O persoana privata de libertate beneficiaza, pana la stabilirea regimului de executare, de patru vizite pe luna si poate primi, tot lunar, un pachet cu alimente de maximum 16 kilograme, la care se pot adauga sase kilograme de fructe si legume, precizeaza Administratia Nationala a Penitenciarelor. Conform legii, detinutul mai poate primi, tot lunar, o cantitate de maximum 20 de litri de apa minerala si/sau bauturi racoritoare, se mai arata intr-un comunicat al ANP citat de Mediafax.

Stabilirea regimului de executare al persoanelor private de libertate se realizeaza in termen de cel mult 30 de zile de la primirea in locul de detinere, iar in cazuri exceptionale perioada se poate prelungi cu maximum 10 zile.

In vederea vizitarii celor privati de libertate, membrii de familie ai acestora sau alte persoane trebuie sa-si anunte intentia de a efectua vizita, telefonic, prin email sau direct la sediul penitenciarului, in timpul programului de lucru al sectorului de acordare a drepturilor la pachet si vizita, inainte de data prezentarii, mai spun cei de la ANP.

In cazul in care sunt respectate toate cerintele legale, lucratorul desemnat din cadrul sectorului de acordare a drepturilor la pachet si vizite va comunica solicitantului data si ora pentru efectuarea unei vizite cu durata de pana la doua ore. In ceea ce priveste vizitele cu aparatorul, persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi oricand, in conditii de confidentialitate, vizite ale acestuia.

ANP precizeaza ca acestea se acorda in afara drepturilor legate de celelalte vizite. Tot in confirmitate cu legea, ascultarea (audierea) persoanelor private de libertate in incinta locurilor de detinere se poate face de catre reprezentanti ai structurilor Ministerului Administratiei si Internelor, in baza delegatiei semnate de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala in cauza ori, dupa caz, de catre sefii Inspectoratului General al Politiei Romane, Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane, inspectoratelor de politie judetene, directorul general al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, al Directiei Generale Anticoruptie, precum si de conducatorii structurilor teritoriale cu functie de reprezentare la nivel de sef birou, avizata de directorul penitenciarului, se mai precizeaza in comunicat.

Precizarile ANP vin dupa ce fostul premier Adrian Nastase, condamnat la doi ani de inchisoare, a fost vizitat joi, la Penitenciarul Rahova, de sotie si de fiul cel mare. Dana si Andrei Nastase au venit la penitenciar cu doua valize si un bax de apa, vizita incheindu-se dupa aproximativ o ora.