şi programe (în caz că a fost vreodată) ci despre imaginea candidaţilor. Personalizarea politicii a trecut dincolo de limita la care disoluţia principiilor mai poate fi oprită. Salutată la sfârşitul secolului trecut pentru dispariţia ideologiilor totalitare care au măcinat Europa timp de opt decenii, dezideologizarea generală a politicii (sub falsa justificare a „pragmatismului” care se traduce tot mai mult prin oportunism) se întoarce acum neaşteptat împotriva partidelor şi a democraţiei însăşi.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

























935 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi