​Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania debutează astăzi la Cluj-Napoca. Cel mai important eveniment de profil din țară are loc în perioada 17 – 26 iunie sub sloganul „Make Films, Not War” și oferă spectatorilor cele mai bune filme românești lansate în ultimul an, o competiție atractivă, proiecții speciale, retrospective și multe evenimente despre cultura ucraineană.

TIFF 2022Foto: Facebook

După două ediții în care festivalul a fost marcat de pandemia de COVID-19, anul acesta, din păcate, umbra conflictului din Ucraina se întinde și peste evenimentul din Cluj-Napoca. „Make Films, Not War”, un slogan inspirat din „Make Love, Not War”, declarația generației hippie împotriva războiului din Vietnam, e pe fiecare afiș și pliant TIFF 21.

Nu e doar o campanie de imagine. Organizatorii oferă și beneficii refugiaților ucraineni, intrare liberă la diferite proiecții, și evenimente publicului care vrea să descopere cultura vecinilor. DakhaBrakha, una dintre cele mai importante trupe din Ucraina, va concerta pentru a doua oară la TIFF.

Adi Hădeanu va găti alături de bucătari ucraineni la un eveniment caritabil de Ukrainian Street Food. Toate încasările vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților. Vor fi concerte, proiecții speciale dedicate unor regizori ca Krzysztof Kieslowski sau Gaspar Noe, workshop-uri, conferințe și multe alte evenimente care va transforma Cluj-Napoca în capitala cinematografiei românești. Programul complet și bilete pe TIFF.ro.

Înainte de eveniment, l-am sunat pe Tudor Giurgiu, fondatorul și președintele festivalului, să vorbim despre situația din Ucraina, diagnosticul industriei de cinema din România, Kieslowski și Maia Morgenstern, care va primi premiul de excelență:

Povestește-mi despre sloganul de anul acesta: „Make Films, Not War”. Crezi că va trezi spiritul pacifist în spectatorul de la TIFF?

Tudor Giurgiu: Noi aveam pregătită o altă campanie de comunicare dar realitatea războiului ne-a obligat să regândim tot. Mi s-a părut important să tragem un semnal de alarmă că în toată nebunia asta sunt oameni care filmează. Și avem prieteni ucraineni, regizori, producători, cameramani care au stat cu arma în mână să-și apere țara.

Mi s-a părut important mesajul ăsta de solidaritate. În plus, așa cum pe vremuri era sloganul „Make Love, Not War”, în timpul războiului din Vietnam, și în momentul de față un astfel de îndemn, o versiune adaptată, poate îndemna oamenii la un spirit pacifist de care spuneai.

Sergei Polunin, un ucrainean cu păreri controversate despre Putin, a fost invitatul special anul trecut la TIFF. Se tot vorbește despre un embargo cultural împotriva artiștilor din Rusia sau care sprijină regimul de la Kremlin. E important să separăm arta de artist?

E o dilemă foarte complexă, nu ne-ar ajunge ore de discuții. E greu să facem separarea dar nu sunt nici partizanul unui boicot total, nu sunt pentru „cancel culture”. Da, Polunin a făcut multe prostii, a spus multe prostii, dar să nu uităm că e un om care de-abia dacă a făcut 30 de ani. Tatuajul cu Putin și l-a făcut cu câțiva ani în urmă.

S-a schimbat, are copil, are o soție, s-a mai potolit. Cu toții am avut perioade. Altfel gândești la 20, 30 sau 40 de ani. Nu cred că ar fi bine să-l anulăm doar pentru pozițiile sale controversate și discutabile. El va rămâne un mare artist, indiferent de simpatiile politice pe care le are. Dacă nu privim lucrurile cu moderație și echilibru riscăm să scape totul de sub control.

Asta a fost și poziția marilor festivaluri de film la câteva săptămâni după ce a izbucnit criza din Ucraina și au început discuțiile despre boicotarea regizorilor ruși. Mai toate festivalurile mari au spus „fraților, stați puțin, da, nu invităm delegații oficiale din Rusia, nu proiectăm filme finanțate masiv de Ministerul Culturii din Rusia, dar în egală măsură sunt filme care chestionează regimul, sunt cineaști la început care trebuie ajutați”. Ar fi un non-sens să oprești recunoașterea internațională doar pentru că ești rus.

Va mai fi invitat Sergei Polunin la TIFF?

Într-un astfel de context politic și complicat o invitație adresată lui Polunin anul acesta ar fi fost imposibil de pus în practică. Oricine poate fi invitat din nou la TIFF, nu am închis porțile la nimeni. Îi așteptăm din nou pe toți la Cluj, doar că fiecare are calendarul propriu de evenimente.

DakhaBrakha se întoarce la TIFF. Pe lângă asta vor fi și alte evenimente dedicate culturii ucrainene. Lăsând la o parte actualitatea războiului, de ce e importantă cultura ucraineană? Cu ce iese în evidență pe scena internațională?

Nu cred că sunt cea mai potrivită persoană să răspundă la întrebare, nu sunt un connoisseur al culturii, am fost o singură dată în Ucraina. Am fost invitat în juriul unui festival, la Odesa, și am rămas extrem de impresionat de oraș, oameni, tradiție, cultură. Am ajuns să aflu lucruri de care habar nu aveam.

Am ignorat, cum ignorăm multe lucruri, din tradiția și istoria țărilor vecine. E un moment și cred că filmul te poate ajuta să înțelegi mai bine cultura și civilizația oricărei țări. Această întâmplare nefericită poate deschide un fel de breșă de oportunitate pentru cunoașterea culturii ucrainene. DakhaBrakha e un reprezentat de cinste. Am fost primii care i-am adus în România, nimeni nu știa de ei și ne-am îndrăgostit instantaneu pentru că sunt foarte buni.

„Cred că în pofida unei finanțări firave și a unui dezinteres instituțional, filmul românesc trăiește”

Tudor Giurgiu. FOTO: Facebook

Care sunt principalele atracții cinematografice la TIFF 21?

E foarte greu de ales. Pe lângă filmele din competiția principală, Mihai Chirilov a ales niște filme documentare foarte bune în secțiunea „What s Up, Doc?”. Mai avem două evenimente importante la Bonțida. În prima seară la castel vom avea un cine-concert Nosferatu cu Orchestra Operei Maghiare și în a doua va fi proiecția „Everything Everywhere All At Once”, un film pe care îl aștept foarte mult, probabil filmul-cult al acestui an.

Sunt curios să văd un film despre care Mihai Chirilov mi-a povestit mult, se cheamă „Iubire vulcanică” sau „Fire of Love”. E despre destinul a doi vulcanologi, co-produs de National Geographic. Deschidem festivalul cu filmul „Call Jane”, l-am văzut, e foarte puternic și sper să prindă la publicul din Cluj.

Sunt curios să văd și „Cetățeanul Ashe”, are o tematică legată de tenis. Lucrez de un an la un film despre Ilie Năstase și el a jucat mult cu Ashe, mi-a povestit despre el. Încă mai filmăm dar vom arăta un preview, primele 20 de minute, înainte de proiecție. Va veni și Ilie Năstase la eveniment. Toată lumea așteaptă să vadă „Metronom” după ce a fost premiat la Cannes. „Capra cu Trei Iezi”, „Balaur”, „Marocco”, sunt multe premiere.

Anul acesta am avut două filme românești în competiție la Cannes: R.M.N. și Metronom. „Imaculat” și „Miracol” au fost premiate la alte festivaluri mari din străinătate. E safe to say că filmul de ficțiune și-a revenit după supremația documentarului?

Nu știu dacă e justă această apreciere dar un dram de adevăr există pentru că vizibilitatea documentarului a crescut datorită lui Alexander Nanau sau Radu Ciorniciuc. A avut niște ani de mare glorie. Dar în pandemie România a câștigat premii importante la Berlin, San Sebastian, Veneția, anul ăsta la Cannes.

În egală măsură vedem că și filmele comerciale care se fac în România ajung rapid pe platformele de streaming, oamenii se uită la ele, se fac încasări. Cred că în pofida unei finanțări firave și a unui dezinteres instituțional pentru sănătatea cinemaului românesc, lumea se descurcă. Filmul trăiește.

Apropo de documentar, anul acesta secțiunea „Whats up, Doc?” va oferi un premiu de 2000 de euro celui mai bun proiect, un stimulent atractiv pentru regizori. În plus, „Pentru mine tu ești Ceaușescu” e în competiție și pentru cel mai bun documentar și pentru cel mai bun film. Cum vezi documentarul român în 2022? Crezi că va mai fi premiat în străinătate?

E greu de spus pentru că traseul unui film depinde de foarte mulți factori. Dacă îl lansezi la un festival mare e posibil să fie propulsat la un nivel incredibil. Ai nevoie de oameni care să-l iubească, să scrie despre el, ai nevoie de mult noroc, de un context favorabil și de distribuitori internaționali care să-l împingă în cursele pentru premiile mari. Fiecare film are un traseu special și un destin aparte.

Îmi amintesc că acum mulți ani, „Good Bye Lenin”, un film obscur din Germania, a fost prezentat unor distribuitori francezi care nu erau convinși că va funcționa. Un distribuitor a avut curajul să mizeze și să-l cumpere pe o sumă derizorie. Filmul a devenit cel mai văzut film străin proiectat vreodată în Franța, fără să luăm în calcul producțiile americane. A avut milioane de spectatori. Asta îți arată că e mult hazard dar și un scenariu de „right moment, right place”.

Am văzut „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, un documentar foarte bun, premiat în străinătate, dar nu cred că impactul lui va putea fi comparabil cu cel pe care l-a avut „collective”, care vorbea despre multe lucruri care trec de sfera locală.

„Nosferatu” va fi celebrat printr-un cine-concert, la 100 de ani de la apariție. Full Moon Script Contest oferă un premiu pentru cel mai bun scenariu de film horror. De ce a durat așa mult timp până au început producțiile de filme de gen? Succesul noului val a împiedicat alte genuri să fie explorate de cineaștii români?

Cred că în România există o reticență pentru filmele de gen care vine din formarea tinerilor cineaști de la UNATC. Da, impactul noului val a fost atât de mare încât bănuiesc că orice tânăr care termină facultatea se visează un viitor Cristi Puiu sau Porumboiu. S-a creat această tendință de a face tipul ăsta de cinema, crezând că ăsta prinde și e premiat. E la modă.

Sunt prea puțini cineaști care încearcă să iasă din această cutumă și să încerce o comedie, un film horror sau orice altceva. Cred că intuiția ta e veridică, de aici pleacă problema. Dar de ceva timp mai apar și scurtmetraje de musical sau cum e cazul „Capra cu trei iezi”, o versiune foarte îndrăzneață și horror a basmului. Sunt convins că vor mai apărea propuneri.

TIFF 21 a fost anunțat cu o știre despre retrospectiva Kieslowski. Ce a însemnat acest regizor pentru tine?

Întâlnirea fundamentală cu Kieslowski s-a produs când am văzut la Televiziunea Română seria „Decalog”. Nefiind în București nu puteam vedea filme la cinematecă. Știam de Kieslowski dar nu-i văzusem filmele. A fost o serie care m-a emoționat, intrigat, nu am să uit niciodată episodul din care apoi s-a făcut filmul „A Short Film About Killing”.

Am văzut actori fabuloși, cel mai celebru fiind Jerzy Stuhr, l-am descoperit pe compozitorul Zbigniew Preisner și am început să fiu atras de gândirea acestui mare regizor. Mi s-a părut important să facem această retrospectivă pentru că filmele lui ar putea fi o noutate pentru mulți tineri.

Așa cum am prezentat și alți maeștrii, ca Bergman sau Pintilie. Trilogia „Alb, Roșu, Albastru” de la Kieslowski merită văzută la TIFF, e o operă de maturitate. Favoritul meu rămâne „Albastru”, în care joacă Juliette Binoche, dar și celelalte sunt remarcabile.

Maia Morgenstern va primi Premiul de Excelență la TIFF 21. Ce înseamnă această actriță pentru întreaga industrie cinematografică din România?

Trecând de realizările și performanțele ei, pentru mine rămâne un exemplu de generozitate și implicare. Pe Maia Morgenstern nu o vezi doar pe genericele unor mari filme internaționale. Ori de câte ori un regizor tânăr o solicită pentru un rol mic sau mare, o apariție, în măsura posibilităților dânsa lucrează.

Mi se pare că e unul dintre puținii actori care nu se sfiește să accepte propuneri insolite. Asta arată o versatilitate extraordinară. E unul dintre puținii actori care poate să treacă cu ușurință printr-un spectru atât de larg de personaje. E un om care încă lucrează. De obicei premiul de excelență mergea spre personalități care erau mai spre apusul carierei.

Nu e cazul aici dar mi s-a părut important să marcăm acest moment, mai ales că spotul festivalului e din începutul filmului „Balanța”. Ne-am gândită că odată cu acest film anti-război să legăm lucrurile și s-o invităm la TIFF.