Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2011, sesiunea iunie-iulie, arata ca procentul de promovabilitate a crescut cu 0,35 puncte procentuale, in judetul Prahova. In cadrul solutionarii contestatiilor, 354 de lucrari dintre cele 3.449 de teze supuse procesului de reverificare au fost admise, a declarat inspectorul scolar general Gheorghe Borovina, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, promovabilitatea din judetul Prahova a ajuns astfel la 45%, de la 44,65% cat era inainte de recorectarea lucrarilor. Dintre cele peste 3.000 de lucrari care au fost recorectate de comisii din Bucuresti, 1.126 au fost la Limba romana, 1.263 la Matematica, 493 la Biologie, 120 la Fizica, 164 la Geografie, 107 la Chimie si 91 la Istorie.

In unele cazuri, recorectarea tezelor a dus la scaderea notei initiale de la 9,90 la 9,75 sau de la 9,70 la 9,55, in conditiile in care pentru notele cuprinse intre 9 si 10 nu se mai respecta regula celor 50 de sutimi, ci se acorda sau se scade fiecare sutime.

Citeste si: