Cea mai mare parte a constructiilor din Romania au durata de viata consumata - 50 de ani de la momentul proiectarii, nu sunt intretinute, cu interventii in vederea consolidarii ca si inexistente, legislatia actuala face sa fie aproape imposibil sa consolidezi monumentele istorice, iar in ultimul sfert de secol a luat amploare fenomenul constructiei de cladiri in "regie proprie", adica fara specialisti, sustin specialistii in constructii din Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), citati de Agerpres.

"La 40 de ani de la cutremuratorul dezastru din 1977, un eveniment similar ne va duce exact in aceeasi situatie. Mii de victime au fost atunci, tot mii de victime probabile vor exista si atunci cand situatia se va repeta. Pagubele materiale vor fi cu siguranta cu mult mai mari. Autoritatile au demonstrat ca nu sunt capabile sa gestioneze un eveniment de mici dimensiuni, cum a fost cazul 'Colectiv', atunci ce asteptari sa avem in caz de cutremur? Statistica arata ca un seism major este iminent si nu se pune problema in termeni de: 'daca vine', ci mai ales in: 'cand va veni'", se arata intr-un comunicat al CTDS.

Conform acestuia, cladiri care in 1977 au fost grav avariate si care prezentau pericol de prabusire au fost 'consolidate' cu glet si tencuiala, pentru a se ascunde vizitatorilor adevaratele probleme. In centrul marilor orase, si mai ales in Bucuresti, autoritatile au permis dezvoltari comerciale in cladiri ce prezinta risc seismic, chiar daca unele din ele nu au fost expertizate pentru a primi si statutul de 'Bulina Rosie'.

Potrivit presedintelui Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier, ing. Cezar Petre, conform normelor actuale, orice cladire construita inainte de 1940 nu raspunde exigentelor actuale si ar necesita consolidare, multe dintre ele prezentand chiar risc de prabusire. "

"Faptul ca o cladire construita la inceputul secolului trecut nu se afla in lista cu 'Bulina Rosie' nu inseamna ca ea nu prezinta risc, ci este cu mult mai probabil ca ea nu a fost niciodata expertizata", a spus Petre.

El a mai subliniat ca legislatia actuala face sa fie aproape imposibil sa consolidezi cladirile ce detin statutul de monument istoric, cea mai mare parte din ele cu risc seismic, procesul de autorizare fiind unul extrem de dificil iar autoritatile "nefacand decat sa puna piedici dincolo de limitele legii".

Conform sursei citate, in ultimul sfert de secol, a luat amploare fenomenul constructiei de cladiri cu zeci de apartamente in 'regie proprie', adica fara specialisti, 'pe propria raspundere a investitorilor'.

"Cartile tehnice, adica documentele care atesta calitatea, sunt ca si inexistente, iar investitorii ocolesc specialistii deoarece 'calitatea costa'. In constructii se fac 'operatii pe cord deschis' si asta pentru ca avem imobile cu importanta si riscuri deosebite care nu au cunoscut in faza de executie ochiul unui specialist. Oricine a putut intra in 'sala de operatii' deoarece statul nu a reusit sa se impuna in fata investitiilor facute iresponsabil. Ba mai mult, chiar si in cazul lucrarilor publice s-au acceptat companii care nu au avut un singur specialist angajat. Birocratia excesiva a luat locul verificarilor reale de pe teren, autoritatile acoperandu-se de hartii, in loc a gasi solutii pentru a parasi cercul vicios al constructiilor prost executate", a mai sustinut sursa citata.

Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier este o asociatie profesionala reprezentativa a specialistilor in constructii, cu peste 1000 de membri diriginti de santier, responsabili din punct de vedere legal cu asigurarea urmaririi unei executii de calitate a lucrarilor de constructii, precizeaza comunicatul de presa.