Trei adolescenți, o mamă și o psihoterapeută spun cum văd diferențele dintre generații atunci când vine vorba despre muzică, educației sexuală sau droguri și ce ar trebui făcut pentru ca cele două părți să comunice mai bine.
Cu toții știm expresia „Gusturile nu se discută”. Totuși, îmi amintesc cum maică-mea era îngrijorată când aveam 12 ani și ascultam Nightwish și îmi comandam tricouri de pe Bestial, un site unde găseai tot ce voiai ca să-ți convingi părintele că ești împotriva lui.
Cu toate că nu era un manifesto, ci doar încercam să aflu ce-mi place, țin minte cum o auzeam vorbind cu toate colegele ei și cerând sfaturi despre cum să mă aducă pe „drumul cel bun”.
Cam așa a sunat și postarea polițistului Marian Godină de pe Facebook, de acum o săptămână, care se declara șocat de succesul pe care cântărețul Gheboasă l-a avut în fața unor copii, în centrul Brașovului. Bineînțeles, influencerul a concluzionat că e sigur că va face în așa fel încât fiica lui să nu asculte vreodată „gheboși” și că în momentul în care ea va idolatriza pe cineva care cântă ceva asemănător, va ști că a eșuat ca părinte.
Felul în care ascultăm muzică e poate unul dintre cele mai enigmatice comportamente umane, după cum afirmă Thomas Schäfer în lucrarea „The psychological functions of music listening”. Cum alegem ceea ce ascultăm poate să ridice și mai multe întrebări sau poate să ducă la discuții pe Facebook, după cum am văzut deja.
Blogurile de parenting pare că au rezolvat enigma asta și arată cum poți să îți influențezi copilul prin muzică, de ce e benefic să ia lecții de vioară, pian sau chitară și cum poți să-l faci să aibă gusturi muzicale care să nu te facă se te consideri un părinte eșuat, asta dacă acționezi înainte de vârsta de zece ani.
Interesul părinților față de stilul copiilor este oarecum de înțeles. Muzica ne poate influența emoțiile, identitatea sau poate fi un mijloc de coeziune socială. Cu toate astea, nu pot să nu mă întreb, e atât de importantă muzica sau poți ajunge să asculți trap fără să îți faci părintele să meargă la terapie?
Trei adolescenți, împreună cu mama unuia dintre ei și o psihoterapeută, au vorbit cu reporterul HotNews.ro despre muzică, educație sexuală și droguri și mi-au demonstrat că ceea ce spune Gheboasă nu contează chiar atât de mult.
Nu aș vrea să minimalizez faptul că muzica trap e fundamentată pe ideea potrivit căreia trebuie să ai bani, femeia e doar un alt tip de monedă, drogurile sunt perfect normale sau că trebuie să fii îmbrăcat tot timpul în branduri pentru a avea succes, însă nu pare că aici ar fi principala problemă.
„Când auzi din cealaltă cameră cum Ian îi vorbește copilului tău despre droguri și femei, tu ar trebui să îi explici cum stă treaba de fapt”
Adelina are 16 ani și răspunde cu un „nu” apăsat, atunci când o întreb dacă simte că e influențată cumva de părinții ei. Bineînțeles, nu poate nega faptul că aceștia au un impact asupra a tot ceea ce face, însă crede că lucrurile sunt puțin mai nuanțate și nu învinovățește atât de tare muzica trap.
„Tu nu ai cum să oprești lucrurile astea, mai ales pentru că noi am avut acces la internet de când eram mici. Ce poți tu să faci, în calitate de părinte, este să dedici timp ca să-i explici copilului tot ceea ce auzi că vorbește Ian despre femei și droguri”, îmi spune tânăra.
Adelina crede că părinții ar trebui, mai degrabă, să se focuseze comunicarea foarte bună cu copiii lor. În momentul în care părintele își dă seama că adolescentul ascultă Ian și Azteca (doi dintre trapperii din România care cântă despre droguri, bani și femei), nu ar trebui să îl judeci sau să te gândești la tine, ci mai degrabă să îți dai seama dacă ați vorbit deja despre ce mesaje transmit ei acolo.
Dacă tu știi că i-ai explicat care-i treaba cu drogurile, ce pățește dacă ajunge să consume ceva și cum poate reacționa de la anumite substanțe sau cât de tare sunt afectate multe femei de pretutindeni din cauza inegalității de gen, atunci adolescenta crede că e în regulă pentru copil să asculte trap sau orice alt gen de muzică.
„Îmi amintesc că atunci când eram mici nu aveam voie să spunem cuvântul „sex”
Fotografie ilustrativă. FOTO: Reporters/ Profimedia
Comunicarea este ceea ce le lipsește la vârsta asta, iar de multe ori e foarte greu pentru părinți și adolescenți să ajungă să vorbească aceeași limbă.
Atât Adelina, cât și Cristi, care are 18 ani, mi-au confirmat acest lucru. Spun că se simt mult mai apropiați de prieteni decât de părinți și că asta creează anumite bariere între cele două tabere.
„Îmi amintesc că atunci când eram mici nu aveam voie să spunem cuvântul „sex”. Nu știu dacă lipsa asta de comunicare ajută, având în vedere că noi oricum o să ne lovim de asta mai târziu”, continuă adolescenta.
Însă, pentru a putea comunica e important ca părinții să fie deschiși la schimbare, îmi spun cei doi. Pe lângă asta, diferența între generații apare și în alte locuri, nu doar în felul în care comunică.
„Principala diferență este că noi creștem cu tehnologie, părinții noștri au trăit în comunism. După aceea, lucrurile s-au schimbat foarte mult în România. Generația noastră este mai retrasă, preferă să petreacă timp online, părinții noștri erau altcumva și de multe ori nu înțeleg”, mi-a explicat Cristi.
Aceleași probleme le menționează și Adriana, al treilea adolescent cu care am vorbit. În plus, există o diferență între valori, iar asta duce de multe ori la conflicte. Fata are 16 ani, face voluntariat și e interesată de mișcarea feministă, pentru că simte cum „patriarhatul și mentalitatea conservatoare cu care a crescut o afectează în viața de zi cu zi”.
„Problema e faptul că mulți dintre părinți refuză să accepte mentalitatea pe care o avem. Eu conștientizez că e dificil ca la 40-50 de ani să îți schimbi personalitatea. Totuși, trebuie să te adaptezi schimbărilor. Tatăl meu, de exemplu, deseori critică mișcarea feministă. Pe lângă asta, e susținător al comunismului și chiar crede că ar fi mai bine să fie restaurat în România”, îmi povestește tânăra.
De aici apar cele mai multe diferențe între ea și tatăl ei. Mama ei o înțelege atunci când vorbește despre drepturile femeilor, însă adolescenta simte că s-a produs o ruptură în ceea ce privește orientarea sa religioasă.
Adriana a crescut într-o familie ortodoxă, însă acum le-a spus părinților că este atee: „Subiectul acesta, cel legat de religie, o frustrează și o rănește foarte mult. Ce mă deranjează este că, de fiecare dată când aduce în discuție asta, îmi spune că e din cauza problemelor mele emoționale sau pentru că sunt o persoană ușor de influențat”.
Tânăra recunoaște că există posibilitatea ca unele lucruri de care este convinsă acum să sufere schimbări, însă crede că părinții ei „neglijează faptul că, cu toate că e adolescent, are dreptul să aleagă ceea ce vrea să creadă sau ceea ce nu vrea să creadă”.
La fel ca Adelina și Cristi, Adriana susține că e mai important să îi explici copilului tău anumite lucruri, înainte să judeci ceea ce ascultă. Tânăra preferă să asculte rock și metal și spune că, cu toate că părinții ei s-au speriat la început, acum s-au obișnuit cu identitatea ei.
„Ar trebui ca ei să explice, într-un fel oarecum neutru, ce reprezintă muzica respectivă sau filmele pe care le vizionează copiii. Sunt anumite subiecte tabu în România, cum ar fi educația sexuală. Cred că tot ce ține de sănătate sau educație sexuală trebuie să fie discutat în familie, chiar și de la vârste fragede.
De exemplu, ideea de consimțământ. Pe mine nu m-a învățat nimeni înainte, am aflat de pe social media. Se întâmplă des ca unor copii să le fie invadată intimitatea sau spațiul personal de către persoane care cred că pot face asta”, continuă Adriana.
O altă diferență pe care tânăra a remarcat-o, atât la profesorii din jurul ei, cât și la părinții ei, este faptul că nu iau în serios problemele lor emoționale. Sănătatea mintală pare a fi un lucru care e trecut foarte ușor cu vederea. Ba mai mult, unii adulți contrazic chiar și diagnosticul pus de către un psihiatru, pentru că nu consideră că bolile mintale sunt ceva real.
„Aud des argumente de genul ”în generația voastră toată lumea are depresie, toată lumea are anxietate, dar de fapt voi nu aveți nimic, doar încercați să obțineți atenție”.
Eu merg la psiholog și la psihiatru de la 13 ani și am fost diagnosticată cu depresie și anxietate de performanță. Pentru tata, toate aceste diagnostice au fost false. El explică întreg comportamentul meu prin faptul că nu am fost destul de bine pusă la punct atunci când eram mică, poate meritam mai multe palme”, încheie adolescenta.
Atitudinile părinților nu sunt deloc șocante, într-o țară în care sănătatea mintală nu este prioritizată. Cu toate că una din patru persoane sunt afectate de tulburări neurologice la un moment dat în viața lor, potrivit OMS, sănătatea mintală continuă să fie una dintre cele mai neglijate domenii ale sănătății publice.
Acest lucru poate să adâncească și mai tare diferențele dintre părinți și copii, iar în momentul acela e foarte probabil să conștientizezi că nu mai contează deloc dacă adolescentul îl ascultă sau nu pe Gheboasă.
„Trebuie să fac o diferență între existența mea și cea a copilului meu”
Adolescenți în Insulele Canare. FOTO: Alamy/ Profimedia
Dana are 58 de ani și este mama a două fete. Una este Adelina, cu care am vorbit deja și cealaltă este Coralia, care are 25 de ani. A început prin a-mi spune că ea este un părinte puțin atipic, pentru că a avut-o pe Adelina când avea 41 de ani și atunci observă oarecare diferențe.
„Ce vreau să spun este că nu ne „întâlnim” la preferințe, dar nici măcar nu discutăm despre ele. Nu mă deranjează ca are identitatea ei. Aud că sună muzica în surdină, dar nu pun accent pe lucrurile astea”, îmi explică Dana.
Cu toate astea, ea consideră că e important să lucrezi tu cu tine ca părinte ca să poți, într-adevăr, să ai o relație cu copilul tău. În cazul ei, ceea ce a ajutat-o a fost să facă o diferență între existența ei și existența fetelor sale sau a soțului, astfel încât, într-un final, să poată să accepte realitatea lor. Principala diferență pe care o observă între generații este faptul că cei mai tineri din generația Z au nevoi emoționale mai mari decât cei de dinaintea lor:
„Vor să simtă iubire și să simtă că îi ocrotești. Însă, ei nu văd asta și nici nu simt asta. Dacă nu le faci pe plac cu ceva, e probabil să creadă că nu le oferi destul”.
Pentru asta spune că o lasă pe Adelina să se manifeste, însă apar câteodată și neînțelegeri, pentru că nu poate să nu îi spună nimic. Legat de felul în care se dezvoltă copiii, spune că îi oferă o libertate destul de mare adolescentei, ca să afle prin experiențe proprii ceea ce îi place sau cum să își trăiască viața.
Muzica pe care o ascultă copiii acum îi ajută să se integreze și să se simtă oarecum legați unii de alții, crede Dana. Tocmai de aceea ar trebui ca părinții să le ofere înțelegere și să îi lase să își trăiască viața lor.
„Nu avem o educație a relațiilor, așa că preluăm un automatism care ascunde multă neîncredere în spate”
Creștem cu preconcepția că știm cum să iubim și că suntem experți în relații. Asta se poate aplica la relațiile de orice fel. Suntem șocați atunci când trebuie să depunem efort pentru a obține afecțiune, pentru că tindem să credem că e ceva instinctual și care trebuie să vină natural.
Practica ne arată că, cu toate că avem intenții bune, câteodată nu reușim să creăm un spațiu sigur pentru copiii noștri. Ei bine, psihoterapeuta Mara Bria mi-a explicat că lucrurile stau puțin diferit și că, pentru ca un copil să ajungă să se simtă în siguranță, e nevoie ca adultul să fie mai atent și să încerce să lase deoparte nesiguranțele sale.
„Impunerea propriei mele personalități copilului nostru vine cumva cu ceea ce am învățat înainte. Dacă ne uităm în spate, nu avem la bază o educație a relațiilor. Acesta este un tip de automatism pe care îl preluăm fără să ne dăm seama ce impact are atunci când forțăm ceva asupra relației dintre noi”, îmi explică psihoterapeuta.
Totodată, e firesc ca, în perioada adolescenței, tinerii să se vadă diferit față de adulții din viața lor, continuă Mara Bria. Ceea ce e normal, de cealaltă parte, este ca părinții să nu le respingă experiențele sau să le anuleze ceea ce trăiesc emoțional.
Legat de felul în care ar trebui să comunice părinții cu copiii lor despre subiecte sensibile, precum droguri sau sex, psihoterapeuta consideră că e foarte important să fie setate anumite limite și să existe o înțelegere clară a acestora.
„Putem să setăm limite și granițe doar după ce avem o relație de conectare cu adolescenții. Altfel, ei vor simți că dăm cu pumnul în masă. Asta înseamnă îndrumare pentru adolescent. Să știe că sunt acolo și să se simtă confortabil să vină la mine, ca adult, să îmi spună ceea ce simte. Lucrurile acestea trebuie setate încă din copilărie, nu doar în adolescență”, povestește Mara Bria.
Părinții nu ar trebui să se concentreze pe playlist-ul din Spotify sau pe a-l îndepărta pe copil de muzica lui Cheloo, ci mai degrabă să pună accent pe lucruri care, în aparență, par destul de mici:
„Pornim de la simple contexte precum luatul cinei în familie sau o plimbare pe care o faceți des împreună cu adolescentul. Poate fi vorba de un sport sau un hobby pe care îl practicați împreună. Trebuie să existe astfel de momente relaxante care să ne facă să ne apropiem, să ne auzim și să ne conectăm.
În aceste spații relaxate, de conectare, o să vină adolescentul la tine să ceară sfaturi sau afecțiune, pentru că ei sunt foarte deschiși emoțional și foarte în contact cu ce simt. Chiar mai mult decât adulții care învață în timp să-și mascheze emoțiile”.
Pe scurt, e mai important să fundamentezi o relație profundă cu copilul tău, decât ceea ce îi sună în căști.
Cu toate că muzica poate fi o influență foarte mare, atunci când vezi că adolescentul are încredere să-ți spună ceea ce simte sau să-ți împărtășească experiențele sale, o să ajungi să ai încredere, la rândul tău, că nu va asculta doar de Ian și de Azteca.
11
28
