Ministrul justitiei, Catalin Predoiu, isi mentine propunerea privind numirea Monicai Serbanescu in functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, anunta Realitatea TV.Predoiu i-a inaintat luni presedintelui Traian Basescu propunerea de numire a Monicai Serbanescu in fruntea DNA

Decizia ministrului vine dupa ce Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ aceasta propunere.

Potrivit unor surse HotNews.ro, votul CSM a fost strans: 4 impotriva si 3 pentru. Au votat impotriva Laura Codruta Kovesi, Dan Chiujdea, Bogdan Licu si Cristian Deliorga, in timp ce Gratiana Isac, Liviu Dascalescu si Catalin Predoiu au sustinut-o pe Monica Serbanescu.

Avizul CSM este consultativ, ultimul cuvant in privinta numirii procurorului-sef al DNA urmand sa il aiba presedintele Traian Basescu. In cazul in care Traian Basescu va accepta propunerea lui Catalin Predoiu, Monica Serbanescu l-ar putea inlocui, totusi, pe Daniel Morar in fruntea DNA, fara avizul pozitiv al CSM.

Mandatul lui Daniel Morar a expirat, dar acesta a fost delegat sa asigure interimatul la conducerea DNA pana la aprobarea numirii noului sef al Directiei.