Casa Alba a anuntat ca nu va mai transfera detinuti de la Guantanamo in Yemen. Decizia vine dupa atentatul esuat din ziua de Craciun, cand un tanar nigerian a incercat sa detoneze un dispozitiv explozibil la bordul unui avion al companiei americane Delta. Atentatul a fost revendicat de aripa Al-Qaeda din Yemen.

"Ramanem fermi in decizia de a inchide inchisoarea, insa la acest moment nu este o idee buna sa facem transferuri spre Yemen", a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Robert Gibbs, citat de Le Monde. Numerosi politicieni au cerut administratiei Obama sa nu trimita detinuti yemeniti de la Guantanamo inapoi in tara lor, pentru a nu alimenta fortele extremiste.

Marti, SUA si-a redeschis ambasada din Sana'a, la o zi dupa ce fortele de securitate yemenite au ucis doi suspecti Al-Qaeda. SUA si Marea Britanie si-au inchis, duminica, ambasadele din capitala Yemenului din cauza amenintarilor retelei teroriste Al-Qaeda. Angajatii ambasadei britanice s-au intors, marti, la lucru, insa cladirea a ramas inchisa pentru public.

"Operatiunile de succes impotriva terorismului, organizate de fortele de securitate ale guvernului din Yemen pe 4 ianuarie, la nord de capitala, au contribuit la decizia ambasadei de a-si relua activitatea" se mentioneaza intr-un comunicat oficial al ambasadei.