Productia italiana de mozzarella este periclitata de o boala ce afecteaza turmele de bivoli de apa din regiunea Campania, anunta BBC. Sursa anunta ca situatia este atat de dramatica incat executivul de la Roma a infiintat o comisie de urgenta pentru a stavili raspindirea brucelozei, cunoscuta, in cazul bovinelor, sub numele de boala Bang si care determina tulburari ale procesului reproductiv si scaderea productiei de lapte.

Potrivit BBC, la ora actuala sunt infectate circa 30% din turmele de bivoli de apa din regiunea Campania, unde se produce mozzarella di bufala, parte esentiala a bucatariei italiene si unul dintre cele mai importante produse de export ale Italiei.

Bruceloza poate fi transmisa, prin intermediul laptelui, la oameni, cauzand accese grave de febra.

In urmatoarele doua luni, guvernul italian va sacrifica 32.000 de bivoli. BBC precizeaza ca in regiune au fost identificate cazuri de bruceloza inca de acum zece ani. Insa situatia ar fi devenit dramatica, potrivit ziarelor italiene, dupa ce mafia locala, Camorra, ce controleaza o parte dintre fermele de vite din jurul Napoli, a inceput sa exercite presiuni surpa veterinarilor care trebuie sa tina sub supraveghere turmele si sa sacrifice vitele infectate.