Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat duminica "foarte preocupat" si a facut apel la calm, pentru "a se evita o escaladare" a conflictului sirian in urma raidurilor efectuate de Israel in Siria, transmite AFP.

Ban Ki-moon "este foarte preocupat de informatiile privind raidurile aeriene efectuate de armata israeliana in Siria", a informat purtatorul sau de cuvant, Martin Nesirky. Insa ONU, a adaugat el, "nu dispune pentru moment de detalii cu privire la aceste incidente si nu este in masura sa stabileasca in mod independent ce s-a intamplat".

Potrivit unui comunicat al ONU, secretarul general "a cerut tuturor partilor sa dea dovada de maximum calm si retinere si sa actioneze in mod responsabil, pentru a evita o escaladare a ceea ce e deja un conflict devastator si foarte periculos".

Ban Ki-moon a facut de asemenea apel la "respectarea suveranitatii nationale si a integritatii teritoriale a tuturor tarilor din regiune si la aplicarea tuturor rezolutiilor relevante ale Consiliului de Securitate" al ONU.

Israel a lansat duminica un raid in apropiere de Damasc, al doilea in 48 de ore efectuat in Siria de statul evreu, care sustine ca incearca sa impiedice un transfer de armament catre miscarea libaneza Hezbollah, potrivit unui inalt oficial israelian, care a preferat sa-si pastreze anonimatul.

In timpul unui alt raid efectuat vineri in imediata apropiere a aeroportului din Damasc, aviatia israeliana a vizat tot arme destinate Hezbollahului, un aliat al regimului lui Bashar al-Assad si al Iranului, potrivit unor surse concordante.