Horia Maicu a fost unul dintre cei mai influenti arhitecti din istoria post-belica a Bucurestiului. De numele sau se leaga eforturile comunistilor, in primele decenii dupa ce au venit la putere, de a transforma "Micul Paris" intr-un oras inspirat de modelele sovietice. De altfel, Maicu, arhitect-sef al Bucurestiului intre 1958 si 1969, si-a exprimat public, in anii '50, admiratia pentru realizarile arhitectilor din URSS. Modelul sovietic a fost, insa, adoptat tarziu de Maicu, in cea de-a doua parte a vietii sale.
In perioada interbelica, Horia Maicu a fost unul dintre cei mai prolifici arhitecti ai Constantei, orasul in care si-a inceput cariera. La Constanta, Maicu, care pe atunci semna cu numele sau, Harry Goldstein, a proiectat vile, blocuri si hoteluri in stilurile art-deco si mediteranean, respinse, ulterior, de comunisti. Horia Maicu a incetat din viata in 1975, iar astazi este, in mare masura, uitat. O descoperire intamplatoare a arhivei sale, la aproape 40 de ani dupa ce-a murit, il readuce, insa, in atentie.
Arhiva aruncata la gunoi
Daniel Balint este un pictor-restaurator in varsta de 38 de ani. Are un ochi de colectionar, aflat mereu in cautare si obisnuit sa recunoasca imediat un obiect valoros sau rar. In decembrie, 2013, dupa o seara petrecuta in oras, se intorcea catre casa, pe strada Batistei. In dreptul bisericii Batistei era o bena de gunoi; chiar in clipa in care Daniel trecea pe langa ea, o adiere de vant a miscat o plansa de calc pe care era o schita de arhitectura. I s-a parut suficient de interesanta pentru a arunca o privire in bena. Aceasta era incarcata cu moloz, provenit de la un apartament care era renovat, resturi de mobilier, haine si hartii. Prima peste care a dat Daniel Balint era o acuarela semnata de Horia Creanga, unul dintre cei mai importanti arhitecti romani, considerat a fi parinte al modernismului romanesc.
Descoperirea l-a facut sa isi dea seama ca in bena erau si documente de valoare. Stia ca bena putea fi golita oricand si ca, si daca acest lucru nu s-ar fi intamplat, in cazul in care ar fi nins toate plansele desenate pe calc ar fi fost distruse. A pus mana pe telefon si a sunat cativa prieteni sa vina sa il ajute; pana in zorii zilei, au scotocit, cu totii, prin moloz si au adunat tot ceea ce li se parea interesant. Au gasit cateva albume cu imagini si planse - Casa Scanteii in perioada in care era construita, o vizita in Uniunea Sovietica, portofoliul unui arhitect - caiete cu schite de arhitectura ale unui anume Leon Compan, lucrari ale unor artisti ca Merica Ramniceanu, Gherman Lazar si Horia Creanga, fotografii de familie care pareau a fi vechi de zeci de ani. In bena mai erau si sute de planse de arhitectura semnate Harry Goldstein si un dosar cu acte, chitante si adrese catre institutii pe care scria "arhiva personala Harry Goldstein"; Daniel Balint avea sa afle mai tarziu ca Harry si sotia sa, Sultana, erau personajele fotografiilor pe care le gasise.
Harry Goldstein, elegantul exponent al modernismului romanesc
Arhitect Harry Goldstein
Foto: Artoteca
Harry (Haim) Goldstein s-a nascut, in 1905, intr-o familie evreiasca din Constanta, unde si-a inceput cariera de arhitect in anii '30. A fost o perioada prolifica in care a proiectat zeci de cladiri, intre care hotelul Carlton/Continental, construit in stilul art-deco si demolat, intre timp, si vila Leon [1], o bijuterie in stil mediteranean care poate fi vizitata si astazi. Istoricul si arhitectul Vlad Mitric-Ciupe observa ca "[Harry Goldstein] devine si mai important daca analizam creatia sa din Constanta din perioada interbelica. Rafinamentul acestor cladiri, hoteluri si locuinte il plaseaza, in acest context [...] printre arhitectii care merita mentionati la capitolul modernism romanesc."[2]
Arhitect Harry Goldstein
Foto: Artoteca
Clientela lui Goldstein era reprezentata de elita Constantei in care, ca tanar arhitect de succes, se regasea, probabil, si el. Din acea perioada i-a ramas toata viata o anumita eleganta, chiar pedanterie, la care nu a renuntat nici macar cand comunistii impusesera un stil vestimentar mai sobru. Arhitectul Emanoil Mihailescu, care i-a fost student in anii '50 isi aminteste ca "era de stanga, dar era un domn. Imbracat la patru ace, camasa alba, nu se compara cu ce vedem astazi" [3], iar inginerul Panaite Mazilu povestea ca, intr-o perioada in care hainele erau rationalizate si se puteau cumpara doar in baza unor cartele similare cu cele alimentare, Goldstein "se imbraca mereu elegant, de la pachet. Noi ne imbracam ca vai de noi, pe puncte. [El] pana si sireturile le avea de la pachet." [4] Aceasta eleganta se regasea si in comportamentul lui Harry Goldstein, spune arhitectul Romeo Belea, un colaborator apropiat de-al sau. Locuinta lui Goldstein - un apartament spatios, cu cinci camere si semineu, aflat la ultimul etaj al blocului pe care il proiectase pe strada Batistei la numarul 11, nu departe de locul unde Daniel Balint a descoperit arhiva - era tot timpul deschisa pentru prietenii sai arhitecti, pictori si artisti, care-l vizitau frecvent, pana in ultimii ani de viata, atrasi eruditia sa si de calitatea conversatiilor [5].
Horia Maicu, promotor al realismului socialist in arhitectura
Arhitect Horia Maicu
Foto: Artoteca
Exista putine date cu privire la activitatea lui Harry Goldstein in prima parte a anilor '40. Se pare ca a parasit Constanta, pentru Bucuresti, in 1940. Perioada razboiului a fost, fara indoiala, una dificila, data fiind originea evreiasca a arhitectului. Chiar si inainte de crimele legionare, deportarile in Transnistria si Holocaust, in Romania fusesera adoptate legi rasiale in 1938, de guvernul Octavian Goga, si 1940, de cabinetul condus de Ion Gigurtu. Aceasta din urma impartea evreii in trei categorii, in functie de momentul sosirii in Romania. Categoria a II-a, a veteranilor de razboi si a evreilor naturalizati inainte de 1919, din care facea parte si Harry Goldstein, era cel mai putin discriminata, insa tot era privata de o serie de drepturi: nu avea voie sa detina proprietati in mediul rural, sa adopte un nume romanesc, sa aleaga o cariera militara, etc [6]. Pentru o simpla calatorie cu trenul, era necesara o cerere tip-invitatie, facuta de un "roman de sange" si girata de Ministerul Justitiei.
Casa Scanteii
Foto: Artoteca
Il regasim pe Goldstein, catre sfarsitul anilor '40, cu un nume romanizat: Horia Maicu. Spre deosebire de alti arhitecti, care au fost victime ale persecutiilor comuniste, Horia Maicu a fost cooptat de regim de la bun inceput, pentru primul mare proiect al acestuia: Casa Scanteii. Maicu a fost trimis, in 1949, intr-o vizita de documentare la Moscova, unde incepusera deja lucrarile la asa-numiti zgarie-nori ai lui Stalin, sapte cladiri uriase (initial ar fi trebuit sa fie opt) prin care Iosif Visarionovici dorea sa dea o replica zgarie-norilor americani. Denumita initial "Combinatul Poligrafic Casa Scanteii I.V. Stalin", cladirea se inspira din cele de la Moscova, in special Universitatea Lomonosov. De altfel, Horia Maicu avea sa isi exprime admiratia pentru aceasta din urma si in 1954, intr-un articol pe care l-a publicat in Scanteia [7] dupa o noua vizita de informare in URSS; in articolul respectiv, arhitectul roman mentioneaza si copia poloneza a zgarie-norilor lui Stalin, Palatul Culturii si Stiintelor din Varsovia, si o descrie drept un "minunat dar facut Poloniei de catre URSS".
Casa Scanteii
Foto: Artoteca
Casa Scanteii a fost primul mare proiect care arata re-orientarea lui Horia Maicu catre realismul socialist. Au urmat "Monumentul Eroilor luptei pentru libertatea poporului si a patriei, pentru socialism" din actualul parc Carol [8], Sala Palatului, Teatrul National si cartiere intregi de locuinte destinate clasei muncitoare; acestea, si multe altele, fie poarta semnatura lui Horia Maicu, fie au fost construite sau proiectate in perioada in care era arhitect-sef al Bucurestiului. Vlad Mitric-Ciupe scrie ca "Horia Maicu (director IPC 1949 - 1951, cadru didactic 1950 - 1972), [a fost] poate principalul promotor al realismului socialist in arhitectura din Romania. Alaturi de activitatea sa din proiectare, va influenta mentalitatea si exprimarea generatiilor de studenti vreme de peste doua decenii."[9].
Sala Palatului
Foto: Artoteca
Optiunea pentru realismul socialist este, de altfel, asumata public. In 1952, Maicu scrie ca "in cadrul Uniunii [Arhitectilor din Republica Populara Romana] vom lumina noul drum al arhitecturii noastre, vom implini noua noastra arhitectura socialista, care sa corespunda cu cerintele si nazuintele poporului nostru. [...] Sa muncim in asa fel incat sa fim la inaltimea epocii staliniste in care traim. [...] Sa dovedim prin munca noastra recunostinta calda fata de Partidul Muncitoresc Roman si fata de guvernul Republicii Populare Romane, care deschid in fata arhitectilor perspective de o maretie la care nu puteam visa in trecut" [10]
Eforturile lui Horia Maicu sunt apreciate de autoritatile vremii: ii este acordat Premiul de Stat, in 1951 [11] si 1962 [12], iar in 1961 a fost decorat cu Ordinul "Steaua Republicii Populare Romane", distinctie rezervata unui grup select de personalitati ale vremii ca Lucia Sturdza-Bulandra, Tudor Arghezi, Emil Bodnaras si Nichita Hrusciov [13].
Note:
[1] http://constantaoldcity.blogspot.ro/2014/02/vila-leon.html
[2] Cf. interviului realizat pentru documentarul “București. Bloc. Cetate”, produs de Artoteca, www.artoteca.ro
[3] http://arhitectura-1906.ro/2012/10/interviu-cu-arhitectul-emanoil-mihailescu-fost-detinut-politic/
[4] http://www.evz.ro/casa-scanteii-tovarase-mazilu-pune-si-dumneata-mai-mult-acolo-889831.html
[5] Cf. interviului realizat pentru documentarul “București. Bloc. Cetate”, produs de Artoteca, www.artoteca.ro
[6] http://www.lege-online.ro/lr-DECRET-LEGE-2650%20-1940-(37632)-(1).html
[7] “Cu arhitecții români în URSS”, Scânteia, 17 – 02 – 1954
[8] https://ro.wikipedia.org/wiki/Mausoleul_din_Parcul_Carol
[9] Vlad Mitric-Ciupe, Arhitecții români și detenția politică 1944 – 1964, Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2013, p. 30
[10] Horia Maicu, “Perspective luminoase sunt deschise de hotărârile partidului și ale guvernului”, Arhitectura RPR, nr. 12/1952, pp 3-4, cf. Arhitecții români și detenția politică 1944 – 1964, Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2013
[11] http://arhitectura-1906.ro/2013/11/cezar-lazarescu-povestea-unui-arhitect/
[12] http://lege5.ro/Gratuit/g43dgojq/hotararea-nr-281-1963-privind-acordarea-premiului-de-stat-al-republicii-populare-romane-pe-anul-1962
[13] Cristian Vasile, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej, Humanitas 2011, p. 113
Citeste articolul integral pe Artoteca
0
0
