Asociatiile fostilor proprietari, despre proiectul noii legi a retrocedarilor: O lege schioapa si nedreapta. Se tergiverseaza acordarea despagubirilor si se vrea amanarea platilor pentru guvernele viitoare

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Miercuri, 13 martie 2013, 13:23 Actualitate | Esenţial

Case nationalizate
Foto: Hotnews
Mai multe Asociatii ale fostilor proprietari protesteaza fata de proiectul noii legi a retrocedarilor si considera ca legea pe care Guvernul Ponta isi va angaja raspunderea in fata Parlamentului este "o lege schiopa si nedreapta", se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro. Fostii proprietari considera ca prin actualul proiect de lege "se  prevede tergiversarea acordarii despagubirilor, se doreste  amanarea platii acestora, astfel ca plata lor sa cada in sarcina  guvernelor viitoare, intre timp putand interveni decesul petentilor, in majoritate persoane in varsta".

Potrivit unui comunicat remis HotNews.ro de mai multe asociatii de proprietari, "noua lege nu tine seama de varsta si categoriile sociale ale persoanelor indreptatite la beneficiul legii, este perceputa ca o lege care se va aplica post mortem, datorita duratei foarte mari de rezolvare a cererilor de retrocedare/despagubire a bunului pierdut in perioada comunista".

Fostii proprietari percep proiectul de lege al guvernului ca "o lege nedreapta care anuleaza fie drepturi castigate partial, fie orice speranta de despagubire justa avand in vedere ca introduce sistemul de acordare de puncte cu obligativitatea de a le valorifica  prin licitatii publice".

Redam mai jos cateva dintre observatiile si nemultumirile asociatiilor fostilor proprietari privind proiectul noii legi a retrocedarii, lege pe care Guvernul Ponta o va trece prin parlament prin angajarea raspunderii:

  • Prin noua lege procedurile de restituire se complica mult in loc sa se simplifice, se tergiverseaza emiterea unei decizii definitive pentru cazul  retrocedarii in natura cu cel putin 4 ani si pentru deciziile cu despagubiri valorice (exprimate in PUNCTE !) cu 6-9 ani, iar banii corespunzatori punctelor se vor putea incasa dupa alti 2 ani cu esalonare pe parcursul a 10 ani. De exemplu, un petent care a depus o notificare la Primaria Bucuresti  in  anul 2001 ar incasa eventual ultima rata in anul 2035.
  • Restituirea terenurilor din extravilan in cazul in care aceasta nu se mai poate face pe vechiul amplasament se va face  cu terenuri agricole, pasuni sau paduri pe alte amplasamente (compensare), dar atentie, persoana indreptatita nu are dreptul de a alege sau accepta o alta varianta de despagubire sau alt amplasament decat cel acordat.  Eficienta acestei proceduri este conditionata de buna credinta a administratiei locale, posibil fiind ca  imobilele oferite in compensare sa nu poata fi  valorificate.
  • Persoana indreptatita ar putea primi un teren neproductiv, greu accesibil pentru care va fi obligata sa plateasca taxe si impozite , cheltuieli de intretinere fara a obtine vreun profit. Sistemul de compensare genereaza astfel coruptia, care si in  trecut a fost semnalata in numeroase cazuri in situatii similare.
  • In noua Lege valoarea imobilului nerestituibil va fi  exprimata in puncte, care vor putea fi valorificate prin licitatii si doar  in cazul in care punctele nu au putut fi  valorificate la cel putin doua licitatii, numai atunci se va putea opta pentru plata echivalentului acestora in numerar pe parcursul a 10 ani. Sistemul acesta este inflexibil si dezavantajeaza persoanele varstnice , bolnave, greu deplasabile sau cu grad de educatie mai redus , favorizeaza crearea unei noi clase de profitori. Prin aceasta lege, modalitatea de valorificare in numerar a acestor puncte nu este stabilita, ea urmand a fi reglementata prin normele de aplicare care vor fi aprobate ulterior printr-o Hotarare a Guvernului, fapt care poate intarzia din nou procedura de despagubire.
  • Sistemul de evaluare si compensare in noul proiect este defectuos. Evaluarea imobilului nerestituibil se va face pe baza grilei notarilor existente la momentul intrarii in vigoare a  legii (o tabela folosita de notari la impunerea fiscala a pretului minim de vanzare a unui imobil) , fara a se tine cont de valoarea de piata a bunului imobil, asa cum s-au facut evaluarile pana in prezent conform standardelor internationale. Valoarea calculata ramane fixa, nu se reactualizeaza cu indicele de inflatie, desi plata se va face dupa mai multi ani de zile. La o rata medie a inflatiei de 5 % ar rezulta in 22 de ani o reducere a valorii imobilului la 34,19%, adica o pierdere de 2/3 din valoare.
  • De neacceptat este si faptul ca Legea acorda ANRP drepturi sporite fata de legea actuala, adica acorda  dreptul  de invalidare a deciziilor/dispozitiilor deja emise de entitatile  administrative. Acest aspect contravine principiilor generale de drept intern si international, mai ales principiului neretroactivitatii legilor. Aceste decizii au intrat in circuitul civil si produc deja efecte juridice. Invalidarile pot fi facute numai de instantele de judecata.
  • Proiectul prevede ca persoana indreptatita, pentru imobilul care nu i se restituie in natura, sa primeasca un numar de puncte echivalent cu valoarea calculata a imobilului la momentul aparitiei legii conform grilei notariale. Aceste puncte pot fi valorificate numai prin participarea la licitatii publice ; nu se compenseaza terenul la paritate valorica reala ci se liciteaza –> consecinta va fi ca pentru un imobil licitat interesant se va plati mai mult decat valoarea sa reala datorita concurentei mari. Aceasta noua loterie, asemanatoare traficului de actiuni de la Fondul Proprietatea va dezavantaja persoanele indreptatite varstnice, sarace sau cu o pregatire mai redusa, in defavoarea unei noi clase de afaceristi, care vor cumpara „puncte“ la pret redus.

Fostii proprietari considera ca prin actualul proiect de lege "se  prevede tergiversarea acordarii despagubirilor, se doreste  amanarea platii acestora, astfel ca plata lor sa cada in sarcina  guvernelor viitoare, intre timp putand interveni decesul petentilor, in majoritate persoane in varsta".

"Consideram ca problema platii despagubirilor persoanelor fizice, in marea majoritate batrani si bolnavi, ar trebuie tratata cu prioritate fata persoanele juridicesi fata de cumparatorii de drepturi litigioase,la care durata nu constituie un factor vital", se mai arata in comunicatul asociatiilor de proprietari.

Mai mult, Societatea civila compusa din Asociatiile de proprietari deposedati de regimul comunist sustine ca nu a fost consultata in perioada elaborarii proiectului de lege conform prevederilor Deciziei pilot a CEDO si ca iscutiile purtate cu oficialitatile romane la insistentele APP (Asociatia pentru Proprietatea Privata) au fost formale, ne luandu-se in considerare vreo recomandare facuta de asociatie.


Citeste pe aceeasi tema:


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

6227 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    aberatii legislative (Miercuri, 13 martie 2013, 15:58)

    rozbo [utilizator]

    citeva impresii personale

    Probleme de incompatibilitate constitutionala si totodata deviere de la prevederile orientative ale hotaririi pilot enuntata de CEDO :

    - inechitabila – in raport direct cu diferentierea modului si valorii de plata intre beneficiarii fostei legi si cei ai prezentei legi :
    - mod de evaluare;
    - mod de acordare;
    - are caracter de obligativitate procedurala ( obliga persoana indreptatita sa suporte total nelegitim o serie de proceduri capabile sa limiteze sau sa desfiinteze dreptul de proprietate pe care, in multe situatii, instanta le stabileste irevocabil – participarea la licitatii );
    - dispune, contrar tuturor legilor romane si internationale, un control suplimentar asupra unor hotariri judecatoresti ramase definitive si irevocabile, control autorizat ilegitim prin instituirea unor asa-zise comisii de reevaluare a acestor situatii – caracterul irevocabil obliga la actiune imediata asupra cauzei, nu la reanalizare;
    - permite in mod abuziv limitarea dimensiunilor acestui drept de proprietata prin evaluare deficitara intr-un act temporal supradimensionat ( devalorizarea evaluarilor pe criteriul neactualizarii sumelor atribuite );
    - mecanism total distorsionat de evaluare si achitare in raport cu actiunile prezente de expropriere ( evaluare maxima in bani si achitare directa a acestor datorii catre persoanele expropriate in prezent );
    - distorsiune de apreciere in raport cu dimensiunea sociala si raportarea reala la aceasta – totalitatea celor care beneficiaza in realitate de aceste actiuni este suficient de mare ca pondere in societatea civila din Romania, ceea ce impune un principiu de echitate just si invariabil;
    - creaza premise certe si sugure de diminuare a valorii prin supraaprecierea activelor supuse licitatiilor ( supraevaluari a acestor imobile => diminuare incorecta a dreptului de despagubire );
    - plafonare maxima si indirecta a valorilor evaluate prin raportare la grila notariala, de cel putin 50% din valoarea de piata a a
    • 0 (2 voturi)    
      85 % impozit (Miercuri, 13 martie 2013, 19:37)

      JUST_1 [utilizator] i-a raspuns lui rozbo

      Orice lege ar trebui sa fie facuta in ideea ca nu numai ca aplicarea ei este utila si benefica, dar si ca aplicarea ei este, macar intr-o proportie mare, posibila. Daca impozitezi drepturile de despagubire (ca nu toate drepturile de despagubire sunt si litigioase) cu 85% primul lucru pe care vei provoca va fi un efort extraordinar din partea cesionarilor de aceste drepturi sa ascunda fie suma reala pe care o platesc pentru drepturile respective, fie (in cel mai rau caz) sa nu depuna la ANRP, sau alte autoritati competente, cesiunile niciodata si sa mearga fie pe baza unei procuri din partea detinatorilor de drept, fie printr-o intelegere legala, avocatiala, in afara organelor competente de despagubire. Statul democratic, asa cum se presupune ar fi si statul roman, nu ar avea posibilitatea sa descopere toate aceste posibile scheme pentru a evita impozitul de 85%. Dar si chiar prin absurd daca ar putea sa le descopere, aceste scheme pot fi la fel de legale, ba chiar si mai legale de schema propusa de guvernul Romaniei de impozitarea cu 85% (cel putin din posibila perspectiva aplicarii ei retroactive). Un alt aspect foarte important care trebuie avut in vedere este ca guvernul prin aceasta masura de impozitare cu 85% nu ajuta absolut deloc potentialii despagubiti de drept. Intr-o potentiala piata, imensa asa cum este ea, de drepturi de despagubire (care se presupune a mai fi de vreo 8-9 miliarde euro) inevitabil vor exista schimburi de proprietate, la preturi mai mici sau mai mari. Si daca, prin absurd, reusesti (putin probabil avand in vedere argumentatia de sus) sa impui impozitarea cu 85% a profitului la potentialii cumparatori (sau asa-zisii speculatori) de drepturi, evident ca numarul lor si sumele lor in joc vor scadea considerabil. Si cine va pierde, in mod sigur, in urma acestei realitati? Detinatorul de drepturi care dorea sa-si valorifice dretul inainte de termen. Si sunt destui care ar dori sa-si valorifice drepturile, mai ales din considerente total realis
  • 0 (4 voturi)    
    Lăsați-ne cu prostii, dați bomboane la copii (Miercuri, 13 martie 2013, 18:15)

    Krokodilul Chichiricios [utilizator]

    Am o mult mai mare simpatie pentru pisicile fără stăpân decât pentru carcalacii ăștia de proprietari- marea majoritate bazată pe acte fantomatice, care fac bara-bara cu judecătorii să-și ia ce au pierdut strămoșii lor la joc.Categoria de români care-și iubesc cel mai puțin țara și care se apropie cel mai mult de infractori- revendicaționiștii sunt vinovați de distrugerea tuturor caselor protejate istoric- din dorința lor pentru o avere nemeritată. Să ne întrebăm de ce statul n-a aruncat până acuma după gratii pe actualul proprietar al Morii lui Asan și de ce nu i-a confiscat monumentul ? Avocățeii și judecătorii- două specii de animale la care ar trebui să se dea liber la vânătoare- s-au făcut oameni după 1989 cu furtișagurile astea. Și se mai leagă unii de Voiculescu, huo.
  • -1 (3 voturi)    
    M-am saturat de proprietari (Miercuri, 13 martie 2013, 19:28)

    Alex S [utilizator]

    M-am saturat de atatia proprietari. Daca tot le da inapoi ce a confiscat regimul comunist de ce nu le confisca si apartamentele si proprietatile care le-a dat comunismul gratis? Prea multi paraziti, or sa traiasca pe spatele tinerilor care merg la munca.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version