Gigel Stirbu, propunerea PNL pentru functia de Ministru al Culturii in locul lui Daniel Barbu, a anuntat dupa ce a fost facuta publica nominalizarea sa ca in aceasta dimineata a depus la Senat solicitarea de a fi retrasa una dintre initiativele sale legislative. Este vorba despre propunerea de modificare a legii privind drepturile de autor care prevede, printre altele, ca este permisa "includerea accidentala a unei lucrari sau a unui alt obiect protejat in alt material". Avocatul Robert Bucur, fost director general ORDA, a declarat pentru HotNews.ro ca "plagiatorii vor zburda liberi in tara asta" daca se aplica aceasta prevedere. Gigel Stirbu a declarat in noiembrie ca "nici gand nu a avut legiuitorul" sa se refere la plagiate, iar astazi a anuntat ca isi retrage initiativa "pentru a va demonstra ca nu am ganduri ascunse" si "pentru a va documenta ca cei care au comentat pe baza acestei initiative legislative".

Gigel StirbuFoto: Agerpres

Crin Antonescu a anuntat astazi, 13 decembrie 2013, ca deputatul PNL Gigel Sorinel Stirbu a fost nominalizat oficial pentru functia de ministrul al Culturii, dupa ce Daniel Barbu si-a dat demisia. Liderul PNL a facut acest anunt alaturi de Gigel Sorinel Stirbu, a carui activitate a prezentat-o succint. "Este unul dintre colegii nostri din noul val, din noua generatie sa zicem asa, in care avem deplina incredere. Este o decizie luata in unanimitate," a adaugat Antonescu.

La cateva minute dupa anunt, Gigel Stirbu a anuntat, raspunzand unei intrebari din partea presei, ca va renunta la un proiect legislativ pe care l-a initiat si despre care specialistii au declarat ca va favoriza plagiatorii.

"Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor nu se ocupa de asa ceva [de plagiate - n.red.]. Este vorba despre implementarea unei normative europene din 2001 pe care statul roman era obligat sa o implementeze. Cuvintele din aceasta initiativa legislativa sunt luate cuvant cu cuvant din normativa europeana. Si pentru a va demonstra ca nu am ganduri ascunse, va informez ca - dupa ce am purtat discutiile privind nominalizarea mea - la registratura Senatului am depus solicitarea de a fi retrasa aceasta initiativa, pentru a va documenta ca cei care au comentat pe baza acestei initiative legislative", a declarat astazi Gigel Stirbu.

Despre ce este vorba in proiectul de lege acuzat ca "ar putea fi facut cu dediactie" pentru plagiatori

HotNews.ro a scris la inceputul lunii noiembrie ca deputatul liberal Gigel Stirbu a initiat in aceasta toamna o propunere legislativa de modificare a legii privind drepturile de autor. Acest proiect legislativ prevede printre altele faptul ca este permisa "includerea accidentala a unei lucrari sau a unui alt obiect protejat in alt material".

Contactat de HotNews.ro, avocatul Robert Bucur, fost director general ORDA, a declarat atunci ca un plagiator se va putea prevala de acest articol si de altele pentru a scapa de acuzatie, spunand ca a plagiat accidental. "In mod cert asta ar putea fi un scop, ar putea fi facuta si cu dedicatie aceasta modificare a legii. Plagiatorii vor zburda liberi in tara asta", a avertizat Robert Bucur.

De cealalta parte, deputatul Gigel Stirbu a afirmat atunci pentru HotNews.ro ca "nici gand nu a avut legiuitorul" sa se refere la plagiate. "Este vorba numai si numai de societatea informationala", a sustinut initiatorul, care a precizat ca modificarile aduse legii sunt luate "cuvant cu cuvant" din Directiva europeana 29/2001 pe care Romania este obligata sa o introduca in lege.

Propunerile la lege facute de Gigel Stirbu:

La articolul 33 alineatul (2), dupa litera e) se introduc trei noi litere, lit. f), g) si h) cu urmatorul cuprins:

(f) folosirea in scopul unic de ilustrare in cazul predarii sau a cercetarilor stiintifice, atat timp cat sunt indicate sursele, inclusiv numele autorului, cu exceptia cazurilor in care acest lucru se dovedeste imposibil si in masura justificata prin scopurile necomerciale urmarite;

h) includerea accidentala a unei lucrari sau a unui alt obiect protejat in alt material

Ce spune legea in prezent:

Art. 33 (1) Sunt permise, fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii, urmatoarele utilizari ale unei opere aduse anterior la cunostinta publica, cu conditia ca acestea sa fie conforme bunelor uzante, sa nu contravina exploatarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare: (...)

(2) In conditiile prevazute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea catre public, fara un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:

a) de scurte extrase din articole de presa si reportaje radiofonice sau televizate, in scopul informarii asupra problemelor de actualitate, cu exceptia celor pentru care o astfel de utilizare este, in mod expres, rezervata;

b) de scurte fragmente ale conferintelor, alocutiunilor, pledoariilor si ale altor opere de acelasi fel, care au fost exprimate oral in public, cu conditia ca aceste utilizari sa aiba ca unic scop informarea privind actualitatea;

c) de scurte fragmente ale operelor, in cadrul informatiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai in masura justificata de scopul informarii;

d) de opere, in cazul utilizarii exclusiv pentru ilustrare in invatamant sau pentru cercetare stiintifica;

e) de opere, in beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap si in limita ceruta de handicapul respectiv.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativa, pe 30 octombrie 2013, cu anumite observatii si propuneri. Consiliul semnaleaza ca textele propuse pentru art. 33 alin.(2) lit.f) si g) au fost deja transpuse din legislatia europeana (Directiva 2001/29/CE) in legislatia romaneasca. In ce priveste articolul h), consiliul a precizat ca "este dificil de stabilit caracterul accidental al unei asemenea includeri".

Citeste si: