Alexandru Belc a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes. Filmul lui de debut, Metronom, va fi proiectat în seara asta la TIFF. L-am sunat pe regizor să vorbim despre Radio Europa Liberă, iubirea adolescentină din perioada comunistă și moștenirea Securității.
La o primă vedere, „Metronom” spune povestea unor îndrăgostiți din România anului 1972. Cei doi se bucură de ultimele zile împreună înainte să se despartă definitiv. Avem nevoie de încă un film despre perioada comunistă?
Dar la o analiză mai atentă e clar că nu e doar un obiect de colecție și nici măcar o poveste romantică. E despre maturizare, risc, curaj transformat în frică și înapoi în curaj, incertitudini și decizii dificile. Climatul politic și cultural al României anilor 70 influențează fiecare aspect al existenței. Pentru fiecare personaj din film, mai puțin cei negativi, libertatea e o himeră, prezentul nesatisfăcător și speranța e exprimată mai mult prin muzică decât în cuvinte.
Metronom are premiera locală în seara asta la TIFF. Vor fi două proiecții simultan: în Piața Unirii din centrul Clujului și la Parcul Poligon din Florești. Ambele au loc de la 21:45. După ce a primit premiul pentru regie la secțiunea Un Certain Regard de la Cannes, Alexandru Belc e pregătit de reacțiile românilor la primul său film de ficțiune:
Cum te simți după câștigarea premiului pentru cea mai bună regie în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes?
Alexandru Belc: S-a mai stins un pic din euforie dar a fost o mare surpriză. Nu ne așteptam nici să fie selecționat. După atât de multă muncă nu mai ai discernământ. Nu mai știi dacă e bun sau prost, habar nu ai ce ai făcut acolo. Am zis că e suficient doar să fie la Cannes, selecția a fost ca un premiu.
Plecasem de la Cannes înainte de ceremonie. M-a sunat Cătălin Mitulescu să-mi spună că vom lua un premiu dar nu se știe ce anume. Eu eram deja în București, m-am uitat de bilete de avion, nu am cum să ajung în patru ore. Nu mă așteptam dar m-am bucurat. Mi se pare că filmul merită premiul de regie. Se bazează pe detaliile astea de mizanscenă, chiar așa se numește în franceză, „Prix du mise-en-scene”. Actorii au reușit să țină emoțiile din cadru. Mă bucur că juriul a văzut lucrurile astea. Competiția a fost mare, titluri mari, filme foarte bune.
„Metronom” a fost o emisiune muzicală la Radio Europa Liberă. Ce te-a atras la această instituție și la programul lui Cornel Chiriac?
M-a atras ideea de libertate. Ideea de libertatea transmisă din afara țării. La noi se lupta mult prin propagandă, să-i țină pe oameni și să le formeze un fel de gândire. Prin Radio Europa Liberă s-a luptat mult pentru combaterea acestei propagande. Ăsta e motivul pentru care m-am concentrat pe emisiunea lui Cornel Chiriac.
Acolo chiar s-a auzit ideea de libertate prin muzică. Și m-am gândit cum aș putea s-o transmit printr-un film. Dar da, asta m-a atras, plus că îmi place mult istoria, mă fascinează istoria recentă. Vorbim de niște ani în care românii prinseseră puțin gustul libertății. Apoi încet, încet a început să se strângă robinetul. Nu toată lumea și-a dat seama de implicațiile tezelor din iulie 1971.
Povestea din film e inspirată dintr-un caz real? Oamenii au avut probleme din cauza unor scrisori trimise la Metronom?
Povestea e inspirată din multe cazuri reale. Oamenii trimiteau scrisori, erau saci de scrisori la Europa Liberă. Știu cazuri foarte concrete, oameni cu care am vorbit, studenți sau elevi de liceu. De exemplu, cazul lui Radu Nicolescu. A răspuns la un concurs, a ghicit toate melodiile din top 10 sau top 5 la Metronom și a primit recompensă trei discuri. Evident că Securitatea s-a enervat și agenții au intrat peste el când nu erau părinții acasă. L-au invitat frumos în fiecare zi timp de o săptămână la sediul lor.
Norocul lui a fost că studenții au ripostat și l-au apărat. Nu aveau ce să-i facă. Dar l-au urmărit ani de zile și apoi au încercat să-l racoleze. Mai știu cazuri de oameni care chiar au avut de suferit. Un domn din Baia Mare a făcut închisoare din cauza asta. A trimis la Metronom o scrisoare în care critica regimul comunist, nu doar o dedicație muzicală.
Ai specificat deja ce a însemnat muzica în perioada respectivă. Aș vrea să faci o comparație cu importanța muzicii pentru tineretul din ziua de azi. Mai ales că au toată muzica din lume disponibilă în telefon. Și-a pierdut din putere?
Cu cât aveai mai puțin acces la ceva cu atât mai mult doreai să-l obții. Astăzi când ești la un click distanță de toată muzica nici nu mai vrei s-o asculți. Tinerii din ziua de azi ascultă playlist-uri sau cântece, nu ascultă albume. Eu sunt între generații și cu greu mai ascult un album cap-coadă, să mă așez în fotoliu, să pun acul pe vinil și să rămân așa. Scot telefonul din buzunar după a doua melodie. Să-ți faci timp de muzică e din ce în ce mai dificil. Într-adevăr, ascultăm din ce în ce mai puțin și tinerii din ziua de azi ascultă la modul superficial.
Povestește-mi despre tot procesul de „pre-production”, atât de important pentru un film dintr-o altă perioadă istorică, când trebuie să lucrezi la scenografie, costume, să pregătești actorii.
Am lucrat mult la scenariu, să-l avem foarte bine elaborat la filmare. Ne-am concentrat foarte mult pe drepturile de muzică. Am scris scenele cu anumite piese în cap, erau dependente de muzică. Nu puteam să riscăm să nu avem anumite melodii. Am filmat cum se aude din cameră, nu puteam s-o schimb după.
Am lucrat mult cu Tudor Panduru, directorul de imagine, să găsim conceptul, formatul, cromatica, armonia vizuală. De aici a plecat totul și la celelalte departamente. După care lucrurile s-au desfășurat foarte repede. Când ne-am hotărât că filmăm în pandemie am dat drumul la tot. Am închiriat costume, am găsit mobila, locațiile, totul s-a întâmplat rapid.
Cu actorii am lucrat o săptămână în platou, am repetat, i-am lăsat să se acomodeze cu scenografia, cu elementele de decor, să mă întrebe ce e un diapozitiv sau cum funcționează un telefon cu disc. Le-am arătat filme din arhivă, alb-negru, color, cum se purtau, cum se vorbea, cum se dansa.
Le-ai arătat și „Liceenii”? Metronom e un fel de anti-Liceenii.
Nu le-am arătat. E un film foarte prost, greșit și propagandist. Mulți îl știau. Dar mi-a fost frică atunci când scriam diferite variante de scenariu, m-am autoironizat și ziceam „ia uite, Liceenii securiști”. Simțeam și eu că se putea duce în zona aia dar am avut grijă să nu ne luăm reperele de acolo că erau greșite. Era și în anii 80, altă perioadă și are mult neadevăr filmul ăla. Exact, e mai degrabă un anti-Liceenii.
A trebuit să le explici actorilor tineri diferența dintre iubirea din perioada comunistă și cea din prezent?
Mai degrabă ei mi-au explicat cum văd iubirea astăzi. Și eu încercam să o adaptez la perioada respectivă, când iubirea era mai puțin expansivă. Le-am și citit niște nuvele din anii 70 ca să-i bag în atmosferă. Mi-au spus și ei cum văd iubirea și am negociat să nu-și piardă din energiile pe care le puteau pune în personaje dar să nu-mi pierd nici eu din autenticitate. A fost un lucru în echipă. Ne le-am zis că în anii 70 era așa sau așa. Nu s-a întâmplat asta.
Singura diferență dintre iubirea din trecut și cea din prezent e faptul că atunci dacă te despărțeai de cineva era pentru totdeauna. Dacă unu zicea că nu o să se mai vadă niciodată, chiar era niciodată. Astăzi nu mai există niciodată. Aveam Skype, internet, iei un low-cost și ajungi la celălalt, poți păstra o relație la distanță. În anii 70 când pleca cineva din țară era pentru totdeauna. Am povestit mult cu ei despre conceptul de „niciodată”, care nu mai există.
Cum ai făcut rost de drepturi pentru „Light My Fire” de la The Doors sau „Kozmic Blues” de la Janis Joplin? Piesele astea sunt foarte scumpe.
Sunt foarte, foarte scumpe. Am avut un „gentlemens agreement” cu The Doors. În prima fază au fost de acord pe o sumă, am filmat, montat și la sfârșit costurile s-au dublat pur și simplu. Dar am avut noroc cu producătorii francezi care au preluat tot ce a însemnat negocierea și plata drepturilor pentru muzica străină.
Au reușit să facă deal-uri bune sau mai puțin bune dar și-au asumat de la bun început partea de muzică și mi-au garantat că vom avea piesele, știind despre ce costuri vorbind și ce riscuri sunt. Cu un buget de film românesc nu ne puteam permite să punem The Doors sau Janis Joplin.
Ana trebuie să aleagă între un viitor sumbru în iubire și unul strălucit în educație/carieră. E trasă în toate părțile de diferiți bărbați și de maică-sa. Fără să dăm prea multe spoilere, cum a maturizat-o experiența din film?
Vedem o Ana în tranziție, în care s-a instalat monstrul. Da, s-a maturizat, au tras toți de ea și a luat deciziile pe care le-a luat. Mă feresc să dau mai multe interpretări pentru că aș vrea ca publicul să descopere și să înțeleagă nuanțele din film și cum se raportează la maturizare. Nu aș vrea să pun degetul pe ele.
În camera Anei, mai exact pe ușa ei, e un poster cu Blow-Up, filmul lui Antonioni. A fost un omagiu pentru regizorul italian?
Da, a fost un omagiu dar și o greșeală asumată pentru că ea nu ar fi avut acces la acel film. Ar fi trebuit să fie mai mare, afișul trebuia să fie pentru o proiecție de 16 mm, făcut de mână, dar mi-am dorit mult să fie acolo. Eu l-am avut toată adolescența în cameră. Mi-am dorit să-l aibă și ea. Pentru cine vede, e un cadru scurt, o ușă care se deschide. Nu m-am pus pe mine în film dar am pus afișul ăla care înseamnă foarte mult. Afișul și filmul.
Metronom va fi proiectat în aer liber, în Piața Unirii și la Parcul Poligon din Florești. Va fi un public general, de toate vârstele, nu neapărat cunoscător de cinema. Cum crezi că va reacționa la film?
Nu-mi dau seama. Până acum l-am arătat unui public internațional, într-o sală de cinema închisă. Publicul de festival e foarte cultivat și atent. E public de cinema. Nu știu cum primește un spectator obișnuit filmul. Cu siguranță nu o să mulțumesc pe toți, nici nu mi-am dorit asta, dar sunt foarte curios. Din partea generației tinere sunt așteptări, la fel din partea celor care au trăit vremurile alea, sunt curios de feedback. O să fie o experiență asemănătoare cu cea de la Cannes unde au fost 1200 de spectatori în sala. Sunt convins că o să fie pe acolo.
Metronom are premiera locală într-o perioadă în care se vorbește mult despre noile legi ale securității naționale. E un subiect controversat, multă lume vorbește despre revenirea la perioada Securității. Crezi că ar putea da drumul unor dezbateri despre ce a fost Securitatea și care ar putea fi viitorul Serviciilor de Informații din România?
Eu m-aș bucura să provoace o dezbatere. Și m-aș bucura să arăt filmul cât mai multor oameni. E un film care înglobează și tema Securității din 70. E important în zilele noastre. E o moștenire pe care o ducem cu noi și văd că respiră și astăzi destul de puternic.
Am studiat mult ce a însemnat Securitatea în anii 70, erau oameni care aveau facultatea de drept făcută, nu erau doar niște brute care îți băteau în masă. Erau niște tipi versatili, inteligenți, dispuneau de tehnici de manipulare.
Se investise mult în Securitate, aveau resurse. Și e interesant să comparăm cu ce se întâmplă astăzi, să vedem unde s-ar putea duce lucrurile. M-ar bucura o dezbatere.
0
9
