Daily Telegraph: Ana de Romania, o personalitate cu o adaptabilitate si o simplitate extraordinara

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 1 august 2016, 23:52 Actualitate | Esenţial

Regina Ana si Regele Mihai in tinerete
Foto: Captura video
Ana de Romania, care a incetat din viata luni, la varsta de 92 de ani, a fost regina unei tari a carei limba nu o vorbea si pe al carei pamant nu a pus piciorul inainte sa aiba aproape 70 de ani, dar o personalitate cu o adaptabilitate si o simplitate extraordinare, care au fost atribute nepretuite in casnicia sa cu Regele Mihai, scrie Daily Telegraph intr-un necrolog amplu, preluat de News.ro.

Inrudita cu majoritatea familiilor regale din Europa si sotia unui rege in exil, ea a fost multumita sa duca o viata de familie linistita in Elvetia, alaturi de Regele Mihai, extrem de serios, indepartat din tara sa si lasat fara indatoririle care dadusera un scop vietii sale.

Cariera sotului sau a dus-o pe Regina Ana de la o ferma de pui din Hertfordshire catre o viata intr-o suburbie elvetiana, inainte de a aduce cuplul regal din nou in lumina reflectoarelor, dupa indepartarea lui Nicolae Ceausescu de la putere in Romania, in 1989.

Principesa Ana Antoinette Francoise Charlotte Bourbon-Parma s-a nascut la Paris, in septembrie 1923 - singura fiica a principelui Rene de Bourbon-Parma si a printesei Margarethe de Danemarca. Printre stramosii sai se afla primul rege al Frantei, Ludovic Filip I, precum si ultimul, Carol al X-lea. Din partea mamei sale, ea este stranepoata regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.

In copilarie, si-a petrecut vacantele la Villa Pianore, din Lucca, alaturi de ducesa de Parma, si la Castelul Bernstorff, din Copenhaga, cu printul Waldemar al Danemarcei. Acolo se intalnea unori cu matusile sale indepartate, regina Alexandra a Marii Britanii, tarina Maria Feodorovna a Rusiei, si ducesa Thyra de Brunswick, bunica regine Fredericka a Greciei.

Dupa ce Germania a invadat Franta, familia ei a fugit la New York, unde a fost nevoita sa munceasca pentru a trai. Tatal ei s-a angajat la o companie de gaze, in timp ce mama sa a facut palarii. Anne a lucrat un timp ca vanzatoare de flori. Dupa aceea s-a inrolat ca sofer de Ambulanta in armata franceza si a fost trimisa in nordul Africii si in Italia. La sfarsitul razboiului a primit decoratia Croix de Guerre.

Regina Ana si-a cunoscut sotul la Londra, in noiembrie 1947, la nunta viitoarei reginei Elizabeth a II-a cu printul Philip al Greciei. Potrivit Daily Telegraph, intalnirea a fost aranjata. Unul dintre fratii principesei l-a dus pe Regele Mihai la cinematograf si apoi in apartamentul familiei de la Claridge, unde principesa il astepta.

In pofida formalitatii intalnirii lor, Regele Mihai spune ca a fost dragoste la prima vedere, scrie cotidianul britanic, care precizeaza ca regele a fost fascinat de privirea sa directa, de zambetul indraznet si de simplitatea ei.

A doua zi, cei doi tineri au vizitat Palatul St. James impreuna, pentru a vedea pregatirile pentru nunta viitoarei regine a Marii Britanii, inainte de a merge sa viziteze Londra si la cumparaturi.

Un prieten a remarcat faptul ca tanarul rege parea foarte relaxat in compania principesei.

Dupa numai cateva zile, regele Mihai i-a cerut mana principesei Ana.

Reticenta sa intre intr-o casnicie atat de repede, ea a refuzat la inceput, dar a acceptat o invitatie de a-l insoti la masa sa, Regina Elena, in Elvetia.

Acolo, dupa plimbari lungi pe jos si cu masina, a fost de acord sa se marite cu el.

Pregatirile de nunta nu au fost usoare, potrivit Daily Telegraph. Regele Mihai, care nu se putea casatori fara consimtamantul Parlamentului Romaniei, s-a intors la Bucuresti in decembrie 1947. Cand liderul comunist Petru Groza a cerut o audienta la Regele Mihai si la mama sa pentru a discuta "o problema intima de familie", ei au presupus ca acesta voia sa discute despre casatorie. De fapt, acesta l-a obligat pe Rege sa abdice, iar pe 30 decembrie 1947 acesta a plecat in exil in Elvetia.

In acele momente, presiunile asupra principesei Ana s-au intensificat. Guvernul roman din perioada respectiva voia sa sugereze ca regele Mihai a abdicat deoarece Cabinetul s-a opus casatoriei sale, asa incat Casa regala a decis ca ar fi mai bine ca cei doi tineri sa nu fie vazuti impreuna pana la clarificarea situatie.

Abia cateva saptamani mai tarziu, Ana a putut sa i se alature intr-o excursie la schi.

O alta problema a fost religia. Familia Anei era catolica, in timp ce cea a Regelui Mihai era ortodoxa. Vaticanul a insistat ca eventualii copiii trebuie botezati in rit catolic, in timp ce Constitutia Romaniei prevedea ca toti copiii familiei regale trebuie sa fie ortodocsi. In pofida eforturile mamei Anei si a Reginei Elena, care au mers la Roma pentru a-l incerca sa il convinga pe Papa, acesta a ramas inflexibil.

Obstacolele din calea tanarului cuplu au captat atentia presei, iar principesa Ana a fost asediata de reporteri. Ea a fost foarte afectata atunci cand un jurnalistii au sugerat in articolele lor ca starea sa psihica nu ar fi ideala.

Nunta a fost fixata pentru iunie 1948, in Grecia, dar presiunile Vaticanului a dus la ezitari, amanari si au adus-o pe principesa in pragul unei crize de nervi, scrie cotidianul britanic.

Dupa o serie de reuniuni de familie, ea s-a casatorit in cele din urma cu Regele Mihai pe 10 iunie, la Palatul Regal in Atena, unde erau oaspetii printului Paul al Greciei, fratele Reginei Elena.

Familia Reginei Ana a fost reprezentata numai de unchiul sau protestant, printul Erik al Danemarcei, care a condus-o la altar.

Parintii sai nu au putut participa la ceremonie, deoarece erau catolici.

Regele Paul a acordat cuplului toate privilegiile care derivau din statul lor regal, iar ceremonia a avut loc in prezenta Guvernului elen si a conducerii Bisericii Ortodoxe.

Regele Mihai si Regina Ana si-au petrecut primele zile din luna miere la resedinta de vara a Regelui Paul de la Tatoi, la nord de Atena, dupa care au plecat la Locarno. Insa curiozitatea aroape agasanta a vizitatorilor de la hotelul lor i-a facut sa fuga la vila Reginei Elena din Italia.

Ani mai tarziu, in timpul unei vizite la Monaco, unde au stat cu printul Rainier, Printesa Grace i-a spus Anei despre un cuplu de prieteni ai ei, cu religii diferite, care se casatorisera recent. Biserica Catolica isi relaxase pozitia, potrivit principesei de Monaco. Astfel ca, la 20 de ani de la prima lor nunta, Regina Ana a reusit sa se marite cu Regele Mihai intr-o ceremonie privata simpla, in rit catolic.

Dupa casatorie, cuplul regal a inchiriat o casa in Hertfordshire de la niste prieteni si au devenit fermieri. Dar afacerea nu a mers, asa ca au plecat din Marea Britanie dupa patru ani. In 1956 s-au mutat la Versoix, pe malul lacului Geneva.

Regele Mihai a fost nevoit sa se angajeze si a lucrat mai intai la pilot de teste pe William Lear, de la Lear Jets, apoi a infiintat o companie de electronice. A devenit si broker pe Bursa, reprezentand mai multe companii europene si americane.

Regina a crescut cinci fiice - Margareta, Elena, Irina, Sofia si Maria - pe care le-a invatat franceza si engleza si a trait practic ca majoritatea sotiilor casnice din Elvetia. Facea cumparaturile si isi lua copiii de la scoala. Caminul pe care l-a construit era relaxat, iar oaspetii erau primiti de multe ori in bucatarie. A scris o carte impreuna cu sotul ei despre cresterea gentianelor si a sustinut diferite organizatii.

In timpul regimul comunist, multi romani au fost dezamagiti de faptul ca Regele Mihai a evitat orice discutie despre o eventuala intoarcere a sa la conducerea tarii si, desi a urmarit indeaproape evenimentele din Romania, nu s-a implicat in viata comunitatii din exil. Multi au considerat ca un zid a fost construit in jurul Regelui, iar unii au vazut interventia sotiei sale in acest sens.

Faptul ca nu ii placea protocolul si experientele sale nefericite in lumina reflectoarelor ca tanara mireasa faceau o astfel de explicatie plauzibila.

Cu toate acestea, dupa Revolutia din 1989, cand sotul ei s-a putut intoarce in tara, s-a adaptat noii atentii publice.

In 1992, Regina Ana si regele Mihai au vizitat Romania timp de trei zile; a fost prima sa vizita in tara. Din 1993 pana in 1997, dupa alegerea unui Guvern ostil, Regele Mihai nu a mai putut intra in Romania, asa ca Regina Ana a vizitat tara de mai multe ori, in locul sau, scrie Daily Relegraph. Ulterior, restrictiile au fost ridicate, iar Guvernul a pus la dispozitia Casei regale Palatul Elisabeta din Bucuresti. De asemenea, au putut sa isi recupereze o serie de proprietati, printre care domeniul de la Savarsin si Castelul Peles.

In iunie 2008, cuplul si-a sarbatorit nuna de diamant, la care au participat membri ai Caselor Regale europene, reprezentanti ai Guvernului romani si membri ai corpului diplomatic.

Regina Ana isi lasa in urma sotul si cele cinci fiice.


Citeste mai multe despre   









2514 vizualizari
  • +1 (5 voturi)    
    Corect ar fi fost (Marţi, 2 august 2016, 0:14)

    charlie [utilizator]

    ...cu o adaptabilitate și o simplitate EXTRAORDINARE.
    Ca să ținem seama de o simplă regulă gramaticală.
    În rest, Regina Ana, un exemplu de dăruire și iubire curată pentru un om frumos și un rege fără tron.
    Respect !


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică