Fostul presedinte islamist Mohamed Morsi va fi judecat incepand cu 4 noiembrie pentru "incitare la crime impotriva protestatarilor, proces ce ar putea inflama si mai mult tensiunile din Egipt, anunta AFP.

Oficialii americani au declarat ca au suspendat majoritatea ajutoarelor militare catre Egipt ca pedeapsa pentru represiunea sangeroasa impotriva sustinatorilor fostului presedinte.

Mohamed Morsi va aparea la 4 noiembrie in fata unui tribunal districtual din Cairo impreuna cu alte 14 persoane acuzate de moartea protestatarilor in 5 decembrie 2012.

Un tribunal egiptean a interzis pe 23 septembrie activitatile Fratiei Musulmane si a ordonat confiscarea bunurilor influentei miscari din care provine Mohamed Morsi, iar cu o zi in urma a fost scoasa de pe lista organizatiilor non-guvernamentale autorizate.