John Kerry se va intalni luni cu lideri UE si britanici, intr-o incercare de mediere dupa referendum

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 26 iunie 2016, 14:40 Actualitate | Internaţional

Secretarul de Stat american, John Kerry, se va intalni luni cu Federica Mogherini, Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, si cu seful diplomatiei britanice, Philip Hammond, pentru a discuta despre decizia iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, scrie Mediafax.

Administratia Barack Obama a indemnat Marea Britanie sa ramana in Uniunea Europeana. Dupa referendum, presedintele SUA, Barack Obama, a mentinut avertismentul ca Marea Britanie va ajunge "la capatul randului" in efortul de a semna un acord comercial cu Statele Unite, pentru ca Washingtonul va prefera Parteneriatul cu Uniunea Europeana.

Nu este clar care va fi abordarea sefului diplomatiei americane in discutiile cu liderii europeni si britanici. Este posibil ca John Kerry fie sa incerce sa pledeze pentru o solutie de compromis intre Marea Britanie si UE, fie sa nu se implice, semnaland doar ca Statele Unite vor mentine relatiile politice si economice cu ambele parti.

John Kerry a ajuns duminica in Europa, fiind la Roma, unde se va intalni cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, si cu membri ai Guvernului italian.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

1803 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    incercarea.... (Duminică, 26 iunie 2016, 15:07)

    Dedalus [utilizator]

    Americanii sunt de regula extreme de neinspirati in astfel de situatii. Nu e clar cu care :"membri ai Guvernului" se va intilni. Probabil nu cu Renzi, altfel ar fi spus exact asa.

    Dar o intilnire fara Renzi este cel putin bizara. La fel de bizara ar fi si una cu Renzi, dar fara a fi nominalizat, in schimb fiind nominalizat Netanyahu...

    Iar ca sa spuna ca nu se baga, nu vad de ce si-a mai rupt picioarele pana in "Europa" (ehhh...). Sau daca "tot era in Europa..":-).

    Povestea cu "saaul la rand" la tratatul transatlantic e asa, un fel de ajutor mascat pentru tabara "In". La ce "rand" sa fi stat UK?! UK ar negocia tratatul sau s-ar alatura acestuia si daca e separate de UE. Ca sa nu spun ca separarea formala se va face in orisice caz DUPA semnarea tratatului transatlantic.

    Asa ce probabil mi se pare ca UK va fi invitata la negocierea Tratatului in continuare ca stat membru al UE, si asta e ceea ce John Kerry ar putea sa aiba in mandat. Indiferent de ca va declara presei.

    Romania ar trebui poate sa fructifice legatura cu Israelul in acest moment - pentru a afla clar pe ce pozitie sa se situaeze in acest joc. Si sa ia o pozitie favorabila unor relatii extinse cu UK, in timpul negocierilor de iesire. Cred ca ar fi o idee sa spijinim procesul conjunctural in foramtul tripartite de data asta (USA, UE, UK) pentru a agrea un regim juridic tranzitoriu clar. Chiar daca am fi doar in fundal, tot am fi undeva.
  • -4 (8 voturi)    
    :D (Duminică, 26 iunie 2016, 15:14)

    Nevermind [utilizator]

    in ajutorul sclavutului troian
  • -1 (7 voturi)    
    Opaaa (Duminică, 26 iunie 2016, 17:04)

    Iulian_c [utilizator]

    ... se clatina TTIP-ul de care americanii au enorma nevoie ....
    • -2 (4 voturi)    
      Nooo, rusii si turcii au nevoie (Duminică, 26 iunie 2016, 17:52)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Iulian_c

      sa nu iasa.
  • -1 (1 vot)    
    Secretarul de stat John Kerry (Duminică, 26 iunie 2016, 21:05)

    andreitr [utilizator]

    este vocea rațiunii în discuțiile între uk și ue. Cât vor mai fi americanii dispuși să le salveze fundurile europenilor? Hai US!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri